News Flash:

Se cauta tradatori in PD-L

27 Iulie 2010
1125 Vizualizari | 1 Comentarii
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, dupa sedinta BPN, ca social-democratii au început negocieri cu parlamentarii care sustin puterea si ca toate organizatiile judetene ale PSD au mandat de a discuta cu acesti parlamentari pentru a-i convinge sa voteze motiunea de cenzura. "Am demarat negocieri cu parlamentari ai puterii. Toate organizatiile judetene au mandat de a discuta cu parlamentarii care au sustinut Guvernul Boc si de a-i convinge sa voteze motiunea de cenzura", a declarat Ponta. Intrebat despre existenta unor astfel de negocieri, care ar fi avut loc, potrivit cotidianului Jurnalul National, miercuri, la Brasov, între secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, si lideri ai PD-L din judet, Ponta a precizat ca Dragnea nu s-a aflat la momentul respectiv în tara si ca nu comenteaza lucruri neserioase. Liderul PSD a mai precizat, raspunzand unei întrebari care viza plecarea a cateva sute de social-democrati din PSD Olt, ca reactia acestora a avut la baza alegerea unui nou presedinte. "La Olt a fost o competitie deschisa. Avem un nou presedinte si, ca în orice organizatie, dupa alegeri, sigur ca nu toata lumea este multumita de rezultat", a spus Ponta.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

relu  | #116645
Da' ce Victore? Ti-e greu sa gasesti tradatori in musuroiul ala de javre? Nai frate, nu-ntelegi ca acolo e plin de lichele si oameni care ar fi in stare sa-ai vanda si mamele de la care-au supt pentru interesele lor? Uite exemplul chiorului basit.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3949 (s) | 23 queries | Mysql time :0.271500 (s)