News Flash:

Se apropie cantonamentul

6 August 2001
1236 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Cozma este pasibila de suspendare •Antrenorul Nicu Roibescu, "cel mai bun sef" Voleibalistele de la Penicilina Iasi vor pleca in cantonament pe litoral la mijlocul acestei luni, cel mai probabil in statiunea Mamaia. Antrenorul emerit Nicu Roibescu a petrecut impreuna cu familia trei zile din concediul sau pe litoral, timp in care s-a interesat si de perioada in care ar putea programa cantonamentul. "Am discutat acolo, dar totul depinde de sponsor. Cand este de acord domnul Nani, atunci mergem", a spus Roibescu. Oricum, fetele vor pleca la mare pe la mijlocul lui august, cel de-al doilea cantonament, la munte urmand sa fie programat in luna septembrie, la Vatra Dornei sau Cimpulung Moldovenesc. Pana acum, nimic nou in tabara ieseana in afara de transferul Cezarei Ruxandoiu in Franta, la Clamart. Probleme sunt doar cu Elena Cozma, ridicatoarea constanteana, care, din cate se pare, s-a transferat cu facultatea acasa, dorind sa joace la gruparea OIL Constanta, nou-promovata pe prima scena voleibalistica a tarii. "Am inteles ca a jucat si in Campionatul National de volei pe plaja cu o fata de la Constanta. Daca nu se intoarce la Iasi, s-ar putea sa o suspend pentru ca este sub contract cu Penicilina", a adaugat antrenorul Nicu Roibescu. Sa mai spunem ca Laura Dulceanu Lupeica si Mihaela Formagiu nu s-au intors cu mainile goale de la Costinesti, locul de desfasurare al Winston Beach Volley By Fanta, fetele daruindu-i antrenorului Roibescu o diploma pentru "cel mai bun sef", amintire de pe litoral. "Vedeti, sunt cel mai bun sef", zambea tehnicianul, aratand diploma. Cat despre Campionatul Balcanic de volei pentru junioare desfasurat recent in Grecia, Roibescu, conducatorul delegatiei tarii noastre, isi aminteste ca "a fost un turneu reusit, la care ne-am aflat foarte aproape de o medalie. Am castigat grupa a II-a si am fost invinsi de Grecia, in meciul pentru medalia de bronz, echipa pe care o invinsesem in faza grupelor". Tehnicianul a mai spus ca au fost cazati la un hotel extrem de cochet, de patru stele, situat undeva in munti, la distanta de 40 de km de sala. "A fost placut, dar departe de oras, pe undeva la tara. Pana la sala unde s-a jucat aveam de mers 40 km, iar pana la cea in care ne antrenam 20 km", a conchis Nicu Roibescu. (N.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1312 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020082 (s)