News Flash:

Se intoarce iarna

9 Februarie 2009
2819 Vizualizari | 0 Comentarii
• Dupa cateva zile de vreme frumoasa, iesenii vor avea parte din nou de o scadere accentuata a temperaturilor in perioada urmatoare • Daca pana ieri temperaturile au atins valori de pana la 17 grade Celsius, incepand de astazi mercurul din termometre va scadea vertiginos

Dupa cateva zile de vreme frumoasa, iesenii vor avea parte din nou de o scadere accentuata a temperaturilor in perioada urmatoare. Astfel, daca pana ieri temperaturile au atins valori de pana la 17 grade Celsius, incepand de astazi mercurul din termometre va scadea vertiginos.

Practic, va reveni vremea specifica acestei perioade de timp. Meteorologii au anuntat pentru ziua de astazi valori cuprinse intre 1 si 10 grade Celsius, insa vor predomina aversele de ploaie, iar vantul va sufla cu viteze de pana la 18 kilometri pe ora. Incepand de maine insa, iesenii vor trebui sa se imbrace putin mai calduros, date fiind valorile aflate intr-o scadere vertiginoasa. Maine se vor inregistra temperaturi cuprinse intre 0 si 5 grade Celsius, cu sanse reduse de precipitatii si cu un curent de aer care nu va sufla cu viteze mai mari de 20 kilometri pe ora. Pe de alta parte, pana vineri, temperaturile se vor mentine la valori constante, cu maxime care abia vor atinge 7 grade Celsius in termometre. In aceste zile, iesenii nu ar trebui sa plece fara umbrele, asta pentru ca atat miercuri, cat si joi sau vineri ploile vor fi prezente in majoritatea timpului, insotite de rafale mai puternice de vant. Sfarsitul de saptamana va aduce temperaturi ce se vor situa intre minus 1 grad si 2 grade Celsius, sambata inregistrandu-se lapovita, iar in ultima zi a saptamana vor predomina ninsorile. Prognoza meteo nu este deloc favorabila conducatorilor auto, care se vad nevoiti sa foloseasca din nou echipamentele de iarna pentru a preintampina evenimentele neplacute pe sosele.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

scadere vertiginoasa predomina ninsorile prognoza meteo
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1612 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035398 (s)