News Flash:

Se schimba harta judetului Vaslui!

18 August 2010
779 Vizualizari | 0 Comentarii
Cea mai mare comisie din istoria Vasluiului: 145 de oameni împart judetul!

DELIMITARE Conducerea Prefecturii Vaslui, toti primarii din judet, functionari din aparatul de specialitate al primarilor, specialisti ai Directiei Ape-Prut Iasi, Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliarã, Directiei Silvice si Politiei de Frontierã Vaslui, adicã un total de 145 de persoane, vor constitui, panã la sfarsitul acestei luni, cea mai mare comisie la nivel de judet din ultimii 40 de ani care va avea menirea de a stabili limitele teritoriale ale fiecãrei unitãti administrativ-teritoriale si noua delimitare a judetului Vaslui. Autoritãtile spun cã este posibil ca pretul unor terenuri sã creascã sau sã scadã extrem de mult, în functie de noua încadrare cadastralã pe care o vor primi. Pe de altã parte, unii cetãteni din localitãtile limitrofe granitelor judetului se vor trezi cã trebuie sã-si facã buletin de Galati, Iasi sau Bacãu, iar altii, mai ales cei care locuiesc în suburbiile oraselor, se vor trezi din oras… la tarã

MÃSURÃTORI. Nu vor primi nici o indemnizatie, dar vor avea una dintre cele mai importante atributii din istoria administrativã a judetului Vaslui: vor trebui sã-i stabileascã limitele fiecãrei comune din judet si delimitarea teritorialã a judetului Vaslui. 145 de persoane din institutii de administratie importante din judet, dar si politisti din cadrul Politiei de Frontierã vor constitui Comisia Judeteanã de Delimitare Cadastralã care va decide asupra mãsurãtorilor cadastrale ce se vor face în fiecare comunã, municipiu sau oras din judet. Totul trebuie sã fie mãsurat si stabilit ca si limitã teritorialã panã la data de 1 noiembrie 2010. Deci douã luni pline de muncã si responsabilitãti pentru autoritãtile care, cu alte cuvinte, vor face o nouã împãrtire administrativã a teritoriului judetului, prima de dupã anul 1968 cand au fost eliminate regiunile si raioanele si au fost readuse în functiune judetele. In acelasi timp multe unitãti administrativ-teritoriale (UAT) din Romania au una sau mai multe divergente între ele în ceea ce priveste delimitarea teritorialã. Desi existã o lege care descrie forma de organizare teritorialã, Legea 2/1968, aceasta nu include si referiri la delimitarea dintre UAT-uri. Agentia Nationalã de Cadastru si Publicitate Imobiliarã (ANCPI) este preocupatã de rezolvarea acestor probleme si care, prin aplicarea unei noi metodologii de lucru extrem de exacte, vor disparea. De aceeasi pãrere sunt si reprezentantii Prefecturii Vaslui care prevãd unele probleme la delimitarea teritorialã între comunele judetului, dar spun, în acelasi timp, cã acestea vor fi rezolvate printr-o metodologie unitarã pe care ANCPI o va elabora în scurt timp. “Vor fi terenuri care se vor trezi din extravilan în intravilan si viceversa, dar, pãrerea mea este cã nu vor fi multe cazuri si, oricum, ANCPI va avea stabilitã o metodologie unitarã extrem de precisã pentru eliberarea noilor titluri de proprietate în cazul cetãtenilor care vor fi din aceasta categorie. In trecut, judetul Vaslui nu a avut dispute teritoriale cu judetele vecine, deci nici acum nu cred cã vor exista. Cel putin, din ultima întalnire pe care am avut-o cu prefectul judetului Iasi, pot spune sigur cã nu vor fi”, a declarat subprefectul Ciprian Iftimoaei. In urmã cu douã sãptãmani prefectul Dragomir Tomaseschi a purtat la Vaslui discutii pe marginea acestui subiect cu subprefectul Ciprian Iftimoaei. “Analiza pe care am fãcut-o împreunã a fost deosebit de fructuoasã si am stabilit multe lucruri pentru a nu intra în divergente de la limitele teritoriale”, declara la acel moment prefectul de Iasi.
(Sursa - Vremea Noua)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3828 (s) | 24 queries | Mysql time :0.264359 (s)