News Flash:

Se adanceste criza uleiului

24 Aprilie 2007
2709 Vizualizari | 0 Comentarii
• Gabriel Marcos Krapf a fost eliberat din functie iar noul director general al SC Unirea SA Iasi a devenit Michael Roy Lorne • Decizia actionarilor va intra in vigoare la data de 27 aprilie • Actionarii minoritari au ridicat prima data problemele de la fabrica de ulei in cadrul adunarii actionarilor, cand nu au votat descarcarea de gestiune a lui Robert Arsene • In schimb, noul administrator, Gabriel Krapf, din partea grupului Bunge, a preferat sa isi asume raspunderea datelor financiare, in locul lui Robert Arsene


Decizie surprinzatoare la fabrica de ulei Unirea SA Iasi. In urma cu cateva zile, Gabriel Marcos Krapf a fost eliberat din functie, iar noul director general al SC Unirea SA Iasi a devenit Michael Roy Lorne. Masura luata de actionari are drept cauza rezultatele economice proaste si situatiei dificile de la fabrica ieseana. Tensiunile si problemele au facut ca intr-un an de zile sa fie inlocuiti doi directori. Primul director care a parasit Unirea SA Iasi este Robert Arsene. Grupul american Bunge a devenit actionar cu 94,16 la suta la Unirea SA Iasi, la sfarsitul anului trecut. Koninklijke Bunge BV a cumparat de pe piata de capital nu mai putin de 5,8 milioane de actiuni la preturi situate intre 5.497 lei (0,54 RON) si 5.500 lei (0,55 RON). Masura luata de Bunge era asteptata inca din luna septembrie a anului trecut, dupa ce un grup mai mare de actionari a decis sa vanda actiunile. Prin finalizarea Ofertei Publice de vanzare a pachetului de actiuni de aproape 10 la suta, de catre un grup de actionari, grupul american Bunge a pus stapanire totala pe fabrica de ulei. Bunge detinea, dupa ce actionarii importanti au cedat, 89,92 la suta din fabrica ieseana de ulei. Un grup important de actionari ai SC Unirea SA Iasi au lansat o oferta fulger de vanzare a actiunilor pe care le detinea. Pachetul oferit la vanzare a fost de aproape 8,5 milioane actiuni, reprezentand un procent de 8,93 la suta din numarul total. Actionarii majoritari de la Grupul Bunge au avut ocazia de a scapa de actionarii incomozi, care au criticat dur rezultatele financiare ale fabricii iesene pentru anul 2005 si au cerut tragerea la raspundere a administratorilor. Doar ca pretul cerut de grupul de actionari pentru o actiune a fost piperat, 5.500 lei pe actiune (0,55 RON), mult peste valoarea nominala, de 1.000 lei pe actiune (0,10 RON), si chiar mai mult decat cotatia la bursa, situata in jurul valorii de 3.000 lei (0,30 RON) pe actiune. Pentru a scapa de actionarii Stefan Mihai Aurelian, Stefan Mihai Vlad, SC Deia Broker Asigurari SRL, Barascu Elena, Miculeanu Liciniu-Tertulian, Pienescu Ana, Cancer Adrian-Serban, Badala Gheorghe, Danciu Vitalian si Glodeanu Vasile, cei care au initiat oferta publica de vanzare a pachetului de actiuni mentionat, patronii de la Bunge ar fi trebuit sa scoata din buzunar 46,35 miliarde lei (4,63 milioane RON), suma de bani care reprezinta contravaloarea celor 8.427.577 de actiuni Unirea SA. Datorita acestei oferte si restul actionarilor de pe piata au avut de castigat, deoarece au beneficiat de un precedent, reusind sa isi vanda scump pielea, la un pret mai mare decat cele de pe piata.

Criza anuntata

Un aspect care a fost sesizat de cotidianul ZIUA de Iasi si care este reclamat si de actionari este legat de scindarea activitatii, care a dus la crearea unui numar destul de mare de firme, care capuseaza fabrica de ulei. Fie ca s-a numit Cereol, fie Bunge, care in acest moment fac parte din acelasi grup, fiecare dintre colosi a infiintat diferite firmulite in interiorul fabricii, pentru a evita contactul direct cu producatorul SC Unirea SA. Comisioanele incasate de firmele de casa ale fabricii de ulei au ajuns pana la 25 la suta din valoarea contractelor. Acesta este cazul SC Bunge Romania SRL Iasi, unitate situata in sediul administrativ al SC Unirea SA Iasi. Societatea prin care au fost derulate toate contractele de procesare a fost infiintata la data de 27 februarie 2004, la doar cateva luni dupa ce Bunge a preluat conducerea fabricii iesene de la patronii olandezi de la Cereol BV. Actionarii minoritari au ridicat prima data problemele de la fabrica de ulei, in cadrul adunarii actionarilor cand nu au votat descarcarea de gestiune a lui Robert Arsene. In schimb, noul administrator de la acea data, Gabriel Krapf, din partea grupului Bunge, a preferat sa isi asume raspunderea detelor financiare, in locul lui Robert Arsene. Aceleasi probleme i-au fost reprosate si lui Krapf, care a fost nevoit sa renunte la functia de conducere.



criza anuntata
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1413 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019713 (s)

loading...