Stiri

Se ieftinesc placile video. Un pic

Publicat: 17 apr. 2012

Intreaga generatie de placi video actuale presupune niste preturi de achizitie mult prea mari pentru a fi considerate cu adevarat tentante pentru pasionatii de jocuri. Practic, raportul performanta/pret nu a fost imbunatatit fata de generatia precedenta, iar in anumite cazuri izolate s-a dovedit a fi chiar mai prost. Initial, am pus zgarcenia AMD pe lipsa unor solutii concurente; dar AMD nu a redus preturile placilor video nici dupa ce NVIDIA a lansat GeForce GTX 680, iar Radeon HD 7970 poate costa, paradoxal, mai mult decat un GeForce GTX 680, care a demonstrat performante superioare.

Incapatanarea AMD de a mentine pretul placilor video nu a fost totusi o surpriza chiar atat de mare. Ieftinirea modelelor High End ar fi fortat teoretic ieftinirea intregii game, iar NVIDIA nu acopera deocamdata toate segmentele de piata. In plus, AMD putea compensa (tot in teorie) prin disponibilitate mai buna decat concurenta.

Se pare totusi ca AMD nu mai au incotro si sunt nevoiti sa reduca preturile placilor video, dar nu va asteptati la ieftiniri spectaculoase. Astfel, pretul recomandat pentru Radeon HD 7970 va fi de 479USD (fata de 549USD cat a fost la lansare), iar pretul recomandat pentru Radeon HD 7950 va fi de 399USD (fata de 449USD cat a fost la lansare). Asadar, vorbim de o ieftinire cu circa 13% in cazul Radeon HD 7970 si cu circa 11% in cazul Radeon HD 7950. Nu stim in cat timp si in ce proportie se vor propaga aceste modificari de pret in Romania, dar personal ma astept sa vedem primele implementari Radeon HD 7970 disponibile la un pret mai mic de 2000 Lei si primele modele Radeon HD 7950 mai ieftine de 1800 Lei.

Desigur, aceste ieftiniri sunt bine venite, dar din punctul meu de vedere placile raman in continuare mai scumpe decat ar trebui sa fie. Partea buna este ca acum AMD va oferi un raport performanta/pret similar cu cel oferit de NVIDIA in segmentul High End, aspect care ar putea genera mai multe valuri de ieftiniri in viitorul apropiat. De asemenea, si Radeon HD 7770 va beneficia de o reducere de pret, de la 159USD la 139USD, ceea ce probabil ca va genera o ieftinire locala de la circa 700 Lei la circa 600 Lei.

Veste cea mai proasta este ca acest val de reduceri de pret ocoleste seria Radeon HD 7800, care dispune in continuare de preturi de achizitie aberant de mari. Speram insa ca viitoarele modele NVIDIA ii va forta pe AMD sa regandeasca strategia de pret si in acest segment de piata.



loading...

Adauga un comentariu