News Flash:

Secretele Bulgariei, aparute in Germania

6 Noiembrie 2009
621 Vizualizari | 0 Comentarii
Der Spiegel
Detalii dintr-un raport secret al Agentiei Nationale bulgare pentru Securitate (DANS) in legatura cu ultimele sase luni ale mandatului fostului Guvern socialist, privind incalcari scandaloase comise de oficiali, a aparut in revista germana Der Spiegel, relateaza site-ul Novinite.com. Aceasta noua informatie intervine dupa cateva zile de la aparitia unui alt raport secret apartinand DANS, privind influentarea exercitata de organizatii criminale in anumite ministere si agentii de stat din Bulgaria, care au afectat intregul stat. Conform articolului publicat de Der Spiegel, intitulat "Un raport scandalos pune presiune asupra Guvernului bulgar", documentul a fost trimis mai multor persoane, majoritatea jurnalisti, insotit de o interdictie expresa privind publicarea acestuia. Raportul face dezvaluiri despre fraude comise in cazul fondurilor de la Uniunea Europeana, in principal in sectorul agricol, distrugerea si falsificarea de documente de proprietate, coruptie, oameni de afaceri care si-au transferat companiile corupte pe numele unor persoane sarace, cel mai adesea rromi. "Cei care au comis fraude nu au ocolit nici o posibilitate", se arata in articol. "Intr-o tara cu legi atat de vagi, o justitie discriminatorie si autoritati subminate de mafie, cei care spala bani se simt acasa", continua publicatia germana. Numeroase exemple de rapiri si violente sunt, de asemenea, citate in raport. Conform expertilor DANS, Bulgaria manifesta primele semne de a deveni parte a organizatiilor internationale teroriste, acestia estimand totodata ca nu este vorba despre un fenomen alarmant, ci doar de o "tendinta ingrijoratoare". Raportul subliniaza ca miscarea siita Hezbollah a trimis, deja, reprezentanti in Bulgaria, ideile extremistilor islamisti primind sustinerea comunitatilor musulmane locale. "Este necesar ca Premierul Boiko Borisov sa curete acest gunoi pana la sfarsitul anului, daca vrea ca Guvernul sau sa se bucure de un succes mai mare decat cel precedent", conchide Der Spiegel. Publicatia avertizeaza ca Bulgaria risca sa fie primita cu raceala la Bruxelles, in cazul in care urmatorul raport DANS va fi tot atat de negativ ca aceste doua rapoarte. "Premierul trebuie sa aleaga intre inchiderea, planificata deja, a Agentiei, ajustarea politica a acesteia si siguranta ca viitoarele rapoarte vor ramane secrete si incuiate in fisetele lor", comenteaza publicatia.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1786 (s) | 24 queries | Mysql time :0.050086 (s)