News Flash:

Scosi din casa de mirosul de parfum

4 Aprilie 2006
1531 Vizualizari | 0 Comentarii
•Activitatea unui laborator de cosmetice, care produce ceara epilatoare, este subiectul unor reclamatii la Garda de Mediu si la Directia de Sanatate Publica Iasi •Locatarii din blocul 915 din strada Petre Tutea, unde se afla acest laborator, se declara deranjati de mirosurile si emisiile emanate in urma procesului de productie

Locatarii de la blocul 915 din strada Petre Tutea, cartierul Nicolina 1, au reclamat la Garda de Mediu si la Directia de Sanatate Publica (DSP) Iasi faptul ca sunt deranjati de mirosurile si emisiile venite de la laboratorul de cosmetice de la parterul blocului. Firma Karaver SRL isi desfasoara activitatea de mai multi ani la parterul blocului 915. Initial, in 1992, locatarii si-au dat acordul pentru inchirierea spatiului respectiv, insa era vorba despre o patiserie. Dupa cativa ani, firma cu patiseria a plecat si in loc a venit societatea comerciala Karaver, care producea detergenti si produse cosmetice. "In 1996, dupa un control de la Garda de Mediu, activitatea cu detergenti a fost mutata in alt spatiu, insa problemele noastre tot au ramas. Procesul de productie are loc numai in zilele de sambata si duminica si dupa-amiaza in timpul saptamanii, cand nu pot fi chemati inspectorii, ca sa constate ce mirosuri si gaze se emana", a declarat Constantin Garlea, unul dintre locatarii nemultumiti. Dumitru Dorneanu, proprietarul care locuieste exact deasupra laboratorului, a declarat ca in timpul productiei mirosurile vin si prin parchet. "La sfarsitul saptamanii, cand au ei activitate, nici nu pot sa stau in casa, iar daca deschid geamul, gazele si mirosurile imi intra direct in camera. Trebuie sa ies din casa ca sa pot respira aer curat", a spus Dumitru Dorneanu.
Desi momentan, laboratorul are activitatea intrerupta de aproximativ o luna de zile, pentru reautorizare, locatarii nu mai doresc ca aceasta activitate sa se mai desfasoare la parterul blocului lor. "Oamenii nu sunt de acord cu aceasta activitate, nimeni nu si-a dat acordul ca firma sa functioneze in blocul 915. Am trimis mai multe reclamatii la Garda de Mediu si la DSP, insa am primit raspuns ca laboratorul are toate dotarile necesare si isi desfasoara activitatea legal", a declarat si Vasile Chirila, administratorul asociatiei de proprietari, PT 3 Nicolina1.
Valentina Karamanalis, reprezentantul Karaver SRL, a declarat ca activitatea firmei a fost intrerupta o perioada, pentru curatenie. "Asteptam vizita unui mare concern, care este interesat de ceara epilatoare pe care o producem. Laboratorul are toate autorizatiile si asigura locuri de munca pentru zece persoane", a spus Valentina Karamanalis. In pofida declaratiilor acesteia, reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au spus ca deocamdata firma Karaver este in proces de reautorizare. "Ei aveau o autorizatie emisa pe 11 martie 2003, valabila cinci ani. Conform procedurii insa, pentru ca nu au venit la viza anuala, autorizatia a fost anulata. Acum au depus din nou documentatia si cererea de autorizare", a explicat Galea Temneanu, reprezentantul APM Iasi. Aceasta a mai spus ca locatarii care au de facut reclamatii sau sesizari referitoare la aceasta activitate o pot face in perioada de dinaintea autorizarii. "Potrivit procedurii, firma in cauza trebuie sa anunte autorizarea intr-un ziar local, iar cei care sunt impotriva trebuie sa faca sesizare scrisa la APM Iasi. Toate reclamatiile vor fi verificate la vizita in teren", a adaugat Galea Temneanu.
Cristian MATASA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1351 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013788 (s)