Din lumea filmului

Sean Penn și Leila George divorțează. Cei doi își spun adio după un an de căsnicie

Publicat: 18 oct. 2021
Sean Penn și Leila George divorțează
Sean Penn și Leila George divorțează dupa un an de la casatorie

Fanii lui Sean Penn au avut parte de o surpriza neplăcută după ce acesta a anunțat că divorțează de Leila George. Cei doi au format un cuplu de cinci ani de zile și își spun adio după doar un an de mariaj.

Actele de divorț au fost depus de către frumoasa australiancă în vârstă de 29 de ani. În luna august a acestuia ani, actrița Ashley Hebert și soțul acesteia J.P. Rosenbaum au anunțat și ei că divorțează.

Sean Penn și Leila George divorțează după cinci ani de relație

Când au fost întrebați despre separarea celebrului cuplu, reprezentanții acestora au refuzat să ofere amănunte clare. Sean Penn, în vârstă de 61 de ani, s-a căsătorit cu Leila George, în vârstă de 29 de ani, în cadrul unei ceremonii intime, unde au participat doar cei apropiați.

Imediat după ce au fost surprinși cu verighete pe mână, au inceptu să apară și zvonurile cu privire la mariajul dintre ei. Mai târziu, prietenii apropiați ai cuplului au început să le transmită mesaje de felicitare pe rețelele de socializare, deși aceștia nu confirmaseră încă căsătoria.

„Am făcut o nuntă tip COVID. Ceea ce înseamnă că a fost un ofițer al stării civile alături de noi pe Zoom, iar totul s-a întâmplat acasă. Cei doi copii ai mei și fratele ei au fost alături de noi. Așa s-a întâmplat totul”, spunea actorul la o lună de la nuntă.

Un apropiat al cuplului a mărturisit că nunta a avut loc, după o perioadă în care aceștia au avut parte de despărțiri și împăcări.

Ce spun apropiații fostului cuplu

Apropiații cuplului susțin că, cei doi s-au certat de mai multe ori însă actorul a reușit să o aducă înapoi de fiecare dată.

„S-au împăcat și apoi s-au despărțit, iar apoi Sean a reușit să o aducă înapoi. El a realizat că face o mare greșeală când și-a dat seama că poate să o piardă, iar el s-a luptat ca să o aducă înapoi”, a spus sursă apropiată cuplului, potrivit People.

Sean Penn s-a despărțit de Charlize Theron în iunie 2015. Actorul american a fost căsătorit cu Robin Wright din 1996 până în 2016. De asemenea, Sean Penn a fost căsătorit și cu Madonna, însă mariajul lor a durat doar patru ani, din 1985 până în 1989. Actorul are doi copii din căsătoria cu Robin Wright, o fată, Dylan, și un băiat, Hopper.

Cine este Sean Penn

Sean Penn este fiul mai mic al actriței Eileen Penn și directorului Leo Penn. Își începe cariera în filmul Taps (1981) apoi în Fast Times at Ridgemont High (1982). Aparițiile de mai târziu în The Falcon and the Snowman (1985) alături de Timothy Hutton, At Close Range (1986) împreună cu Cristopher Walken, Shangai Surprise (1986) în care a jucat alături de diva pop Madonna, cu care a fost căsătorit în perioada 1985-1989, au atras atenția asupra talentului său propulsandu-l în roluri promițătoare ca polițist în Colors (1988), soldatul vietnamez din Casualties of War (1989), pentru ca în același an să-l vedem alături de Robert De Niro în comedia We’re no Angels.

În următorii ani Sean este remarcat de critici pentru capacitatea de a intra în pielea personajelor sale așa cum se întâmplă în Carlito’s Way (1993) în rolul avocatului corupt David Kleinfeld sau ca prizonier condamnat la moarte care apelează la o călugăriță (Susan Sarandon) pentru a-i fi salvata viața, în Dead Man Walking (1995). Acesta este rolul care îi aduce prima nominalizare la Oscar.

Interpretează apoi rolul fratelui unui om înstărit (Michael Douglas) în The Game (1997), un personaj principal în The Thin Red Line (1998) sau rolul muzicianului în Sweet and Lowdown (1999).

Filmele anilor 2000 îi evidențiază talentul pentru care va fi și răsplătit. În I am Sam (2001), este tatăl deficient mintal care lupta pentru custodia fetiței de 7 ani, apariție care îi aduce o a treia nominalizare la Oscar. În 2003 însă, va câștiga premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în filmul Mystic River, regizat de Clint Eastwood, unde joaca rolul tatălui neliniștit în căutarea răzbunării pentru uciderea fiicei sale.

Diversitatea personajelor pe care le interpretează continuă cu 21 Grams (2003), The Assassination of Richard Nixon (2004), The Interpreter în 2005 alături de Nicole Kidman, și bineînțeles politicianul corupt Willie Stark din All the King’s Men (2006).

Sean Penn câștigă al doilea Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal în anul 2008 când își însușește atitudinea și comportamentul unui homosexual implicat în politică, Harvey Milk, în filmul numit Milk.

În urmă cu puțin timp, presa de peste Ocean a făcut public faptul că Sean Penn și Leila George divorțează.





Adauga un comentariu