News Flash:

Securitatea noastra defileaza in genunchi

2 Mai 2019
496 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7345 RON (+0.0005)
USD: 4.2201 RON (+0.0072)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Sorin Rosca Stanescu 2

S-a constatat documentat si implacabil. Sub regimul comunist, capii Securitatii romane au fost vanduti. Inclusiv pe parcursul politicii nationaliste a lui Nicolae Ceausescu. Dar dupa? Este inevitabil sa se intample asta in cazul unui stat slab? Se poate si altfel? Parteneriatul inseamna colaborare sau subordonare?

Inainte de aducerea Romaniei sub controlul Moscovei, serviciul de securitate al statului, dupa cum reiese din toate lucrarile de specialitate, a colaborat strans, in functie de perioadele istorice la care ne-am raportat, fie cu serviciul secret francez, fie cu cel britanic sau american, fie cu cel german, mai ales in prima parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Nu reiese insa de niciunde, cu exeptia catorva tradari sporadice, ca serviciul secret al Romaniei ar fi fost preluat la varf prin racolare de catre serviciile secrete ale altor state. Situatia s-a schimbat dupa ce Romania a intors de voie, de nevoie armele.

Invincibila Securitate

Temutele servicii de informatii ale Uniunii Sovietice au ocupat si ele Romania, alaturi de armata lui Stalin si au creat practic noi servicii de securitate, puse din capul locului sub conducerea unor agenti sovietici, initial adusi din imperiul sovietic, ulterior racolati dintre cetatenii romani. Iar situatia a ramas neschimbata si spre finalul mandatului lui Gheorghe Gheorghiu Dej si, ulterior, chiar in conditiile in care Nicolae Ceausescu incerca sa promoveze interesul national. Ultimele dezvaluiri documentate, facute de istorici calificati in acest domeniu, atesta faptul ca varfurile Securitatii romane nu erau reprezentate de  altceva decat de tradatori, cei mai multi in solda Moscovei si care, de altfel, imediat dupa 1990 au preluat nemijocit conducerea serviciilor secrete, facand o buna echipa cu „emanatii”.

Dar ce s-a intamplat ulterior? Cand Romania a intrat in NATO si in Uniunea Europeana si s-a angajat, alaturi de noii aliati, in parteneriate cu Statele Unite si cu statele Europei de Vest? Un raspuns corect la aceasta intrebare ne poate ajuta sa intelegem mai bine natura crizelor politice frecvente pe care le traverseaza Romania, precum si extraordinarele surprize electorale de care avem parte, mai ales la capatul campaniilor prezidentiale.

Si din capul locului ne punem o intrebare transanta, la care incercam un raspuns. Premiza este ca, pana una alta, Romania nu are capacitatea de a rivaliza din perspectiva fortei si eficacitatii serviciilor secrete cu statele cu traditie in acest domeniu, aflate de mult timp in prima linie a razboiului tacut. Obiectiv vorbind, in ciuda uriaselor investitii facute in oameni si in infrastructura si oricat de hiperponderale ar fi devenit serviciile noastre secrete, nu avem capacitatea de a ne bate cu succes nici cu serviciile secrete ale Federatiei Ruse, stat perceput ca un potential inamic, si nici cu serviciile secrete ale aliatilor nostri, Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Israelul si Franta. Cu acestea din urma si in special cu serviciile secrete ale Statelor Unite si Israelului avem parteneriate solide. Din aceasta perspectiva jucam – si bine facem – intr-o echipa, pentru moment, cea mai puternica de pe planeta. Iar securitatea pe care ne-o dorim si suveranitatea la care visam au un pret. Pretul consta in primul rand in aportul nostru la securitatea colectiva. Pana aici, totul este de inteles. In sensul ca, daca avem costuri disproportionate in raport cu propriul buget pentru a ne intretine serviciile de securitate, prin aceasta, intr-un parteneriat rezonabil si echitabil, incercam sa suplinim deficitul de calitate.

Un parteneriat loial, operat in interes national, presupune insa cu necesitate doua conditii pe care ma indoiesc ca le indeplinim. Prima conditie este sa nu ne tradam partenerii. Asa cum altadata am facut. Si sa nu fim nici macar duplicitari. A doua conditie este sa ramanem parteneri si nu care cumva sa ne transformam in subordonati. Chiar daca serviciile secrete cu care colaboram sunt mai puternice si mai performante.

In ceea ce priveste prima conditie, cel putin pana in trecutul nu prea indepartat, capii serviciilor noastre secrete au fost reprezentate de personaje duplicitare. In timp ce incheiam si incercam sa consolidam aliante politice, militare si economice cu partenerii nostri euroatlantici, varfuri ale serviciilor secrete de la Bucuresti continuau sa ramana inrolate serviciilor secrete ale Moscovei. Personaje care au jucat roluri cheie in decembrie 1989 si dupa si care au ocupat functii de raspundere la varful serviciilor secrete – nu am sa le nominalizez, pentru ca se stiu – nu numai ca au lucrat la ordinul Moscovei, dar au creat prozeliti, pe care i-au implantat la varful sistemului si care si ei au fost racolati de serviciile secrete rusesti. Ce s-a intamplat ulterior, odata cu intrarea noastra in NATO si in UE? Unii dintre acestia au ramas pe pozitii. In ce masura au fost ei convertiti? In ce masura au schimbat cu adevarat tabara externa? In ce masura ponderea ofiterilor cu adevarat patrioti din serviciile de informatii a devenit dominanta?

Cea mai dureroasa intrebare insa care se pune si careia mai devreme sau mai tarziu trebuie sa-i dam un raspuns este daca nu care cumva schimband tabara am schimbat nu partenerul, ci stapanul. Cu alte cuvinte, transant vorbind, daca nu care cumva varfuri ale serviciilor secrete sau ale altor institutii de forta s-au lasat racolate cu arme si bagaje, devenind subordonate ale serviciilor statelor partenere. Cu alte cuvinte, daca nu am nimerit din lac in put.

Tradatorii sunt tot tradatori, indiferent pentru cine tradeaza si in numele carei cauze o fac. Putem fi parteneri loiali cu statele amice si putem garanta siguranta nationala fata de statele inamice, fara a depune un dublu juramant. Unul, formal, in fata tricolorului si altul, real, in fata unui steag strain. Iar daca vrem cu adevarat sa ne consolidam parteneriatele euroatlantice ar fi bine sa stim ca aliatii nostri nu ii iubesc, ci ii dispretuiesc pe tradatorii pe care si-i subordoneaza. Pentru partenerii nostri e mai comod sa lucreze cu tradatori, adaca cu personaje aflate in mod direct in subordinea lor, dar asta nu inseamna ca nu pot coabora in conditii excelente si altfel. Pentru statele partenere este fireste mai comod sa aiba un control asupra politicii interne, exercitat in buna masura chiar prin intermediul presedintilor Romaniei, pe care i-au ajutat sa castige alegerile, dar ei pot lucra la fel de bine si cu un factor politic intern, loial dar nesubordonat. Totul depinde de gradul in care, dincolo de nivelul declarativ, ne iubim tara si ne respectam pe noi insine. Pana una alta, defilam in genunchi.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

nicolae ceausescu controlul moscovei romania nato uniunea europeana
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4251 (s) | 21 queries | Mysql time :0.014960 (s)