Actualitate

Selfie-ul ia vieți! Un adolescent de 14 ani a căzut de la etaj, după ce a vrut să-și facă o poză

Publicat: 26 nov. 2020
un băiat, cu un selfie stick în mână, aflat la înălțime pentru a se fotografia
Tot mai mulți tineri mor din cauza selfie-urilor

O nouă tragedie în românia. Un adolescent, în vârstă de doar 14 ani, a decedat după ce a căzut în gol de la înălțime. Miercuri noapte, 25 noiembrie 2020, minorul a murit după ce a căzut de la etajul al doilea al unei clădiri dezafectate. Aceasta s-ar fi dus cu încă trei amici, pentru a imortaliza anumite momente. Însă, un selfie i-a adus sfârșitul.

Autoritățile buzoiene au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce miercuri seară, 25 noiembrie 2020, în jurul orei 20.00, un copil în vârstă de 14 ani a pierdut lupta pentru viață imediat după ce ar fi căzut în gol, de la aproximativ 20 de metri, de la etajul al doilea al unei clădiri dezafectate.

„Băiatul ajunsese acolo împreună cu 3 prieteni de 14-15 ani, după ce escaladaseră un gard, având se pare intenţia de a -şi face un selfie pe clădirea dezafectată. La un moment dat, în timp ce era la etajul doi, unde balconul nu avea grilaj, băiatul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Adolescentul a fost preluat în viaţă de la locul incidentului însă a murit în scurt timp la Spitalul Judeţean Buzău”, au transmis polițiștii din Buzău.

Forțele de ordine urmează să-i audieze în prezenţa părinţilor pe prietenii copilului decedat pentru a stabili cu exactitate motivul pentru care au intrat în clădirea dezafectată şi împrejurările în care a avut loc tragedia.

Copii şi tineri morți din cauza unui selfie. Ce susține psihiatrul: „Românii tânjesc pentru un moment sub lumină”

Din cauza faptului că trăim în era tehnologiei, lucrul acesta afectează extrem de mult noile generații. Gonind după validare, deciziile tinerilor se pot transforma în tragedii, precizează medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Conform datelor centralizate de oamenii legiii, din anul 2014 și până în momentul de față, nu mai puțin de 70 de copii și tineri au murit electrocutați, urcându-se pe vagoane de tren, în căutarea unui selfie ieșit din comun.

„Lumea în care noi am intrat este o lume în care ne proiectăm mintea vizual. Tehnologia, în ultimii ani, a permis ca oamenii să captureze o parte din realitate la rezoluție din ce în ce mai mare și cu ocazia asta să fascineze în moduri în care poate că acum 5 – 10 de ani nu era posibil. Oamenii aceștia, care se angajează în niște fapte sau comportamente extreme, nu spun că devin eroi.

Spun, în schimb, că vor fi, pe undeva, presați de un fenomen oarecare să-și înfrângă niște bariere interne, psihologice și ceea ce-i împinge de la spate este important, pe undeva, plăcerea noastră, esteticul. Suntem noi din ce în ce mai greu impresionabili. E nevoie de super-stimuli sau super-știri. Ce poate să fie mai spectaculos decât cineva care sfidează moartea?! La circ, saltul mortal, întotdeauna, a făcut spectacol”, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

În urma unor morți tragice, pe vagoanele de tren, polițiștii din Iași au înființat o campanie de prevenire numită „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”. Forțele de ordine s-au deplasat prin tot județul pentru a-i face pe tineri să conștientizeze asemenea lucruri cu care nu poți glumi.





Adauga un comentariu