Bursa Barfelor

Se visează pe cai mari după ce a plecat cu coada între picioare. Detalii amuzante din parohia politică

Publicat: 27 sept. 2021

Babetele cele hâtre încep rubricuța de astăzi, de la debutul săptămânii ăsteia, cu o trebușoară de prin lumea puliticii de la noi. Ei bine, odată cu venirea ălora de la DaNa pe la cejău de zilele trecute, au apărut iar speculațiile și visele unora de prin zonă.

Unul dintre ăia care visează că va pune mâna iar pe ciolan este Arăgăzel Pompa, fostul șăfuț de la cejău, care deja se și vede iar pe funcția de prezident al cejăului. Unde mai pui că Arăgăzel deja se lăuda pe la unul-altul că e pregătit să candideze la eventuale anticipate, că el știe cel mai bine giudețul, ce și cum și chestii de astea. Ei, dar dacă Arăgăzel face iar promisiuni de astea, așa cum l-a luat gura pe dinainte la întâlnirea pezedistă din Vămăoaia Veche, când a debitat de toate la beutură. Arăgăzel o să și-o cam ia pe cocoașă acușica, că și pe el îl cam agiung anchetele din urmă, dar asta e altă poveste.

 





Adauga un comentariu