Local

Se oferă măști de protecție familiilor și persoanelor defavorizate din Iași! Direcția de Asistență Socială distribuie câte 50 de bucăți pentru fiecare persoană

Publicat: 05 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Se oferă măști de protecție familiilor și persoanelor defavorizate din Iași Direcția de Asistență Socială distribuie câte 50 de bucăți pentru fiecare persoană
Direcția de Asistență Socială Iași distribuie câte 50 de măști pentru fiecare persoană defavorizată din oraș

Familiile și persoanele defavorizate din Iași primesc măști de protecție de la Primăria Iași. Direcția de Asistență Socială Iași se ocupă de distribuirea a câte 50 de măști pentru fiecare persoană inclusă în una din cele patru categorii prevăzute în legislație. Beneficiază de această măsură de sprijin 7.641 de persoane defavorizate din Municipiul Iași

Primăria Iași oferă în această perioadă măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate din oraș cu sprijinul inspectorilor Direcției de Asistență Socială Iași și a Poliției Locale. În municipiul Iași sunt 7.641 de persoane care vor beneficia de această măsură de sprijin. Fiecare persoană inclusă în una din cele patru categorii prevăzute în legislație primește câte 50 de măști de protecție. O echipă specială DAS Iași se deplasează la domiciliul unui număr de 6.709 de persoane în intervalul 4 – 8 septembrie 2020 alături de agenți ai Poliției Locale, pentru a oferi aceste măști.

Categoriile de beneficiari care primesc măști de protecție

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 78 din 2020, beneficiarii care primesc măștile de protecție se împart în patru categorii. Din prima categorie fac parte persoanele care au venit minim garantat (503 de astfel de beneficiari). A doua categorie sunt persoanele care primesc alocație pentru susținerea familiei, în jur de 429.

Categoria a treia o reprezintă pensionarii sistemului public de pensii cu pensia până la 704 lei și sunt în număr de 5.743 de beneficiari conform evidenței transmise de Casa Județeană de Pensii Iași, din care 4.287 sunt beneficiari unici, iar 1.456 sunt persoane care au și statutul de persoană cu nevoi speciale. Ultima categorie este cea a persoanelor încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448 / 2006, cu un total de 2.422 beneficiari unici conform evidenței retransmise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași.

Măștile de protecție se distribuie la sediul DAS Iași sau la domiciliul beneficiarilor

Distribuția măștilor pentru persoanele incluse în categoriile de beneficiari se realizează în cel mult 4 zile. În data de 4, 7 și 8 septembrie în baza documentelor de identitate prezentate în original, titularul beneficiului va putea ridica măștile pentru întreaga familie de la sediul din Șoseaua Națională, nr. 43, respectiv persoanele beneficiare ale serviciilor de asistență socială (venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei). Din această categorie fac parte 932 de persoane defavorizate.
În zilele de 4, 5, 7 și 8 septembrie, distribuția se va realiza la domiciliul declarat la constituirea beneficiilor pentru 6.709 de persoane (pensionarii cu pensia de pâna la 704 lei, respectiv persoanele cu nevoi speciale care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 si 58 din Legea nr. 448/2006).

„În situația în care persoana nu va fi găsită la domiciliu, i se va recomanda printr-o invitație ridicarea măștilor în zilele următoare, de la sediul Direcției de Asistență Socială din Șos. Națională, nr. 43. Precizăm faptul că în listele transmise de către instituțiile partenere sunt doar beneficiarii aflați în plată în luna mai 2020”, au adăugat reprezentanții Primăriei Iași.

Adauga un comentariu