News Flash:

Sefii CET negociaza plata datoriilor la Romgaz

16 Iunie 2010
932 Vizualizari | 0 Comentarii
Saptamana aceasta va fi decisiva pentru miile de ieseni bransati la Centrala Electrica de Termoficare (CET) Iasi. Acestia vor afla daca la inceputul saptamanii viitoare vor beneficia sau nu de apa calda. Totul depinde insa de negocierile pe care sefii CET le vor purta in aceasta saptamana cu reprezentantii SNGN Romgaz, privind datoriile pe care le inregistreaza societatea ieseana. Nu mai putin de 40 de milioane de lei trebuie sa achite CET Iasi catre SNGN Romgaz, pentru gazul oferit in ultima perioada. Este posibil chiar ca sefii companiei din Medias sa sisteze furnizarea gazelor naturale si sa actioneze CET Iasi in instanta pentru recuperarea debitelor. "Vom merge in aceasta saptamana sa negociem cu cei de la SNGN Romgaz. Avem mai multe variante pe care vrem sa le discutam cu ei. Speram sa gasim intelegere la oficialii din Medias", a declarat Dorin Ivana, directorul CET Iasi. In acelasi timp, peste 57 de mii de apartamente nu au apa calda de mai bine de o saptamana, CET anuntand o revizie generala care se va prelungi pana pe 20 iunie. Situatia este similara cu cea de anul trecut, cand sefii CET Iasi au bagat centrala in revizie, dupa ce SNGN Romgaz a refuzat sa mai livreze gaze naturale. In urma interventiilor politice de atunci, furnizarea gazelor naturale s-a reluat, dar numai dupa ce s-a cazut de acord asupra esalonarii datoriilor care erau atunci de 24 de milioane lei. Sefii CET au reusit sa achite aproximativ 15 milioane lei din acest debit prin directionarea a 30 procente din incasarile zilnice catre SNGN Romgaz.
Acum insa, incasarile de la populatie au scazut dramatic, iar datoriile neachitate ale iesenilor catre CET Iasi depasesc 92 milioane lei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1344 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015939 (s)