Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, preşedintele partidului S.O.S. România a reacţionat la mesajul transmis vineri, 24 martie, de Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean care a declarat astăzi că va iniţia sancţiuni împotriva senatoarei pe care o consideră ”o amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei.
”Prin acest atac mârșav la adresa mea, Ucraina își dovedește caracterul de stat abuziv și fascist. Prin această amenințare pe care Ucraina o face la adresa mea, devin de fapt solidară cu minoritatea română din Ucraina care este tratată de Kiev tot ca o amenințare la adresa statului ucrainean, motiv pentru care este desființată sistematic și programatic într-un proces de epurare etnică și de ucrainizare forțată care amintește de Germania nazistă.
Cum își permite Ucraina să amenințe un senator al statului român pentru o propunere legislativă ? De când decide Ucraina ce se întâmplă în Parlamentul României ? Este România un stat ocupat de Ucraina și noi nu am aflat ? Da, este adevărat că Ucraina este ocupant al unor teritorii românești pe care mă lupt să le readuc în sânul patriei mamă, dar de când are Kievul drept de veto asupra politicii României ?
Această amenințare a Ucrainei la adresa mea arată intenția acestui stat de a-i elimina și fizic pe cei care se opun politicilor naziste ale Kievului. Prin declarația MAE ucrainean, este clar că am devenit ținta numărul unu a criminalilor ucraineni. Dar acet lucru nu face decât să confirme justețea propuinerii mele legislative de a returna României teritoriile deținute abuziv de Ucraina !
De asemenea, le amintesc celor de la MAE ucrainean că prevederea mea legislativă are la bază Rezoluția Senatului SUA nr. 148, din 11 iunie 1991, adoptată de Senatul american care stipulează clar ”convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susțină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova și Bucovina de Nord”. Este și Senatul SUA o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei?
De asemenea, propunerea mea legislativă are ca bază și Declarația adoptată pe 28 noiembrie 1991 de Parlamentul României privind Referendumul din Ucraina și publicată în Monitorul Oficial al României prin care se arată că referendumul din Ucraina din 1 decembrie 1991 ”nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sînt de drept ale României”. Așadar, și Parlamentul României este o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei?”, a spus senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă în reacția sa la mesajul transmis de MAE de la Kiev.
Senatoarea mai transmite MAE ucrainean ”să învețe istorie și diplomație” și ”să citească atent” prevederile Actului Final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.
”În plus, mult utilizatul Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975, pe care toți neștiutorii îl invocă împotriva acestei inițiative, sprijină aceasta reunificare și anexare a teritoriilor noastre la trupul mamă, având în vedere că acest Tratat interzice anexarea prin forță, amenințare cu forță, război, a teritoriilor, dar permite Acordul între state în ceea ce privește teritoriile și frontierele, adică negocierile în acest sens”, a mai declarat senatoarea.
Ea a adăugat că ”Prin propunerea mea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina” am deschis calea către negocieri pașnice și diplomatice privind granițele.
De aceea, amenințările pe care le vehiculează Ucraina sunt dovada că statul lor este slab și nesigur pe sine și că MAE ucrainean nu are argumente, de aceea și recurge la ostilități. Ucraina nu are argumente istorice pentru a ocupa teritoriile românești pe care le are acum în componență în mod abuziv și de aceea singurul răspuns al Kievului este să profereze amenințări. Dar comportamentul fascist al juntei de la Kiev nu mă sperie și mă voi lupta până la capăt pentru redobândirea pământului românesc pe care Ucraina nu doar că îl ocupă samavolnic, dar și supun populația românească purificării etnice, lucru pe care îl voi aduce în atenția instituțiilor internaționale”, a precizat senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele partidului S.O.S. România.
Nazistii , parsivii ucrainieni, sălbatici s- au născut si sălbatici vor muri condusi de un dictator nazist.Zelenski , o marioneta care a vrut război si a primit multi bani ca sa distrugă Ucraina cu războiul Bine le face Rusia, Rusia are dreptate. SUKA UCRAINA , SUKA ZELENSKI.Afaraaaaaaa ucrainienii din tara, va macelarim si ne tinem de cuvânt , tot promitem dar va fi realitate. Plecati in alte tari va asteapta cu bratele deschise, duceti- va la Bidon- zis Candy fabricat de Zelenski de la copiii ucrainieni sacrificati. Trăiască Rusia!
Ai fost declarata non-grata
Toti ucrainienii vor fi macelariti daca mai rămân in Romania! Trebuie exterminati toti ucrainienii . Urmează e un preaviz! Daca d- na Sosoaca este declarată persona non- grata de rahatii ucrainieni asta este un atentat la adresa României. Lasa ca o sa se duca toti ucrainienii acasa in sicrie de aici. Putin inca este bun dar noi suntem nebuni !
Un stat fascist n-ar lăsa un propagandist sovietic pe teritoriul său?
Statul sovietic își rezolvă dușmanii cu Poloniu. Abia într-un astfel de caz vorbim de stat fascist, nu ce orăcăie obezii propagandei sovietice.
Fascist este comentariul delicventului care postează sub pseudonimul roman.
Rusia e un kkt de țara condusă de un frustrat . Iar sosoaca o proasta care sufera lipsa de atenție și sa gândit sa mai arunce cu ceva pe piața , poate poate mai prinde un fraier doi.
Respect deosebit pentru D- na Sosoaca! Documentele invocate de ea sunt realitati , nu niste vorbe. Bravo doamna Sosoaca! Nota 10. Multe aprecieri! Ucraina nu rămâne nepedepsita, isi merita soarta. Un popor nazist condus de un idiot , isi merita soarta . Nu se poate vorbi de cultura, civilizatie, diplomatie in Ucraina sălbatică, ei trăiesc in jungla lor primitiva . Nazisti s- au născut si asa vor rămâne, inca nu au coborat din copac.Interesul cu ajutatul este doar pentru vânzarea de arme . Ucrainienii isi merita soarta, noi si Ungaria si Polonia ne vom lua teritoriile inapoi. Nu pot trai in continuare romanii nostri din teritoriile ocupate de Ucraina cu teroarea nazismului ucrainean. Cică ucrainienii vor in Europa cu nazismul, fascismul, rasismul si toate mizeriile lor?!
Mars în Rusia!
SUKAaaaaaaaa UCRAINAaaaaaaaa!SUKA ZElLENSKI. SUKAaaaa UCRAINA SUKA ZELENSKi! O sa va va facem pilaf! Maaars acasa de aici dezertori nazisti, maaasrs acasa la fratii vostri rusi SUKA UCRAINA, SUKA DICTATORUL NAZIST ZELENSKi
10 000 soldați sovietici s-au predat, 200 000 soldați sovietici sunt praf. O să nu vi se mai scoale!
Hai mars idiotule nu ne interesează de soldati rusi tot labaresti. nici nu se intelege ce scrii, nu ne interesează stirea/ minciunile ucrainienilor si mars in Ucraina – Satania
10 000 soldați sovietici s-au predat, 200 000 soldați sovietici sunt praf.
Nu intelegi un text scris? Atunci ești un analfabet funcțional impotent.
Sosoaca ar trebui declarata persoana non-grata și în Iași. Behăie numai prostii, numai idei crete! Cine te-a ales senatoare de Iași, de cap să-i rămâie! Mai bine senatoare la cratiță, se vede ca te pricepi mai bine, ai 500 kg!
Sosoaca nu i proasta are 10 000 de epuroi pe luna,prosti is romanasii care au votat o si pun botu la vrajeala asta de doi bani,imbucurator e ca nu s majoritatea is doar cei mai vocali😃
Animala asta trebuie declarata persoana non grata si in Romania, impreuna cu toti sustinatorii lor si expulzati in Siberia !!
Numele ei este Ivanovici, de origine slava,asta spune multe pe langa euroii pe care-i haleste de la parlament mai papa si ruble de la putler sa manance kkt ruzesc,pai daca era in ruZia si manca kkt despre putler cadea de la etaj sau servea un ceai cu plutoniu etc
Doamna avocat Sosoaca nu e de. origine slava, e de origine tătară sau machedoniana. Iesenii au ales- o si o vor realege. Nu ne intereseaza cati soldati rusi s- au predat sau cati sunt morti.Asta e problema voastra orcilor ucrainiene si nici măcar sa o pupati in kur de doamna senator Sosoaca nu meritati jigodii ucrainiene. Mars acasa!
E o nesimțită imbecilă. Din cauza unei proaste obeze au murit unii de Covid, uitându-se în gura proastei.
Pai te lasam s-o pupi in cwr tu balosule,noi doar sa-i dam o mwie,si s-o alega oligofrenii si alienatii mintali ca tine orca putlerista!
Guvernul din Ucraina nu o sa sfîrseasca bine. O sa vedeti asta mai devreme sau mai tîrziu. Si asta indiferent ce behaie pe internet agentii serviciilor romanesti tradatori de tara si vînduti americanilor,care lucreaza pentru interesele Sua,ci nu pentru ale României.