Local

Ședință a Consiliului Județean Iași, la Casa Pătrată! Sunt anunțate proiecte pentru modernizarea drumurilor și investiții în spitalele subordonate! – LIVE VIDEO, FOTO

Publicat: 23 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ședință a Consiliului Județean Iași la Casa Pătrată Sunt anunțate proiecte pentru modernizarea drumurilor și investiții în spitalele subordonate - LIVE VIDEO FOTO
Astăzi, 23 iunie 2021, va avea loc o ședință de Consiliu Județean Iași, în care aleșii vor discuta despre o serie de investiții în modernizarea drumurilor, dar și în unitățile medicale - și nu numai

Plenul Consiliului Județean (CJ) Iași se va reuni astăzi, 23 iunie 2021, de la ora 10:00, într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi vor figura câteva zeci de proiecte de hotărâre. Conform reprezentanților CJ Iași, consilierii vor discuta o serie de proiecte legate de unele investiții în comunele din județ, dar și obiective ce țin de unele instituții subordonate

O nouă ședință a Consiliului Județean (CJ) Iași, la Casa Pătrată! Sunt anunțate proiecte pentru modernizarea drumurilor și investiții în spitalele subordonate! Astfel, un proiect ce va fi analizat de CJ Iași este legat de demisia liberalului Constantin Fotea.
Acesta a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI) și a ales să demisioneze. În locul acestuia va depune jurământul Codrin Lupu, următorul aflat pe lista de consilieri a PNL Iași.

Lista proiectelor discutate în ședința Consiliului Județean Iași

Un alt proiect ce va fi discutat de CJ Iași este cel legat de aprobarea planului de analiză și acoperire a riscurilor pentru anul 2021. În plus, consilierii vor discuta și despre desființarea liniei de gardă la domiciliu în specialitatea ORL și înființarea unei linii continue în specialitatea ORL în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, din Iași.
Pe ordinea de zi va mai figura un proiect legat de aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru unitatea medicală respectivă. Noua organigramă va intra în vigoare de la 1 iulie 2021. Un alt proiect ce va fi discutat de plenul CJ Iași prevede aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Investiții de 290 de milioane de euro, în drumurile din județul Iași

Consilierii județeni ieșeni vor analiza și un proiect privind modificarea Anexei 1 – reparații curente, din Programul de lucrări drumuri și poduri al Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași pentru anul 2021. În plus, aleșii județeni vor discuta și despre strategia de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere. Proiectul are o valoare de 290 de milioane de euro. Aleșii județeni vor mai analiza o serie de proiecte derulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Iași.

Schimbare de trafic în fața Aeroportului Iași: decizia va aparține plenului Consiliului Județean

Consilierii județeni ieșeni vor discuta și despre concesionarea prin licitație a unui teren de 991 mp din strada Hatman Șendrea, nr. 2. Consilierii vor mai analiza demolarea fântânii arteziene din fața Terminalului T1 de la Aeroportul Iași. Proiectul a fost luat în calcul pentru fluidizarea traficului rutier din zona aerogării. Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean vor mai figura proiecte pentru susținerea luptei împotriva COVID-19 în spitalele subordonate și alocarea a 3 milioane de lei pentru acest lucru.

Adauga un comentariu