Actualitate

Senatorul PSD Daniel Zamfir anunță că facturile la gaze naturale și electricitate vor scădea la jumătate

Publicat: 18 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Senatorul PSD Daniel Zamfir anunță că facturile la gaze naturale și electricitate vor scădea la jumătate
Daniel Zamfir vorbește despre reducerea, la jumătate a facturilor românilor

Noile măsuri propuse de PSD în cazul facturilor mari la electricitate și gaze naturale ar duce la scăderea, la jumătate a facturilor la electricitate și gaze naturale. Daniel Zamfir, senator PSD, susține acest lucru într-o intervenție la presa centrală.

Vă aducem aminte faptul că PSD a propus, în cursul zilei de luni mai multe măsuri sociale care, conform acestora, vor duce la scăderea facturilor la gaze naturale și curentul electric. De altfel, Marcel Ciolacu anunța și TVA zero pentru gaze naturale și curent electric.

Senatorul PSD, Daniel Zamfir anunță că facturile la gaze naturale și electricitate vor scădea la jumătate

Conform declarațiilor făcute la RFI de către senatorul PSD, Daniel Zamfir, în urma măsurilor sociale care vor fi luate de către Guvern, facturile românilor la gaze naturale și electricitate vor scădea la jumătate. Senatorul dă asigurări că facturile emise greşit vor fi stornate și că nu vor exista debranșări:

”Vor avea ca prim efect scăderea considerabilă a facturilor, atât la energie electrică, cât și la gaze naturale. De asemenea, pentru cei care au primit facturi greșite, fără acea compensație, aceste facturi vor fi stornate, nu va exista nici o debranșare. Aceste noi măsuri convenite în coaliție în mod categoric vor reduce semnificativ prețurile la factura de curent electric și gaze și vor beneficia practic cam 90% atât din populație, consumatori casnici, cât și agenți economici și instituții de stat. Calculele pe care vi le-a prezentat primul-ministru vor fi în ședință de Guvern stabilite. În mod categoric, va fi o reducere semnificativă, cel puțin la jumătate, ca să trecem de această iarnă”. a menționat Daniel Zamfir.

Acest lucru a fost susținut și de către premierul Nicolae Ciucă, dar și de directorul ANPC care menționa faptul că milioane de facturi emise greșit vor fi refăcute fără a se pune penalități dar și fără a debranșa utilizatorii de la utilități.

Nu este normal ca să compensezi cu 20% o factură care a crescut cu 500%

În legătură cu plafonarea prețurilor la energie, Daniel Zamfir a menţionat faptul că există anomalie în momentul în care se vorbește despre compensarea, cu 20% a facturilor, în pofida faptului că a existat o creștere de 500%. Acesta vorbește şi despre faptul că proiectul de lege propus de social democrați a fost respins de guvernul liberal aflat în acel moment la putere:

”N-aș mai vrea să invoc neapărat trecutul, deși este unul recent. Noi, cei de la PSD, la momentul adoptării acelei legi, eram în Opoziție. Am susținut foarte tare ideea plafonării prețurilor energiei electrice și gazelor, am avut chiar proiect de lege în acest sens, a fost respins de coaliția de dreapta de atunci, s-a mers pe această variantă a compensării, care până la urmă s-a dovedit a fi una ineficientă. Noi am insistat încă de când am intrat la guvernare că lucrul ăsta nu poate funcționa. Este absurd să compensezi cu 20% o factură care a crescut cu 500%. Asta a fost ideea ministrului Popescu, care din punctul meu de vedere e depășit de situație.” a conchis senatorul PSD, Daniel Zamfir.

Vă aducem aminte faptul că PSD a propus, în cursul zilei de luni, un pachet social de măsuri care să vină în susținerea consumatorilor casnici și a IMM-urilor care se confruntă cu dificultăți de funcționare din cauza prețurilor ridicate din ultima perioadă. Lista completă a măsurilor o puteți consulta aici.

Adauga un comentariu