Eveniment-Social

Sedinta maraton la Consiliul Local. Peste 60 de proiecte pe masa alesilor ieseni

Publicat: 25 sept. 2016
1

@ Consilierii locali au fost convocati in aceste zile la o sedinta cu zeci de proiecte de hotarare @ In cadrul sedintei se va dezbate si proiectul privind fondurile la sarbatorile orasului, ce vor avea loc in cursul lunii viitoare

Plenul Consiliului Local Iasi se va reuni in cursul zilei de joi, 29 septembrie, intr-o noua sedinta ordinara a institutiei. Pe ordinea de zi vor figura peste 60 de proiecte de hotarare, printre care o serie de rectificari bugetare, nominalizarea unor reprezentanti ai Primariei in unele consilii de administratie din unitatile subordonate, dar si aprobarea unor indicatori tehnico-economici pentru consolidarea unor imobile aflate in gestionarea municipalitatii iesene.

„Consilierii locali vor analiza un proiect de hotarare privind transformarea unor functii publice de executie, prin promovarea in clasa a titularilor si modificarea corespunzatoare a statului de functii al Politiei Locale Iasi. Totodata, consilierii vor mai discuta si un alt proiect de hotarare, privind stabilirea modului de calcul al chiriilor pentru locuintele construite prin ANL, proprietati private ale statului roman si aflate in administrarea municipiului Iasi. Un alt proiect de hotarare ce va fi analizat de consilierii locali va fi cel legat de incheierea unui protocol de colaborare cu Institutul Eudoxiu Hurmuzache pentru romanii de pretutindeni”, a mentionat Sebastian Buraga, purtatorul de cuvant al Primariei municipiului Iasi.

Consilierii locali vor mai analiza in cadrul sedintei de plen si un alt proiect, ce vizeaza aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unor locuinte colective in zona complexului Gradinari. „Consilierii lcoali vor mai analiza si unele proiecte privind aprobarea unor planuri urbanistice zonale, in vederea construirii unor locuinte in mai multe zone ale orasului. In plus, municipalitatea are in vedere si un proiect privind amenajarea unei crese si unei gradinite in zona Ciurchi din cartierul Tatarasi”, a mai spus Sebastian Buraga, purtatorul de cuvant al Primariei Iasi.





Adauga un comentariu