Diverse

Scoarta de salcie amelioreaza durerile reumatice, starile nervoase si previne depunerea grasimilor pe peretii vaselor

Publicat: 20 sept. 2019

Scoarta de salcie contine o cantitate importanta de compusi salicilici si taninuri, precum si ceara, amidon, proteine, lipide, oxalati, celuloza, substante minerale si vitamine. Administrata sub forma de infuzie, decoct, pulbere este folosita de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei si febrei.

Preparatele din scoarta de salcie sunt utilizate in afectiunile reumatice, pentru calmarea durerilor si combaterea febrei, in starile de iritabilitate nervoasa si anxietate, in insomniile pe fond nervos, in dismenoree, nevralgii, dureri musculare, stomatite, in tratarea raceli, a gripei, efectul fiind analgezic, potrivit site-ului sanatatecuplante.ro. In caz de dureri in gat, se recomanda gargara cu decoct de coaja de salcie. Ceaiul nu trebuie sa depaseasca temperatura corpului.

Extractul de scoarta de salcie are efecte vasodilatatoare si antioxidante, previne depunerea de grasimi si de colesterol pe vasele de sange, pe arterele coronare si previne ingrosarea lor fiind folosit pentru prevenirea unui infarct.

Substantele flavonoide din compozitia salciei o fac sa fie un antiseptic foarte bun si sa fie eficienta in tratamentul afectiunilor tractului respirator superior, al crampelor abdominale si al tusei. Salcia are proprietati antihelmitice, stimuleaza digestia, trateaza diareea si gastroenterita. Imbunatateste imunitatea prin continutul de vitamine. Infuzia din salcie este recomandata pentru eliminarea excesului de lichid din organism si a toxinelor deoarece are efect diuretic.

Frunzele uscate de salcie sub forma de pulbere ajuta la tratarea durerilor, in special a migrenelor si a durerilor reumatice. Florile de salcie, matisorii, au rol mai ales in tratarea insomniilor, a starilor de irascibilitate si nervozitate si in tonifierea nervilor.

In uz extern sub forma de cataplasme, comprese, bai sau spalaturi locale se foloseste in tratarea plagilor cutanate, stomatitelor, durerilor musculare, hemoroizilor, transpiratiei excesive, ulceratiilor cutanate, verucilor, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.

Administrarea in doze prea mari poate sa duca la aparitia unor fenomene nedorite cum ar fi cefaleea, ametelile, greturile si varsaturile, diareea, convulsiile. Preparatele din salcie sunt contraindicate persoanelor care sufera de astm bronsic, boli renale si dermatite.



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit