Actualitate

Se redeschid restaurantele de la 1 septembrie

Publicat: 26 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Se redeschid restaurantele de la 1 septembrie
Se redeschid restaurantele

Se redeschid restaurantele, transmit reprezentanții HoReCa în urma discuțiilor purtate astăzi cu reprezentanții Guvernului. Aceștia spun că vor fi aplicate restricții, printre care distanțarea fizică iar unele mese vor fi lăsate libere. De asemenea, persoanele care intră în restaurant vor trebui să poarte mască.

Dragoș Petrescu, președinte HORA, a declarat că restaurantele se vor deschide, însă cu respectarea unor norme de prevenire a infectării cu COVID-19.

„La nivel național, este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ținut sub control. Aceste puncte specifice vor putea evolua în cursul următoarelor luni, în funcție de statusul infectărilor”, a declarat Dragoş Petrescu, preşedintele patronatului HORA.

Se redeschid restaurantele de la 1 septembrie

Reprezentantul HoReCa la discuțiile cu reprezentanții guvernului susține că vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială.

„A fost și domnul ministru Tătaru și domnul Arafat și persoane din Ministerul de Finanțe, pentru că situația HoReCa este o situație complexă. Cu toții am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, în anumite condiții. Așteptăm decizia CNSU de mâine și care dintre propunerile noastre vor fi acceptate în privința regulamentului.

Noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzisă, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maxim 50% pentru această fază a relaxării. În funcţie de condiţiile epidemiologice din următoarele săptămâni, vom adresa alte măsuri. Purtarea măştii, condiţiile de dezinfectare… Intri cu masca pe figură în restaurant, până când te aşezi la masă, într-un număr limitat. La masă, nu vei sta cu mască. Când te ridici de la masă şi te duci spre exterior sau la toaletă, în altă direcţie va trebui să porţi mască”, a menționat Dragoș Petrescu.

„Să se deschidă toate restaurantele, hotelurile și stațiunile turistice“

Președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, deputatul Iulian Iancu, a declarat astăzi că membrii Comisiei au luat decizia să se deschidă toate restaurantele, hotelurile și stațiunile turistice, cu respectarea condițiilor sanitare și asigurarea finanțării de la buget a măsurilor impuse de prevenirea extinderii pandemiei.

„Comisia a luat decizia să impunem prin lege Guvernului să deschidă toate restaurantele, toate complexele turistice din țară. Noi, luni, adunăm toate ministerele implicate la comisie, adică Ministerul Economiei, de Finanțe, al Mediului, al Dezvoltării Regionale, pentru că Guvernul a luat decizia să deschidă școlile – care este un risc infinit mai mare de extindere a virusului, decât deschiderea restaurantului sau a unei stațiuni turistice”, a declarat Iulian Iancu.

Ludovic Orban voia doar anumite restaurante s-ar putea redeschide

Ludovic Orban spunea ieri că doar anumite restaurante s-ar putea redeschide de pe data de 1 septembrie. Premierul susţine că vor fi luate şi măsuri suplimentare de siguranţă odată cu deschiderea restaurantelor.

„M-am consultat cu specialişti. Există o propunere să nu se deschidă peste tot, să nu se deschidă unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile. De asemenea, sunt discuţii despre regulile care trebuie respectate odată cu reluarea activităţii în teatre, cinematografe, instituţii de cultură, restaurante”, a declarat Ludovic Orban.

Adauga un comentariu