Coronavirus

Semnul că ai avut deja COVID-19 și n-ai avut nicio bănuială

Publicat: 22 aug. 2020
Semnul că ai avut deja COVID-19 și n-ai avut nicio bănuială
Semnul că ai avut deja COVID-19 și n-ai avut nicio bănuială

Infecția cu noul coronavirus se manifestă diferit de la persoană la persoană. În cel mai rău caz, o persoană infectată nu mai poate să respire singură și ajunge la AŢI, iar din acel punct viața sa poate să atârne de un fir de păr. Dar, există și persoane care nu au niciun indiciu că sunt infectate cu COVID-19 sau au simptome pe care le pun pe seama altor cauze.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California de Sud a descoperit ordinea probabilă a apariției simptomelor în cazul îmbolnăvirilor cu Covid-19, ceea ce îi va ajuta pe medici să identifice mai rapid pacienții infectați cu coronavirus.

Simptomele de coronavirus

Potrivit cercetătorilor USC, ordinea probabilă în care apar simptomele COVID-19 este următoarea: febră, tuse și dureri musculare, apoi greață și/sau vărsături, apoi diaree, scrie site-ul news.usc.edu. Cunoașterea ordinii simptomelor COVID-19 poate ajuta pacienții să solicite imediat îngrijiri sau să decidă imediat să se autoizoleze, spun oamenii de știință. De asemenea, i-ar putea ajuta pe medici să excludă alte boli sau să planifice modul de tratare a pacienților.

Semnul că ai avut deja COVID-19 și n-ai avut nicio bănuială

1. Ți-a fost rău cândva începând din februarie-martie

Dacă ai avut episoade asemănătoare cu cele de gripă din februarie încoace, sunt șanse să fi avut deja COVID-19. Boala a circulat înainte că experții în sănătate să devină conștienți de prezența ei.

2. Ai tușit și ai avut febră

Dacă ai avut febră pentru câteva zile, poate ai și tușit și te-ai simțit obosit, e foarte posibil să fi avut COVID-19. Simptomele de gripă și cele de infecție cu coronavirus sunt, într-o anumită măsură, similare, potrivir medicilor

3. Ți-ai pierdut simțurile mirosului și gustului pentru scurt timp

Sunt unul dintre primele simptome – dacă le-ai experimentat, probabil că ai avut COVID-19. 64,4% dintre persoanele care dezvoltă COVID-19 își pierd temporar aceste simțuri.

4. Unul dintre apropiații tăi a fost diagnosticat cu coronavirus

Dacă te-ai aflat în preajma cuiva testat pozitiv pentru coronavirus este foarte posibil să fi fost infectat la rândul tău, chiar dacă nu ai arătat simptome evidente. Și, da, chiar dacă nu ai nici un indiciu despre asta, nu înseamnă că nu ai fost infectat. Auzim la tot pasul despre pacienții asimptomatici.

5. Ai avut probleme cu degetele de la picioare

Degetele de Covid sunt un semn clar că ai avut Covid-19 deja. Medicii au observat de mult timp deja că boala are și manifestări asupra pielii, mai ales asupra degetelor de la picioare, care se înroșesc sau devin vineții. Desigur, o astfel de manifestare nu e exclusivă doar pentru infecția cu coronavirus – în lunile de iarnă poți să manifești ceva similar dacă ai stat prea mult timp în frig. Dar dacă ai îndoieli, merită să vorbești cu medicul tău despre asta.

6. Ai avut dureri musculare, frisoane și dureri în gât

Printre simptomele care arată că ai avut Covid-19 listate deja de entitățile oficiale care se ocupă de sănătatea publică se numără toate cele de mai sus, însoțite de migrene puternice și chiar tremurat în unele cazuri, în urma frisoanelor. Dacă le-ai manifestat pe toate sau doar pe unele fără să îți explici de unde veneau, acum știi că boala Covid-19 este o posibilitate.

Un test de anticorpi îți poate confirma bănuielile.





Comentarii
  • Să presupunem că am avut nu unul, ci mai multe simptome, din cele enumerate mai sus și am crezut că este o răceală mai puternică și ne-am tratat ca atare, acum fiind foarte ok. Cum demonstrăm și, încă ceva : mai este nevoie de vaccin sau certificatul covid ????

  • OMUL RACESTE DE CAND LUMEA LA SCHIMBAREA DE ANOTIMPURI.ACUM NU NE MAI FERIM DE HEPATITE,HIV SI PARCA DE CANCER AM SI UITAT,ACUM NE ESTE FRICA DE UN STRANUT SI UN NAS INFUNDAT.

  • De ce trebuie demonstrat?
    Este foarte clar, ne sunt furate drepturile câștigate pentru un trai normal. Pensiile unora sunt mărite exagerat prin micșorarea drepturilor din pensiile celor mulți. Am drepturi pentru care mă lupt de peste 3 ani și primesc răspunsuri ca de la handicapați

  • Eu nu locuiesc de multi ani in Romania, dar vad ca o parte dintre romani nu vor sa se vaccineze. Nu inteleg ca o fac pentru sanatatea lor si a celor cu care intra in contact. Fac proteste, oare cand va veti schimba mentalitatea???? Vaccinul este facut sa va protejeze, voi sunteti chiar idioti ca nu intelegeti asa ceva. Atata timp cat in guvern se gasesc persoane care sunt contra vaccinului, nu va mirati de ce Romania e pe lista tarilor corupte si sarace cu multi morti zilbic. Toti cei care protesteaza ar trebui are stati. Nu-mi este mila de cei care mor fiindca nu vor sa se vaccineze,merita asta fiindca sunt idioti.Desteptati-va, ganditi-va la voi si nu ascultati ce spun altii, vaccinati-va cat de repede puteti. Nu mergeti pe principiul ca voi nu puteti lua virusul. Eu am facut toate trei doze, sunt in viata,sunt bune, nu va fie frica. Am vazut ca statul roman a facut si loterie, trebuie sa fiti voi constienti, nu trebuie sa va platesca nimeni sa va vaccinati. Eu as propune statului, sa va puna sa platiti voi tratamentul daca va infectati. Nu protestati fiindca statul vrea sa va ajute sa nu muriti.Green pass e o idee buna, cei care nu vor sa fie vaccinati sa ramana in carantina!!!! Schimbata-va mentalitatea si vaccinati-va rapid!!!!!

  • Inconștiența doamnă!
    De aceia avem atâtea cazuri,și mai grav și atâția oameni care mor.Pana nu izolam acest criminal de virus…..nu va fi bine…

  • Asta e problema care deranjează !
    Acești gunoi de parlamentari , care te obligă să faci tratament , să intervii su să iti dereglezi metabolismul , chiar dacă sunt destui oameni a caror metabolism face față si așa cum e ideal se apără trecând prin frisoane cu brio !
    Aceste persoane, daca vor face vaccin , își vor slăbi propria imunitate pe viitor !
    A face un vaccin la comanda , e o încălcare gravă a dreptului omului la viață !

  • Asta nu e explicatie, e prea generala, nu stiti nimic! Aceste simptome erau mereu si inainte. Dvs. faceti pe oameni ca la orice simptom, sa creada ca are covid, dar nu e asa. tot ceea ce spuneti aci, a fost dintotdeauna , du difera cu nimic! O sa va trziti ca la orice simptom , oricine o sa va sune ca are covid! asta nu e in regula! s-a zapacit lumea?

  • Am avut toate aceste simptome mai putin pierderea gustului si/sau mirosului. De fapt nu am mancat mai nimic asa canu mi-am dat seama de aceste simptome. Am facut analiz pentru anticorpi si am 12,8 cum obtin certificatul verde, cui sa ma adresez?

  • Cică un cetățean a vrut să se eutanasieze, dar i sa răspuns prompt că numai dacă se vaccinează anticovd, e noaptea minții…..

Adauga un comentariu