News Flash:

Sechestru pe antena parabolica

7 Mai 2004
1416 Vizualizari | 0 Comentarii
Magistratii de la Judecatoria Iasi l-au condamnat ieri la sase luni de inchisoare pe Mihai Corneliu Stempel, in varsta de 28 de ani, din comuna Popricani, pentru delapidare. Judecatorii ieseni au mai decis sa puna sechestru asigurator pe antena parabolica, proprietatea lui Stempel, pana la restituirea sumei cu care l-a pagubit pe patronul la care lucra. Incepand cu 2 septembrie 2002, tanarul a lucrat ca gestionar la magazinul SC Axin Best SRL, din satul Tipilesti, comuna ieseana Popricani, al carei administrator este Vasile Axinte Bobleanca. Din ancheta desfasurata a reiesit ca Stempel si-a insusit din gestiune suma de aproximativ 25 de milioane de lei. Conform anchetatorilor, Stempel a sustras diverse produse alimentare, pentru consum propriu. Mai mult, acesta obisnuia sa le vanda satenilor din Tipilesti marfuri pe datorie. Stempel a aratat ca asa ar fi fost sfatuit de patronul sau, dar Bobleanca a negat acest lucru. Intreaga afacere a fost descoperita la 16 decembrie 2002, in urma unui inventar al gestiunii efectuat de Bobleanca. Barbatul a sesizat imediat lipsa din gestiune a celor 25 de milioane de lei si a depus o plangere la Politie. Anchetatorii au aratat ca jumatate din suma respectiva a constat in marfuri vandute pe datorie, iar cealalta jumatate reprezinta marfurile luate de Stempel. Doar o mica parte din prejudiciu a fost recuperata, motiv pentru care judecatorii au decis punerea sechestrului asigurator pe antena parabolica a lui Stempel. De asemenea, magistratii l-au condamnat pe acesta la sase luni de inchisoare, dar cu suspendare.
(C.N.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5731 (s) | 22 queries | Mysql time :0.402973 (s)