WoW!

Semnele care îţi arată că ai colesterolul cam mare

Publicat: 13 feb. 2020

Nivelul crescut al colesterolului este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare şi, netratat, creşte riscul de infarct său accident cerebral. În România, peste o treime din populaţie este afectată de hipercolesterolemie.

Medicii avertizează că numărul bolnavilor e în continuă creştere, în special din cauza regimului alimentar bogat în grăsimi şi a sedentarismului. Organismul uman are nevoie de colesterol, rolul său fiind, printre altele, acela de a asigura integritatea celulelor şi de a sta la baza unor diverse procese biochimice.

Însă, există două tipuri de colesterol, „rău” (LDL), care se depune pe pereţii vaselor de sânge, şi „colesterolul bun” (HDL), pe care ficatul îl poate procesa şi apoi elimină din organism.

Nivelul total de colesterol sangvin nu trebuie să depăşească valoarea de 200 mg/dl. Dacă această valoare creşte, ar trebui să luăm măsuri preventive înainte să se ajungă la un nivel riscant de colesterol (mai mare de 250 mg/dl). Menţinerea raţiei zilnice de grăsimi ingerate sub valoarea de 20%, maximum 30% din totalul caloriilor este vitală pentru păstrarea nivelului de colesterol în limite normale.

Îngroşarea vaselor de sânge, risc de infarct

Deşi poate fi moştenită, hipercolesterolemia este de cele mai multe ori cauzată de alimentaţia bogată în grăsimi săturate (produse de origine animală, dar şi margarină), de lipsa activităţii fizice, dar şi de fumat, care scade nivelul de „colesterol bun”.

Pe de altă parte, pacienţii care au probleme cu colesterolul nu prezintă niciun fel de simptome, însă în timp acesta se depune pe vasele de sânge. Astfel, se instalează şi ateroscleroza, afecţiune ce produce infarctul miocardic. „Ateroscleroza reprezintă o afecţiune cronică.

Din păcate, fluctuaţiille de risc pe termen scurt provoacă evenimente acute, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral”, explică Gheorghe Andrei Dan, medic la Clinica de Medicină Internă şi Cardiologie, din cadrul Spitalului Clinic Colentina.

În acest sens, afecţiunile conexe pot fi prevenite dacă pacienţii îşi verifică regulat valoarea colesterolului prin intermediul analizelor de sânge.

Semnele care îţi arată că ai colesterolul cam mare

Bine ar fi ca toţi cei care au depăşit vârsta de 20 de ani să facă această analiză măcar o dată la patru-cinci ani. Persoanele care se ştiu însă cu un nivel crescut al colesterolului trebuie să urmărească anual nivelul acestuia, iar recomandarea pentru analize o va da medicul de familie sau medicul specialist.

În ceea ce priveşte medicaţia ce poate ţine sub control nivelul colesterolului, specialiştii spun că statinele sunt cele mai eficiente şi cele mai frecvent folosite medicamente.

„Prevenirea complicaţiilor cardiovasculare vizează controlul lipidic, tensional şi ponderal. În controlul lipidic, tratamentul cu statine este prima opţiune conform ghidurilor internaţionale, capabil să reducă rata de progresie a plăcii de aterom, responsabilă de apariţia aterosclerozei”, subliniază Nicolae Hâncu, medic la Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj-Napoca.



loading...

Comentarii
  • bzi, sunteti PROSTI, sau sunteti…PROSTI. Mai sus aveti un articol in care, in sfarsit, se spune cu bun simt realitatea, nu exista relatie de cauzalitate intre colesterol si bolile CV, ci CARBOHIDRATII, ZAHAROZA, FRUCTOZA(FEMEIA, mai ales)!!!

Adauga un comentariu