National

Sefii IPJ Brasov, demascati. Marian Godina ia atitudine

Publicat: 17 feb. 2016
1
Marian Godina, politistul umorist anchetat de superiori dupa ce a suspendat permisul unei persoane cu „pile” in IPJ Brasov, a revenit cu o postare pe Facebook, in care povesteste cum un coleg de-al sau, mult mai tanar, a fost luat la rost de superiori pentru ca si-a permis sa amendeze un sofer pe care l-a depistat circuland fara sa poarte centura, dar care avea „prieteni” la nivel inalt in institutie. Iata, mai jos, ce spune politistul umorist.
„V-am zis ca sefii Politiei Brasov vor avea azi probleme si mai mari? Morcovii din gradian IPJ Brasov cresc tot mai mari! Sa asteptam sa vedem cum raspund la asta! Pe cand ma pregateam sa plec acasa dupa ce fusesem schimbul 1, m-am intalnit cu un coleg. L-am intrebat ce cauta la politie, stiind ca e liber si vazandu-l imbracat civil. Mi-a zis ca l-a sunat seful nostru si i-a spus ca trebuie sa vina urgent la adjunctul sefului de inspectorat, la comisarul sef Melinte Sorin, pentru ca amendase pe cineva cu o zi in urma. Colegul meu e tanar, venit din Academia de Politie. Imi era mila de el cand il vedeam cat era de speriat si de ingrijorat. Fusese chemat din timpul lui liber, pentru ca isi facuse meseria. Stiam ce il asteapta si parca ma vedeam pe mine cu opt ani in urma. Credeam ca vremurile respective sunt de mult apuse si nu imi venea sa cred ca inca se mai practica asa ceva. I-am spus colegului sa fie tare si, daca are probleme, sa ma sune sa stam de vorba. L-am mai invatat ceva. Eram acasa, seara, cand m-a sunat. Avea vocea tremuranda, aproape ca plangea. Mi-a povestit ca a intrat in biroul sefului si a fost intrebat de cat timp lucreaza la Politia Rutiera. Apoi i s-a reprosat ca a oprit, cu o zi in urma, un sofer care transporta brazi si care nu purta centura de siguranta. I-a cerut actele, iar soferul i-ar fi spus ca vine chiar de la politie, unde dusese unul sau mai multi brazi. Colegul meu l-a sanctionat cu amenda pentru ca nu folosea centura. Acum, ii era reprosat modul de adresare, nu faptul ca a aplicat sanctiunea cu pricina. Era clar ca baiatul nu vorbise deloc nepoliticos si ca a fost chemat pentru ca amendase pe cine nu trebuia. Ca nu se orientase. Ba mai mult, comisarul sef Necsulescu, seful Serviciului Cabinet al IPJ Brasov, ce se afla si el in birou, a crezut de cuviinta sa ii explice ca omul ala nu purta centura ca sa poata cobori mai repede, in caz ca ar fi incercat sa ii fure cineva brazii. Colegul meu era acum profund dezamagit, iar eu incercam sa ii ridic moralul. I-am spus sa continue tot asa si sa nu puna la suflet. 
Cred ca e lesne de inteles ca acel sofer era prieten bun cu vreunul din sefi si era deranjat ca fusese amendat, desi el le ducea brazi la Politie. Si pe unde o fi mai transportat el brazi? Nu-i greu sa ne inchipuim. Va amintiti conversatia, domnule Melinte Sorin? Stiti ca statul roman a cheltuit bani pentru ca acel tanar sa devina politist si sa aplice legea in mod nepartinitor? Stiti ca ati reusit sa-i taiati tot elanul si entuziasmul? Vreti sa il transformati intr-un politist care va amenda numai soferi de dacii? Nu cumva avem nevoie de politisti carora sa nu le fie teama cui aplica o sanctiune? Iar dumneavoastra, domnule Necsulescu, asa e domnule? daca cineva transporta brazi nu trebuie sa poarte centura ca sa poata cobori repede daca cineva incearca sa-i fure? Sau doar daca brazii sunt pentru Politie? Asa i-ati spus colegului meu, domnule Melinte?
„-Sa stii ca sunt foarte suparat pe tine! Ai sanctionat un conducator auto care aducea un brad la Politie, da? Ai sanctionat un conducator auto pentru ca nu purta centura de siguranta, un conducator auto care ti-a spus ca „domnule, intr-adevar nu port, dar uitati, eu, bradul asta..il duc la Politie la dumneavoastra, este bradul pentru politie.
-Nu am cunostinta despre asa ceva.
-Dar el spune cu totul si cu totul altceva. Eu am vazut un proces-verbal de sanctiune contraventionala in care l-ai sanctionat pe acest om, eu nu spun ca dumneata n-ai dreptate, spun doar ca l-ai sanctionat…el ti-a spus…pe corect l-ai sanctionat, pe corect…a incercat sa negocieze cu dumneata..la modul de…usor…si dumneata…”
Hopa, iar cuvantul NEGOCIERE, la fel ca la doamna de la Crucea Rosie. Asa va invatati cunostintele? Sa negocieze cu Politia? Ati spus ca doamna de la Crucea Rosie a facut reclamatie scrisa si d-aia am fost chemat de sefi, cu toate ca din amaratul ala de comunicat de presa, pe care v-ati chinuit sa-l dati ieri, reiese ca doamna a inregistrat reclamatia la doua zile dupa ce am fost eu chemat de sefi. Adica ati reactionat chiar inainte ca doamna sa reclame, ati prezis ce se va intampla. Nu cumva stiti si numerele care vor fi extrase la Loto duminica? Poate castigati potul cel mare si va duceti in tarile calde. De tot. Dar nenea asta cu brazii? Si el a facut reclamatie scrisa? Nu a facut! A fost doar in audienta? Exista un registru cu persoanele care vin in audienta. Apare in acel registru? Nu apare! Deci nici in audienta nu a fost! Atunci? Cum ati fost sesizati? De ce l-ati chemat pe colegul meu sa-l certati in halul ala? Cineva v-a carat brazi? Stiti cam cat costa un brad de Craciun? As baga iar mana in foc ca nu ati cumparat vreodata ca sa stiti. Haideti, domnule Necsulescu, iesiti cu un comunicat, haideti ca ieri nu mai stiati pe unde sa va ascundeti toti. Dati un comunicat referitor la nenea cu brazii? In 11.12 2015 s-a intamplat, nu a trecut mult, sigur va amintiti. Sunt foarte curios cum il veti da. Dar daca trece prea mult pana dati comunicatul, va parea ca nu prea stiti ce sa spuneti si ca sunteti cam incurcati.
Aaaa…si inca ceva, domnule Melinte! E frumos ca tocmai despre omul care a adus brazi la politie sa spuneti „da-l in p….mea?” Pai e frumos? Adica omul va aduce trei brazi si dumneavoastra il injurati? In acelasi context in care il certati pe colegul meu ca nu vorbise frumos? E urat! Sa raspundeti la asta va rog:
1. De ce l-ati chemat pe colegul meu, DIN TIMPUL LUI LIBER, la biroul dumneavoastra, daca nu exista nicaieri nicio reclamatie si soferul cu brazi nu apare in registrul de audiente?
2. De ce persoanele care transporta brazi nu trebuie sa poarte centura de siguranta?
Aveti curajul sa spuneti ca nu ati zis asa??? 
Dar dumneavoastra, domnule Melinte, aveti curajul sa spuneti ca cele scrise mai sus nu sunt cuvintele dumneavoastra??? E foarte simplu sa spuneti doar atat: eu nu i-am zis niciunui politist cuvintele scrise acolo. Haideti, spuneti public ca nu ati zis asa! Aveti curaj? Aveti? Stiu ca nu aveti”, a scris Marian Godina pe Facebook.



Adauga un comentariu