News Flash:

Sedinta cu 32 de puncte pe ordinea de zi, astazi, la Consiliul Local

25 Noiembrie 2002
1009 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conslierii municipali vor dezbate printre altele, privatizarea Termoservice SA, transformarea Citadin in societate comerciala •Va fi aprobata renegocierea contractului cu SC Inproiect SA

Consiliul Municipal ar putea face astazi inca un pas important in vederea privatizarii serviciilor si directiilor pe care le are in subordine. Astfel, in mapa conslierilor se va afla un proiect de hotarare privind privatizarea Termoservice SA. "Daca proiectul de hotarare va fi aprobat, societatea ar putea fi privatizata in 30 de zile", a declarat Georgeta Galca, directorul Termoservice SA.
Primarul Constantin Simirad a afirmat de mai multe ori ca doreste sa privatizeze o mare parte dintre regiile, societatile comerciale si directiile pe care Primaria le are in subordine. Printre acestea se afla SC Salubris SA si Directia Citadin. Daca pentru Salubris SA au fost parcurse majoritatea etapelor in Consiliul Local in vederea privatizarii, in ceea ce priveste Citadin, proiectul de hotarare aflat astazi pe ordinea de zi, privind tranformarea Directiei in societate comerciala, ar fi un inceput in acest sens.
Consilierii municipali ar putea vota astazi si construirea a trei poduri pietonale peste raul Bahlui, deoarece mai multi cetateni din zona au solicitat acest lucru. "Speram ca anul viitor sa construim macar un podet pietonal peste raul Bahlui", a declarat Simirad.

Ziarul Primariei

Consilierul PNTCD Dragos Rotaru va sustine astazi un proiect de hotarare privind infiintarea unui ziar in care sa fie publicate toate deciziile de interes public si actele administrative din Primarie. Proiectul a fost avizat de comisia de specialitate si de catre secretarul Consiliului Municipal cu mentiunea ca nu sunt precizate sursele de finantare ce vor sustine tiparirea ziarului respectiv si cu precizarea ca dipozitiile primarului nu vor fi publicate. "Si dispozitiile primarului sunt acte de interes public. Nu inteleg de ce s-a facut o asemenea mentiune", a declarat Dragos Rotaru.
Tot in sedinta de astazi vor fi aprobate ajutoarele banesti cu titlu de subventii directe pentru categoriile defavorizate de populatie ale caror locuinte sunt racordate la sistemele centralizate de termoficare.

Pace cu Ionescu

De asemenea, consilierii municipali ar putea face astazi inca un pas spre solutionarea neintelegerilor dintre patronul societatii comerciale Inproiect SA si municipalitate, neintelegeri ce au plecat de la contractul de asociere privind constructia World Trade Center. Conflictul dintre cele doua parti nu a putut fi solutionat in cadrul sedintei de luna trecuta pentru ca nu s-a ajuns la o intelegere in ceea ce priveste datoriile financiare ale SC Inproiect SA fata de bugetul local. In sedinta de astazi se afla, in acest sens, un proiect de hotarare privind esalonarea la plata a unei parti din obligatiile fata de bugetul local precum si scutirea Inproiect SA de la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente impozitului pe cladiri, taxa de autorizatie de constructie, calculate pana in luna aprilie a.c..
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1455 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013693 (s)