Local

Se reia licitația pentru achiziția de cărbune în Iași. 90 de mii de tone pentru 25,3 milioane de euro

Publicat: 14 oct. 2021
Centrala electrică de termoficare din Iași, din strada Calea Chișinăului
Primăria va relua licitația pentru achiziția de cărbune în Iași, pentru 25,3 milioane de euro, după ce prima procedură a fost anulată din cauza majorării prețului la materie primă

Primăria va relua licitația pentru achiziția de cărbune în Iași. După ce prima procedură a fost anulată, Primăria va pune la bătaie 124 de milioane de lei (25,3 milioane de euro) pentru a cumpăra 90 de mii de tone de cărbune. Prima procedură a fost anulată după ce nicio firmă nu s-a arătat interesată de oferta inițială a municipalității

În perioada următoare, municipalitatea va relua pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru achiziția de cărbune în Iași. Licitația inițială a fost anulată, iar Primăria a fost nevoită să suplimenteze suma de achiziție ca urmare a creșterii prețului la cărbune. Astfel, noua licitație va avea o prevedere estimată de 123,8 milioane lei (25,3 milioane de euro). Prima procedură a fost lansată în luna septembrie 2021, contractul fiind de 12 milioane de euro.

Primăria Iași va cumpăra 90 de mii tone de cărbune pentru agentul termic

Municipalitatea a arătat și în ce va consta noua procedură lansată pe sistemul de achiziții publice.

„Primăria municipiului Iași reia licitația pentru achiziția de cărbune energetic necesar funcționării sistemului centralizat de furnizare a apei calde și energiei termice în iarna 2021 – 2022. Municipalitatea va cumpăra 90 de mii de tone de cărbune energetic pentru o sumă maximă de 123.851.511 lei, sumă cu TVA, corespunzătoare prețurilor actuale de pe piețele internaționale”, au menționat reprezentanții Primăriei Iași.

Prima licitație de cărbune din Iași a fost anulată

Prima procedură lansată de Primăria Iași a fost anulată. Autoritatea locală a încercat să cumpere 100 de mii de tone, însă din cauza creșterii prețului la cărbune, firmele interesate au bătut în retragere.

„Prima licitație, pentru achiziționarea a 100.000 de tone, a avut o prevedere financiară de 72.346.008 lei, cu TVA, însă nu a atras nicio ofertă, din cauza creșterii masive a prețului cărbunelui pe piețele internaționale, ca și al celorlalți combustibili. Astfel, la lansarea licitației, prețul mediu al cărbunelui era de circa 170 de dolari pe tonă, iar în prezent a ajuns la circa 250 de dolari pe tonă”, au mai spus cei de la Primăria Iași.

Alte licitații anulate la Iași în prag de iarnă

Noua procedură de achiziție publică va fi urcată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SICAP) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). În paralel, până pe 25 octombrie 2021, municipalitatea așteaptă oferte la o licitație pentru contractarea de servicii de transport navetizat al cărbunelui. Valoarea maximă a contractului este de 18.000.000 lei (3,6 milioane de euro), sumă cu TVA. În plus, municipalitatea derulase și o altă licitație privind repararea rețelelor de termoficare, însă și aceasta a fost anulată.

Doar 25 de mii de tone de cărbune în stocurile CET, la Iași

În stocurile de la CET II Holboca, care funcționează cu cărbune, mai sunt circa 25.000 de tone de combustibil. Municipalitatea a pornit sezonul de încălzire la sfârșitul săptămânii trecute prin CET I Iași, care funcționează pe gaz. CET I Iași furnizează aproximativ 150 de gigacalorii pe oră, cantitate suficientă pentru asigurarea încălzirii și apei calde menajere la toți abonații.

„Toate cele 397 de puncte termice din municipiu funcționează normal. Conducerea municipalității face apel la companiile de profil să depună oferte și se angajează că procedura va fi derulată cu celeritate și în mod transparent”, au mai spus cei de la Primăria Iași.





Comentarii
  • Iarna bate la usa daca afara temperaturile scad,carbunele nu va putea fi descarcat,Veolia se aproviziona vara cand afara sant 30 de grade.Oricum pretul gicaloriei va exploda in conditiile in care pretul carbunelui sa dublat cel putin

Adauga un comentariu