Sport

Se pregătește revenirea spectatorilor în tribune! Anunțul lui Eduard Novak

Publicat: 06 mart. 2021
Stadion gol
Eduard Novak a precizat că cel mai probabil publicul va fi reprimit pe stadioane într-un procent de 10% din capacitatea arenelor, dar nu a exclus ca acest procent să crească.

Eduard Novak (44 de ani), ministrul Tineretului și Sportului, le-a oferit o veste bună fanilor care vor să fie prezenți la Euro 2021, meciurile de la București, dar nu numai.
Oficialul de la MTS a anunțat că se lucrează de zor la un program ce are drept scop revenirea suporterilor în tribune. Program cu care este de acord și Raed Arafat, șeful Departamentului Situații de Urgență. Anunțul lui Eduard Novak a venit chiar în ziua în care București a reintrat în scenariul roșu. Concret, Novak a spus că cel mai probabil publicul va fi reprimit pe stadioane într-un procent de 10% din capacitatea arenelor, dar nu a exclus ca acest procent să crească. Totul se leagă de meciurile care se vor disputa la București, în cadrul Euro 2021, dar nu ar fi exclus să se extindă și la Liga I.

„Ne gândim la revenirea suporterilor pe stadioane. Poate va fi un procent de 10% sau poate că acest procent va fi unul mai mare. Vorbim de procent din capacitatea arenelor. FRF are capacitatea de a organiza intrarea și ieșirea spectatorilor de pe stadioane. Deci, se poate realiza”, a spus ministrul.

În vară, pe Arena Națională, se vor disputa patru jocuri de la Euro

Chestionat dacă planul mai stă în picioare, mai ales că Bucureștiul a reintrat în scenariul roșu, Novak a liniștit spiritele.

„Dacă avem totul foarte bine organizat, nu vor fi probleme. Mai ales că avem și susținerea din partea lui Raed Arafat”, a mai spus Novak.

În următoarea perioadă, autoritățile vor realiza planul redeschiderii stadionului, cu respectarea normelor sanitare aflate în vigoare, care, după validare, va fi transmis către UEFA. În vară, pe Arena Națională, se vor disputa patru jocuri de la Euro, trei din cadrul grupei C și unul din cadrul optimilor de finală:

14 iunie, Grupa C: Austria – Macedonia de Nord, de la ora 18:00
18 iunie, Grupa C: Ucraina – Macedonia de Nord, de la ora 15:00
22 iunie, Grupa C: Ucraina – Austria, de la ora 18:00
29 iunie, un meci din optimile de finală, de la ora 21:00





Adauga un comentariu