National

Sebastian Ghita, despre declaratia de amor a lui Kovesi: „Nu am avut nicio relatie cu Kovesi sau Udrea”

Publicat: 16 mai 2019
1

Sebastian Ghita a oferit primul interviu dupa declaratia de amor dezvaluita de Victor Ponta sub juramant la Antena 3.

Fostul deputat sustine ca nu a avut nicio relatie nici cu sefa DNA si nici cu fostul ministrul al Dezvoltarii. 

„Il stim toti pe Victor Ponta. Noi eram tineri acum 10 ani si am trait niste vremuri in care Codruta Kovesi se vedea sabia justitiei, Coldea mai mult ochiul si timpanul, eram toti intr-o lume orcum ciudata, presedinte era Basescu, care era mai tare decat biruinta si atunci singura reactie pentru a supravietui in lumea aceea a putut sa fie gluma. Incercam sa ne ferim de ei ca sa nu ne faca rau. Totusi, oricine a intrat in contact cu acesti oameni nu s-a ales decat cu rele si cu faradelelgi si astazi nici nu mai stim cine era sef, cine beneficia, cine era seful Securitatii, a mafiei. Si pentru mine este confuz. Declaratiile domnului Ponta, chiar daca punctual vizeaza o conversatie la care am participat si eu, nu arata decat aroganta, superioritatea cu care ne trata si atunci. Si pe el ca prim-ministru, si pe mine ca membru al Parlamentului, si pe altii. Kovesi ne spunea asa in fata: „Daca ma mai enervezi, o sa te arestez, daca nu dai afara jurnalista nu stiu care te arestez”. Ai o rezistenta ca om la chestiile astea, la inceput crezi ca e o gluma, la sfarsit intelegi daca se trezeste prost dispusa aresta pe cineva”, sustine Ghita.

Vezi si: Elena Udrea, despre Laura Codruta Kovesi: "Nu poti sa stai la mana unei femei plina de gelozii, care e in stare sa te trimita in puscarie pentru ca il iubea ea pe Ghita"

„Nu am avut o relatie sentimentala de alt tip nici cu Elena Udrea, nici cu Kovesi. Suspecta pe alt personaj de astfel de sentimentalisme. Codruta era un om tanar, era o tipa ok, la inceput. Aici vorbim de domnul Basescu, el a introdus sentimentalismul in politica si in treburile tarile, atat pe Codruta Kovesi, cat si pe Elena. Codruta Kovesi nu e nici proasta si nici sentimentala, ceva a facut-o sa se inraiasca in ultimul hal si sa ajunga ultimul om. Probabil domnul Coldea ne va explica.. Inca mai sunt cativa discipoli la DNA, fac dosare familiilor, o sa aflam foarte multe lucruri despre discipolii lui Kovesi (…) Am avut o relatie de prietenie cu Kovesi pana cand s-a hotarat sa dea exemple publice, chiar si cu prietenii dansei”, a mai spus fostul deputat.





Adauga un comentariu