News Flash:

Secretara fostului rector Stanciu pleaca din UMF

11 Aprilie 2005
1224 Vizualizari | 0 Comentarii
Timp de cativa ani, diplomele absolventilor de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa din Iasi au fost semnate de Dana Bugeac, in calitate de secretar sef al Rectoratului, desi aceasta nu indeplinea legal aceasta functie, conform datelor obtinute in exclusivitate de reporterii cotidianului ZIUA de Iasi. Astfel, aceasta a avut numire ca secretar sef doar vreo doua luni, cu multi ani in urma. Dupa aceasta perioada, Dana Buceac a continuat sa activeze pe aceasta functie fara sa aiba o decizie definitiva de numire. Saptamana trecuta, Dana Bugeac si-a inaintat demisia din functia ocupata la Biblioteca UMF Iasi. Mai mult decat atat, se pune intrebarea daca nu cumva actualul rector Vasile Burlui nu incearca sa musamalizeze situatiile scandaloase in care au fost implicati Dana Bugeac, fost secretar sef la Rectorat, si Carol Stanciu, fostul rector al UMF. Doar asa ar deveni explicabil faptul ca Danei Buceac nu-i sunt imputate cele cateva sute de milioane incasate pe nedrept ca diferenta de salariu dintre banii care i se cuveneau de drept si sumele incasate atat cat a ocupat ilegal functia de secretar sef al Rectoratului! De fapt, se ridica un mare semn de intrebare si in ceea ce priveste controalele efectuate anual de inspectorii de la Curtea de Conturi Iasi. Astfel, tot ca o musamalizare poate fi considerata si descarcarea de gestiune a fostului rector Carol Stanciu, hartie pe care acesta o tot flutura in ultimele zile prin fata ochilor tuturor, desi documentul in cauza sa pare ca nu exista nici in Registratura UMF, nici in cea de la Curtea de Conturi. Oare si-o fi intocmit-o singur fostul rector Stanciu?
Ovidiu NEMTANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1506 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031931 (s)