Secretele istoriei

Scurt istoric al vizigotilor

Publicat: 11 aug. 2014
3

Vizigotii (tervingii) au fost un popor de origine germanica, stabilit in Aquitania si recunoscut ca federat de catre imparatul Honorius, care a contribuit la impingerea spre sudul Spaniei a vandalilor si alanilor. Vizigotii reprezinta ramura apuseana a gotilor (cealalta fiind ostrogotii).

Vizigotii au aparut pentru prima data in istorie ca un popor distinct, in anul 235 d.Hr., atunci cand au invadat si au devastat Dacia. Dupa anul 268, ei au atacat in continuare Imperiul Roman si au incearcat sa se stabileasca in Peninsula Balcanica. Aceasta invazie viza, de asemenea, provinciile romane Pannonia si Iliria si ameninta chiar si Italia. Cu toate acestea, vizigotii au fost invinsi in batalia de la Naissus (septembrie 269).

In urmatorii trei ani, ei au fost alungati inapoi peste Dunare, in urma unei serii de campanii militare conduse de catre imparatul Claudius al II-lea Gothicus (comandantul cavaleriei fiind viitorul imparat Aurelian). Ei au ramas insa pe teritorul Daciei, evacuata de catre Aurelian in 271, cel care a creat o noua provincie la sud de Dunare cu numele Dacia Ripensis.

Vezi si Doctrine religioase si politice – TIRANIA

In urma invaziei hunilor, vizigotii, care se gaseau pe teritoriul de astazi al Romaniei, au trecut Dunarea in Imperiul Roman de Rasarit. Dupa ce au jefuit timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub conducerea lui Alaric I in nordul Italiei, unde au jefuit, in 410, Roma. Romanii au fost obligati sa incheie pace. Atacurile vizigote vor contribui la criza si caderea Imperiului Roman. Dupa destramarea Imperiului Roman de Apus in 476, vizigotii au jucat un rol important in situatia europeana pentru alte doua secole si jumatate. In a doua jumatate a secolului al V-lea posesiunile vizigotilor cuprindeau Galia meridionala (Aquitania si Proventa) si partea nordica a Peninsulei Iberice, cu capitala la Tolosa.

Vezi si Imagini incredibile cu Romania Interbelica – FOTO

Au fost la randul lor impinsi de franci spre Spania la inceputul secolului al VI-lea, pe care o cuceresc in dauna vandalilor. Aici au dat viata unei societati multietnice, in care exista o puternica mostenire politico-administrativa romana. Ei au mutat capitala statului la Toledo. Intre 466 si 480, regele Eurico a emis un cod de legi, care a luat numele sau, urmat dupa cativa ani de Lex Romana Visigothorum promulgata de catre Alaric al II-lea.

Au reusit sa se extinda, in dauna suebilor si a vandalilor, dar au suferit in 552, cand Iustinian a incercat sa ii supuna, smulgandu-le pentru putin timp coasta mediteraneana.

In 589 poporul vizigot, urmand decizia regelui Recaredo, s-a convertit la crestinism. Regatul vizigotilor a disparut in urma invaziei arabe din 711. Unii istorici considera ca declinul si disparitia regatului vizigot (ca si al altor regate germanice vest-europene – cel vandal si cel ostrogot) s-ar fi datorat faptului ca regii lor, fiind arianisti, erau considerati „eretici” de restul crestinatatii si astfel nu au primit niciun fel de sprijin din partea populatiei autohtone (preponderent catolic-ortodoxa)[5]





Adauga un comentariu