Local

Se reface parcul Ciurchi, din Iași! Investiție pentru reabilitarea zonei de zeci de mii de metri pătrați

Publicat: 10 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Se reface parcul Ciurchi din Iași Investiție pentru reabilitarea zonei de zeci de mii de metri pătrați
Primăria va reface parcul din zona Ciurchi, cu sprijinul unei firme din Cluj-Napoca, care va întocmi primele studii pentru acest proiect

Primăria va reface parcul din zona Ciurchi, din municipiul Iași. Municipalitatea va reabilita parcul de aproape 65 de mii de metri pătrați din cartierul Tătărași cu ajutorul unei firme din Cluj-Napoca. Investiția finală în parcul din municipiul Iași va fi aprobată de Consiliul Local

Municipalitatea ieșeană a demarat un proiect de reabilitare a parcului din zona străzii Ciurchi, parc situat în cartierul Tătărași. Studiul de fezabilitate aferent acestui proiect va fi realizat de firma Dezive & Info SRL Cluj-Napoca. Primăria a semnat un contract de 95.200 de lei, cu TVA, iar firma din Ardeal va trebui să realizeze documentația într-un termen de maximum trei luni. Parcul din cartierul Tătărași s-a degradat mult în ultimii ani, iar autoritatea locală a decis să prindă în bugetul pe 2022 o sumă legată de refacerea acestuia. După finalizarea studiului, Primăria va demara și licitația pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a parcului.

Mii de metri pătrați de teren vor fi incluse în proiectul din parcul Ciurchi

Conform municipalității, suprafața totală de teren studiată este de 63.769 de metri pătrați, din care spațiile verzi vor reprezenta 57.877 de metri pătrați, locul de joacă – 1.060 de metri pătrați, iar drumurile, trotuarele și aleile de acces – 4.130 de metri pătrați.

”Restaurarea parcului din strada Ciurchi se impune ca o necesitate din cauză că spațiul ocupat de plante a devenit inestetic. Plantele existente au crescut și s-au dezvoltat, aglomerând zona, iar gazonul, mobilierul urban, aleile, echipamentele sportive și iluminatul lipsesc. Spațiul verde din parc este plantat aleatoriu și nu are un stil bine definit. Nu s-a intervenit cu modificări considerabile, ci doar prin întreținerea vegetației, toaletarea arborilor și arbuștilor și amenajări floricole funcție de anotimp”, au precizat reprezentanții municipalității ieșene.

Cum va arăta noul proiect de reabilitare din zona Ciurchi?

Proiectul prevede inclusiv integrarea în arealul parcului a unui monument dedicat victimelor Holocaustului, precum și realizarea unui sistem de iluminat ambiental și arhitectural, a unui sistem de irigare și a unui sistem pentru evacuarea apelor pluviale.

”Odată cu trecerea timpului, aleile și scările s-au degradat considerabil. Ca urmare a faptului că nu s-a investit în această zonă o lungă perioadă de timp, întreg spațiul verde și-a pierdut din farmec, necesitând lucrări de modernizare și reabilitare care să pună în valoare zona studiată. Suprafața verde a terenului nu își va modifica dimensiunea, însă în urma restaurării va crește ca valoare în ceea ce privește calitatea vieții și aspectul estetic”, au mai spus reprezentanții municipalității.

Vechi cimitir evreiesc în zona Ciurchi, din Iași

În zona respectivă, în urmă cu mai multe sute de ani, pe acel loc era vechiul cimitir evreiesc al orașului. În urmă cu aproape 6 ani, într-o margine a parcului din zona Ciurchi, a fost inaugurat un monument care amintește de faptul că pe acel loc a fost un cimitir. De altfel, cimitirul din zona actualului parc Ciurchi a existat până în anii Celui De-al Doilea Război Mondial, când a fost distrus din ordinul regimului antonescian.

Adauga un comentariu