National

SE SCHIMBA LEGEA! POLITIA RUTIERA iti poate lua masina!

Publicat: 26 mai 2016

Politia rutiera ar putea dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar doar in anumite cazuri, cum ar fi in zona de actiune a indicatorului ”Stationare interzisa” insotit de panoul aditional „Ridicare autovehicule parcate neregulamentar”, in intersectii, in statiile de transport public, daca blocheaza desfasurarea circulatiei pe cel putin o banda, potrivit unei initiative legislative depuse la Senat.

Propunerea legislativa modifica OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si a fost initiata de senatorul independent AlfredLaurentiuAntonio Mihai.

Potrivit initiativei, politia rutiera va putea dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar in anumite conditii. Ridicarea si depozitarea vehiculelor in locuri special amenajate se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz.

Astfel, masinile vor putea fi ridicate in cazurile in care vehiculul stationat se afla in zona de actiune a indicatorului ‘Stationarea interzisa’ insotit de panoul aditional ‘Ridicare autovehicule parcate neregulamentar’, blocheaza partea carosabila de natura sa impiedice desfasurarea circulatiei rutiere pentru cel putin o banda de circulatie pe sens, vehiculul stationeaza pe partea carosabila in locurile in care se interzice depasirea sau in intersectii, inclusiv in intersectiile de circulatiei cu sens giratoriu.

Alte cazuri in care se vor putea ridica vehiculele sunt acelea in care acestea obstructioneaza sau blocheaza caile de acces la proprietatea publica sau privata adiacenta drumului public, impiedica sau blocheaza accesul la pistele pentru biciclete, stationeaza in statiile de transport public de persoane sau stationeaza neregulamentar pe partea carosabila in afara localitatilor, mai prevede initiativa legislativa.

Initiatorul precizeaza, in expunerea de motive, ca, in prezent, in OUG este ‘o formulare vaga si mult prea generala’, specificandu-se doar ca vor fi ridicate vehiculele stationate neregulamentar, fara sa se precizeze care sunt aceste cazuri.

‘Ratiunea acestei propuneri legislative porneste de la lipsa unor reglementari adecvate, clare si coerente, adaptate conditiilor existente, in ceea ce priveste motivatia masurii de ridicare a autovehiculelor. Ridicarea autovehiculelor a devenit o problema reclamata de numerosi cetateni, fapt agravat de lipsa locurilor de parcare in numar suficient, in special in cadrul marilor orase. Practica masurii de ridicare a acestor autovehicule stationate neregulamentar a ajuns sa genereze abuzuri realizate de catre cei care pot sa dispuna aceasta masura, manifestand in cele mai multe cazuri exces de zel. Masura dispunerii ridicarii autovehiculelor trebuie sa fie una exceptionala, indreptata asupra acelor autovehicule care intr-adevar blocheaza circulatia rutiera sau constituie un pericol pentru aceasta’, sustine initiatorul.

Acesta a mai aratat ca, daca autovehiculul nu constituie un obstacol sau un pericol concret pentru desfasurarea circulatiei publice, aceasta masura nu se poate justifica, fiind considerata abuziva sau excesiva.

‘Ridicarea vehiculului fara acordul proprietarului reprezinta de fapt o mutare fortata, fiind din multe puncte de vedere asemanatoare unei confiscari. O asemenea masura aduce atingere existentei dreptului de proprietate, privand proprietarul autovehiculului de bunul sau’, mentioneaza initiatorul.

Proiectul a fost depus in 25 mai si Senatul este prima Camera sesizata.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu