Actualitate

Se scufunda Copoul. Dupa ce au fost informati, sefii primariei evita subiectul

Publicat: 02 mart. 2015
1

@ Colectia de reclamatii cu privire la demisoluri inundate pe zona Copou – Pacurari din ultimii ani e impresionanta @ Sefii primariei nu vorbesc despre aceste plangeri @ Cu toate acestea, se pregateste un studiu pentru versanti din cauza „efectului de crestere a accesibilitatii apelor subterane” @ Singurul sistem de drenaj care ajuta zona ar fi cel al complexului imobiliar construit mai jos de penitenciar

Stabilitatea zonei Copou Pacurari este pusa sub semnul intrebarii. Municipalitatea ieseana se pregateste sa realizeze o serie de studii geotehnice ca urmare a cresterii alarmante a nivelului panzei freatice. Daca pana in urma cu cativa ani zona Copou – Pacurari era considerata una din cele mai stabile din Iasi, acest lucru pare sa se fi modificat.De ani de zile, nivelul panzei freatice este in crestere. Astfel, potrivit celor din primarie, daca in urma cu un deceniu panza freatica pe zona versantului Copou – Pacurari era undeva la minim 3 metri adancime, acum pe multe zone aceasta s-a injumatatit. Situatia este cu atat mai alarmanta cu cat primaria a facut deja investitii masive in sisteme de drenaj in zona Fundatie.

Pasajul Mihai Eminescu beneficiaza de doua sisteme de drenaj, unul cu pompe actionate electric si unul bazat pe o curgere naturala. De ani de zile primaria primeste sesizari cu privire la ridicarea panzei freatice. Dupa cate se pare, municipalitatea a asteptat sa vada cum se comporta zona dupa punerea in functiune a sistemelor de drenare din Fundatie. Practic, se anticipa ca sistemul va rezolva problemele nu doar din zona Bibliotecii si Pasajului, lucru care se pare ca nu s-a intamplat. Avand in vedere acest lucru, cei din primarie au alocat deja jumatate de miliard de lei vechi pentru realizarea unui „studiu versant Pacurari urmare a efectului de crestere a accesibilitatii apelor subterane”, licitatia pentru acest studiu urmand a fi demarata in curand. Potrivit unor surse, vizata ar fi zona versantului Copou Vest, dinspre Viticultori pana in Pacurari.

Spaima dezvoltatorilor imobiliari

Cresterea nivelului panzei freatice ar face zona vizata sa fie mai greu abordabila pentru investitii imobiliare. Investitiile pe care trebuie sa le faca constructorii ar creste cu circa 10 procente. Ridicarea nivelului apelor subterane nu are insa cauze naturale. Situatia e provocata de interventia umana, mai precis de constructiile realizate, care de multe ori nu respecta proiectele. O alta posibila explicatie ar fi cea a unor avarii nedepistate la retelele de apa ale orasului. Problemele alunecarilor de teren nu mai sunt astfel caracteristice doar versantului Sararie – Ticau, astfel de probleme fiind sesizabile si pe zona Cazarmilor, de la Gradina Botanica spre Pacurari.

„Daca nivelul panzei freatice a crescut asta nu s-a intamplat din cauze naturale. Fie e vorba de avarii ale retelelor de la ApaVital, iar cei de acolo nu stiu de avarii pana cand nu-s reclamate, fie de la cei care au construit in zona, care poate au fose septice nevidanjabile, in sensul ca au cuva cu scurgere in pamant. Cazuri cu fose de acest gen au fost in zona cimitirului Petru si Pavel, de exemplu. Acum niciuna din situatii nu e ireparabila. In studiile pe care le-am facut in urma cu cativa ani am gasit apa in zona Agronomie. Pe zona Cazarmilor sunt intr-adevar niste izvoare care vin dinspre Penitenciar, acolo au fost probleme cu alunecari. Pe Viticultori am avut o zona unde am forat pana la 15 metri si nu era panza freatica. In zona din preajma complexului imobiliar de mai jos de penitenicar nu am mai avut studii de cativa ani, dupa ce s-a realizat acel proiect imobiliar, care are un sistem de drenare ce ajuta zona, deci nu pot sa ma pronunt”, a opinat Liviu Tarcan, inginer geotehnic. In ceea ce priveste Inspectoratul de Stat in Constructii, institutia se pare ca nu ar fi primit reclamatii pe aceasta tema, asta in conditiile in care primaria a fost sesizata destul de des in ultimii ani.

Sefii municipalitatii nu vor sa sperie constructorii

Oficialii locali recunosc ca in zona au aparut reclamatii numeroase cu privire la nivelul panzei freatice, dar spun ca acestea s-ar fi imputinat. Carcotasii ar putea crede ca oamenii s-au obisnuit cu viteza intarziata de reactie a primariei. Nu de aceeasi parere sunt insa sefii din Palatul Roznovanu. „Vrem sa vedem daca acest sistem de drenare din Fundatie are efectul scontat. Pe unele zone e adevarat ca s-a ridicat panza freatica, pe unele a crescut. Oricum ar fi, vrem sa ne luam toate masurile de precautie, din acest motiv vom comanda acest studiu”, a precizat inginerul Dumitru Tomorug, directorul tehnic al municipalitatii.





Comentarii
  • Nivelul panzei freatice a avansat spre suprafata cu 1.5-2 m dela inceputul anilor 1990 din cauze naturale; sa mai citeasca geotehnicianul Dvs.!Plantatiile de vii si livezi din Copou stabilizau versantii…dar ce sa faci cu lacomia si prostia?! ” Blocuri si vile in zone rezidentiale de vis” asta a fost lozinca afaceristilor imobiliari. Draga de Primarie a uitat sa execute periodic urmarirea speciala a versantilor asa ca dealurile aluneca (a se vedea si zona Sararie unde imbogatitii postdecembristi au transformat drenurile in canalizari.
    Suplimentar primaria a taiat fara mila copacii dintre caremulti tei din zona Copou…
    Cele 7 coline ale Iasului aluneca accelerat, ce masuri se iau ca nu ne mai salveaza nici ‘Al de Sus….

  • Dintotdeauna s-a stiut ca zona de la Fundatie si pana in Munteni este foarte bogata in ape subterane. Cei dinaintea noastra au prevazut pericolul si au efectuat drenuri cu capacitate ridicata de colectare si, suplimentar, AU INTERZIS CONSTRUIREA DE IMOBILE MASIVE in zona.
    Dupa ’90 fiecare a construit unde si cum a vrut beneficiind de largul concurs al Primariei care a eliberat autorizatii de constructii pentru adevarate cazemate in zona. In aceste conditii drenurile CARE AU MAI RAMAS nu mai fac fata sau, datorita fundatiilor megalomanice, nu mai au ce prelua, panza freatica croimdu-si drum pe unde a gasit loc mai moale. In putin timp vom asista la advarate catastrofe si vom vedea alunecand la vale viloante de zeci de milioane de euro odata cu tot versantul.

    • Isi mai aminteste cineva de cismeaua de pa strada … Cismeaua Pacurari? Ce debit avea ! Un de este acum? In canalizare (??) sau direct in pamant. Aceea era un indicator important privind existenta si nivelul panzei freatice in zona. Acum a fost construita o fortareata fix la 50m mai la deal, exact pe locul colectoarelor de dreanaj. Unde sunt acestea? Probabil in garajele de la parterul noii constructii.
      Cine stie? Zapodeanu, Chirica, Nichita???

      • bunicule-inaintasi nostri au construit in zona ,,la fundatie” cu cap,si atunci erau cladiri masive in zona dar cu drenurile functionale,amintiti-va ,,Casa Verde”,Palatul Werner,Club Jokey.Si ginditi-va cu ce utilaje se lucra in perioada interbelica ,acum cu toata tehnologia moderna avem parte de lucrari de mantuiala si cu durata de zeci de luni,basca mai strica sau obtureaza si ce este bun si functional de la inaintasi-adevarati ingineri .

  • pt redactorul dv.: zona se numeste ,,la Fundatie” actuala biblioteca M.Eminescu fosta fundatie regele Ferdinand de aici si denumirea ,,la Fundatie”

  • Autorizatii date fara nici o logica, controale numai pe hartie,etc. Asta a fost piata imobiliara din Iasi. Increngatura nichita-chirica-vericeanu-andronache, asta din urma fost sef la inspectoratul de stat in constreuctii, o mafie care trebuie sa mearga la puscarie.

  • Toate postarile celor de mai sus sint reale si denota ca domniile lor sint in cunostiinta de cauza, cu pregatire corespunzatoare si experienta acumulata in timp. Problema lor (ca si a mea) e ca nu sint decit niste voci in pustiu, atita vreme cit impostura si venalitatea din ultimii 25 de ani e politica de stat. A propos, domnule nichita, mai fiinteaza in cadrul primariei comisia de versanti si daca da, e pur decorativa? Are idee cineva ce efect poate avea pinza freatica ridicata in cazul unui cutremur de magnitudine, sa zicem, 7? Ca tot e miine 4 martie, se implinesc 38 de ani. Se vede ca imbecilii care ne diriguiesc n-au trait asa ceva. Sau au uitat.

  • multi din cei care lucrau in imbunatatiri funciare (combaterea eroziunii solurilor, irigatii, desecari) si stiau meserie au fost dati afara, si au ramas in servici pilele si amantele (care nici macar nu cunosteau zonele pe care le aveau in subordine). va puteti imagina ce va fi in caz de dezastru.

Adauga un comentariu