News Flash:

Scolile isi scot spatiile la licitatie

25 Octombrie 2005
1116 Vizualizari | 0 Comentarii
•Inspectoratul Scolar Judetean Iasi propune Consiliului Local inchirierea a 117 spatii din cadrul unitatilor de invatamant

Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi a trimis primariei o lista de 117 spatii care apartin scolilor din municipiu pentru a aproba scoaterea la licitatie in vederea inchirierii. Pe lista sunt incluse terenuri, sali de sport sau sali de clase si camere de camin de care unitatile de invatamant se pot dispensa in favoarea unor societati comerciale care sa le inchirieze si astfel sa aduca bani scolilor. In fuga pentru fonduri suplimentare, mai toate scolile au gasit ceva de inchiriat, de cele mai multe ori fiind mentionate mai multe spatii de la fiecare scoala. Centralizarea facuta de ISJ propune spre inchiriere de la anexe si camere de 7 metri patrati pana la parcele de teren de pana la 1.000 de metri patrati. Trebuie mentionat ca terenurile sau salile de sport sunt trecute pe lista de inchirieri doar pentru activitati limitate la numai cateva ore pe zi. Lista propusa de ISJ va constitui proiect de hotarare a Consiliului Local si va fi dezbatuta de plenul legislativului local pe 31 octombrie. De fapt, inchirierea de spatii la unitatile de invatamant este o practica mai veche a conducerii scolilor, numai ca acum, odata cu preluarea patrimoniului de catre primarie, este necesar acordul municipalitatii. Multe dintre spatiile de pe lista sunt inchiriate in prezent. "Consiliul Local trebuie sa aprobe doar scoaterea la licitatie, deoarece conform legii este proprietarul cladirilor si terenurilor de la scoli. Licitatia pentru inchirierea spatiilor se va desfasura sub coordonarea unitatilor de invatamant, legislativul local stabilind doar pretul de pornire la licitatia deschisa", a precizat Cosmin Coman, directorul executiv al primariei. Nivelul minim al chiriilor va fi stabilit in functie de zona orasului si tipul spatiului in discutie.
Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014023 (s)