News Flash:

Se cumpara, in special, tablourile ieftine

5 Mai 2007
3859 Vizualizari | 2 Comentarii
Se cumpara in special tablourile ieftine
• Galeriile de arta iesene traiesc la limita de pe urma vanzarilor de tablouri • Daca sunt preturi mici, apropiate ca valoare de cele practicate de pictorii amatori de pe esplanada Teatrului National, atunci se mai gasesc cumparatori • Daca sunt preturi mari, cum se practica pentru lucrarile semnate de pictorii cunoscuti, tablourile asteapta mult si bine, atarnate pe peretii galeriilor • Motivele principale pentru care pictura nu se vinde este slaba pregatire estetica a publicului si lipsa banilor


Arta este din ce in ce mai mult un moft atunci cand este vorba de lucrarile artistilor consacrati. Lumea nu intelege de ce trebuie sa scoata din buzunar de 20-30 de ori mai mult pentru un tablou cu o anumita tematica, semnat de un artist renumit, pe cand poate sa achizitioneze ceva asemanator, chiar de la un amator, la pret redus. Piata de arta ieseana este aproape invizibila. Ceea ce se vinde, se vinde de obicei de la sursa directa, adica de la pictor, tranzactia fiind de cele mai multe ori, facuta pe baza unei comenzi. Atunci cand un tablou ajunge in galerii, el poate sta atarnat pe perete chiar si doi ani. La Galeriile de Arta Cupola, sunt tablouri semnate de Suhar, Podoleanu care au aproape doi ani de cand asteapta un musteriu. Dar acesta nu intra in Galerie.

Tablourile par a fi uitate de timp sau de faptul ca sunt destinate cuiva. La aceasta Galerie de arta sunt cele mai mari preturi per autor, dar este si cea mai proasta vanzare. "Preturile tablourilor pe care le avem aici pornesc de la 12 milioane si urca pana la 40 de milioane, cum este cazul lucrarii «Biserica albastra» semnata de catre Liviu Suhar. Nu se vand pentru ca, fiind aceste preturi mari ,iar artistii a caror lucrari le gazduim sunt profesionisti, lumea nu se inghesuie sa dea bani pe o lucrare doar ca este semnata de un pictor renumit. Spre exemplu, cineva isi doreste foarte mult un peisaj. Atunci isi spun: de ce sa pierd 15 milioane si sa cumpar un Podoleanu, in timp ce pot lua ceva la maximum 2 milioane. Ca atare se vorbeste de incultura celor care sunt totusi interesati de arta", arata Ioan Scutaru, gestionar la Galeriile de Arta Cupola. La o alta galerie de arta, Top Art, situatia este putin diferita. Preturile fiind mici, se gasesc si clientii. Sunt tablouri realiste care au preturi de un milion. Cand este vorba de cele ale artistilor consacrati, aceeasi reticenta: costa prea mult. Cel mai scump tablou de aici este un Neagoe, la 25 de milioane. Tot printre cele mai scumpe se numara un Podoleanu, "Nuci toamna", la 12 milioane sau un Teodorescu, "Livada manastirii", tot la 12 milioane. "Spre exemplu Tofan se vindea bine inainte. Acum nu prea. Lucrarile pot sta de la o saptamana, pana la 4 ani. Depinde de client, de noroc. Totusi se cumpara tablouri, dar in special cele mai ieftine. Cele mai valoroase trebuie sa astepte", arata Nicoleta Esanu, vanzatoare la Galeriile de Arta Top Art. Nici un Cotovanu n-a avut prea mare succes la vanzare in galerii. Artistul, ca si ceilalti din breasla prefera sa vanda direct. Tocmai pentru acest lucru, nu se poate afirma raspicat ca nu se mai vinde arta.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

SENSI  | #12093
"Motivele principale pentru care pictura nu se vinde este slaba pregatire estetica... " Vorbim ca oltenii, stimabile , ce-i asta: "motivele ... este..."? Cred ca "motivele este" ca nu avem la Iasi prea multi de Nastase patru case !... "Ha , ha, ce-mi plac glumele mele !... " Dar parca nu mi-ar place tablouri cu ochi, cum aveti pe ilustrarea articolului ! Serios !
Alex  | #12094
Cam cat se castiga din vanzarea tablourilor?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1590 (s) | 23 queries | Mysql time :0.037111 (s)