News Flash:

Secretul deconspirat al Cavalerilor de Malta

3 Februarie 2007
9743 Vizualizari | 4 Comentarii
Basilio Cali
• ZIUA de Iasi a obtinut un interviu in exclusivitate cu ducele Basilio Cali de Rodez, marele maestru al Ordinului Suveran al Sfantului Ioan de Ierusalim, cunoscut si sub numele de Ordinul Cavalerilor de Malta • In urma cu o saptamana, Ordinul Cavalerilor de Malta a facut prima investitura in Romania, noua romani, printre care esi cativa ieseni primind titlul de cavaler de Malta • In discutie cu ZIUA de Iasi, ducele Basilio Cali de Rodez dezvaluie "secretele" cavalerilor de Malta • "Noi nu suntem o organizatie secrete, ci discreta. Nu dorim publicitate, dar nici nu ne ascundem. Ma intereseaza mai degraba sa am rezonanta in activitati umanitare decat propagandistice. Eu sunt un om umil in fata lui Dumnezeu, motto-ul meu fiind «umilinta si caritatea»", spune ducele Basilio Cali de Rodez


Reporterii ZIUA de Iasi au reusit sa obtina un interviu in exclusivitate cu ducele Basilio Cali de Rodos, marele maestru al Ordinului Suveran al Sfantului Ioan de Ierusalim, cel de-al 77-lea mare maestru din istoria ordinului. In doua ore de discutii cu reporterii ZIUA de Iasi, ducele Basilio Cali a deconspirat aura de mister care invaluie Ordinul Cavalerilor de Malta, un ordin crestin cu valente ecumenice al carui scop este activarea in numele binelui si al caritatii si care, desi face actiuni caritabile, nu striga in strada aceste lucruri, deoarece nu doresc recunostinta oamenilor, ci a lui Dumnezeu.
Reporter: Domnule Basilio Cali, sunteti mare maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta. In Romania se stiu putine lucruri despre acest ordin, asociate in general unei organizatii secrete, oculte. Cat adevar si cata legenda se ascunde in spatele acestor zvonuri?
Basilio Cali: Noi nu suntem o organizatie secrete, ci discreta. Nu dorim publicitate, dar nici nu ne ascundem. Ma intereseaza mai degraba sa am rezonanta in activitati umanitare decat propagandistice. Eu sunt un om umil in fata lui Dumnezeu, motto-ul meu fiind "umilinta si caritatea". De fapt, umilinta si caritatea merg impreuna - una glorifica, iar cealalta sfinteste. Acesta este motto-ul meu personal.

R: De cat timp conduceti acest ordin? Cati membri are organizatia?
B.C.: Sunt mare maestru de anul trecut si voi fi pana cand va vrea Dumnezeu sau pana cand fapte grave din activitatea si viata mea ma vor pune in incompatibilitate cu aceasta distinctie. Referitor la cealalta intrebare, va pot spune ca in prezent Ordinul Suveran al Sfantului Ioan de Ierusalim numara aproximativ 15.000 de membri in mai multe tari printre care America, Australia, Canada, Italia, Argentina, Rusia, Egipt, Venezuela, Cipru si alte tari. Acum, prindem radacini si in Romania.
R: Cum ati aflat dumneavoastra de acest ordin, de cat timp sunteti cavaler de Malta si care este povestea intrarii dumneavoastra in aceasta organizatie?
B.C.: Totul s-a petrecut in anul 1985. Eram regizor la o televiziune italiana si in acel an faceam un reportaj despre cavalerii de Malta. Dupa filmari, cand montam materialul care urma sa fie difuzat, am simtit un fior care ma patrunde. Am cunoscut in timp ce faceam reportajul un consul de Malta, am ajuns la el si i-am spus ca vreau sa devin si, astfel, dupa o anumita perioada am devenit cavaler. Ceremonia de investire s-a facut in Malta. Aveam 35 de ani pe atunci si imi aduc aminte ca, patruns de spiritul de caritate pe care l-am vazut in aceasta organizatie, la ceremonia mea de investitura am facut cadou un inel de 15.000 de dolari pentru leprosii din Mozambic. Aveam 35 de ani la momentul investirii mele. Sambata (sambata trecuta - n.r.), m-a impresionat actorul Jean Constantin si i-am oferit cadou inelul ordinului pe care il aveam pe deget in semn de respect pentru suferintele prin care a trecut acest om. Impresionat, Jean Constantin a jurat ca o sa poarte acest inel pe deget pana la moarte.
R: Sa inteleg ca principiul caritatii este unul dintre liniile directoare ale ordinului. Se fac des donatii in scop umanitar?
B. C.: Donatii se fac permanent, dar noi nu dorim sa le mediatizam. E suficient ca ni se spune "Multumesc!". Derulam diverse proiecte umanitare si primim finantare si de la privati, persoane care pun o parte din economii in beneficiul ordinului. Ajutam apoi persoane care chiar au nevoie. Imi amintesc ca am vazut un cersetor pe strada. M-am apropiat de el si am aflat ca este un fost inginer care in urma unui accident de tren a ramas fara picioare si, dupa ce a fost parasit de toata lumea, a ajuns sa cerseasca in strada. Am facut demersurile deja sa-i gasim o proteza in Italia. Ce m-a impresionat insa au fost lucrurile incredibile din Angola: oameni cu adevarat necajiti. Am fost acolo cu responsabilul ordinului din zona respectiva. Din respect pentru oamenii de acolo, i-am spus responsabilului ordinului sa vina imbracat normal, nu la costum, ca sa nu-i jignim astfel pe oamenii acestia batuti de soarta. El s-a opus insa si l-am eliminat din ordin. Cam aceasta se intampla cu actiunile noastre caritabile. Nu sunt lucruri spectaculoase, senzationale, ci sunt lucruri firesti si normale. Eu de pilda, in nume personal, la fiecare Craciun merg cu familia pe la patru sau cinci orfelinate si fac donatii. Ne face mare placere sa mergem in zilele de Craciun si sa luam masa alaturi de copii din orfelinate. Insa, tot ceea ce fac, stiu doar eu si Dumnezeu. Intr-o buna zi voi trece si eu dincolo iar acolo trebuie sa dau un raport...
R: Ce calitati trebuie sa indeplineasca o persoana pentru a intra in Ordinul Cavalerilor de Malta? Ce trebuie sa faca o persoana care devine cavaler de Malta?
B.C.: Cand o persoana vrea sa devina cavaler, trebuie sa demonstreze credinta crestina si principii sanatoase de viata. De asemenea, pentru a intra in ordin, trebuie sa fie propusa de doi cavaleri care semneaza garantia pentru ea, iar persoana face sase luni de voluntariat social, perioada in care este evaluat. Dupa aceasta, discutia este purtata la marea cancelarie a marelui maestru care aproba cererea acestuia sau, dupa caz, o respinge. Interesul cel mare este ca astfel de persoane sa activeze in sfera sociala, sa fie persoane de o anumita tinuta morala si intelectuala. Apoi, odata intrat in ordin, un cavaler are obligatia de a continua actiunile sociale, de a fi in serviciul celor care au nevoie in aceasta tara. Sunt unii cavaleri care vin in ordin si apoi nu mai fac nimic. Acestia se autoexclud. Mesajul meu este ca a fi cavaler nu inseamna sa te mandresti ca ai o insigna in piept si carti de vizita. Cavalerii trebuie sa fie constienti ca au de facut o munca grea. Exista astfel satisfactia ca poti servi oamenii uitati de toti. Daca nu constientizeaza astfel de lucruri, ori renunta, ori nu mai intra in randurile noastre.
R: Ce ne puteti spune despre organizarea si partea administrativa a Ordinului Cavalerilor de Malta? Care este intentia pe care dumneavoastra, ca mare maestru, o aveti pentru Romania?
B.C.: Pot spune ca suntem organizati in mari priorate in fiecare tara iar Guvernul central este la Malta. Avem ministri, ambasadori si avem incheiate acorduri bilaterale cu mai mult state din lume. Avem cateva tari care ne-au recunoscut ca ordin suveran. Daca Dumnezeu ma ajuta, vreau sa fac lucruri altfel, sa avem sedii diplomatice in cat mai multe state si, implicit, sa avem ambasadori plenipotentiari. Cat despre intrarea noastra in Romania, pot spune ca intentionam sa facem radacini aici si sa ne facem treaba pana la recunoastere. Prezenta mea aici a fost doar pentru a da greutate primei investituri. Domnul Dorin Potolinca a devenit mare prior al Europei de Est si isi va face propria dumnealui echipa, toate acestea pentru a fi in serviciul celor care au nevoie in aceasta tara. Pe de alta parte, intentia mea de mare maestru este de a-i stimula pe membrii Ordinului Cavalerilor de Malta de a investi in aceasta tara, de a le oferi siguranta aici. Fiind cavaleri si in Romania, vor avea siguranta sa vina, ne vom ajuta, vom face impreuna afaceri.
R: In final, aveti un mesaj pentru autoritatile din Romania?
B.C.: Vreau sa multumesc autoritatilor civile si religioase. Speram impreuna sa putem continua ce ne-am propus. Salutari poporului roman pentru intrarea in Comunitatea Europeana. Intrarea Romaniei ne aduce onoare tuturor.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

cavaler de Ialta  | #6371
mare teapa ati luat. baietasii astia sunt niste fanfaroni.
liteanu  | #6372
foarte buna treaba,sa dea domnul sa avem cat mai multi de astia
liteanu  | #6373
felicitari m maestru pt ce face pt romania,domnul sa ne ajute
Cavaler de ROMANIA  | #6374
E greu sa faci acte de caritate fara sa juri credinta unui mare maestru "umil" nu?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2982 (s) | 22 queries | Mysql time :0.159702 (s)