Eveniment-Social

Se deschide Targul de iarna in centrul Iasului

Publicat: 21 nov. 2018
1

În perioada 26 noiembrie – 27 decembrie, pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfânt, dar si în Piata Unirii va avea loc Târgul de iarna, targ în cadrul caruia producatorii si comerciantii vor expune spre vânzare produse specifice sarbatorilor de iarna: decoratiuni de Craciun, produse de artizanat, articole de blana, obiecte de cult, articole de marochinarie, produse de patiserie, dulciuri, produse lactate, produse din carne, preparate din peste, vin fiert, ceai, produse apicole, produse naturiste, fructe si conserve legume-fructe. În perioada 14 – 16 decembrie, pe strada Lapusneanu va avea loc târgul "Traditii pe ulitele Iasului", evenimentul fiind organizat de Asociatia Mesterilor Populari din Moldova si Primaria municipiului Iasi.

"La fel ca si în anii precedenti, nu vor lipsi serbarile de iarna în cartiere: pe 15 decembrie în Nicolina- Parc Nicolina si Alexandru cel Bun- Piata Voievozilor, respectiv pe 16 decembrie pe Esplanada Oancea din Tatarasi. Vor fi spectacole prezentate de formatii de datini si obiceiuri traditionale, iar echipa lui Mos Craciun va împarti cadouri copiilor prezenti. Un alt eveniment devenit traditie este «Seri de colinde» la Palatul Roznovanu, ce va fi organizat pe 15 si 16 decembrie", a spus primarul Mihai Chirica.

Citeste si: In Piata Unirii se va deschide al doilea Targ de Craciun

Servicii Publice SA a cumparat pentru acest sezon rece brazi din Danemarca. Vor fi amplasati 14 brazi mari pe pietonalul Stefan cel Mare, Palatul Culturii, Piata Unirii, Parcul Copou, Parcul Expozitiei, Pacurari (Mimoza), Tatarasi (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piata Voievozilor), Teatrul National, Sala Mare a Primariei. De asemenea, vor fi 500 de brazi în ghivece, din care 250 ornati cu plase luminoase în diverse zone ale orasului.





Adauga un comentariu