Eveniment-Social

Senatorul traseist Agrigoroaie doboara un record. A trecut la PSD

Publicat: 27 iun. 2016
1

Un senator iesean a atins recordul absolut. In patru ani de mandat a reusit sa schimbe partidele ca pe sosete si sa treaca la interval de cateva luni de la o formatiune la alta, in disperare dupa un ciolan cat de mic. Ionel Agrigoroaie, ales initial pe listele PP-DD in urma cu patru ani, a ajuns acum in barca celor de la PSD. Agrigoroaie viseaza sa prinda un loc, la iarna, pe listele partidului, pentru inca un mandat si a ajuns in partidul lui Liviu Dragnea, la pachet cu mai multi parlamentari ai UNPR.

De altfel, anuntul a fost facut in plenul Parlamentului, Agrigoroaie motivandu-si decizia prin faptul ca PSD este singurul partid ce are in plan dezvoltarea Romaniei si ca trebuie sa faca parte din randurile social-democratilor. Curios, asta pentru ca Ionel Agrigoroaie a fugit dupa cum a batut vantul. De la PP-DD a fugit la UNPR, dupa care s-a intors la PP-DD si a plecat inapoi la UNPR. Ulterior a ajuns sa reprezinte minusculul PDS al lui Marian Vanghelie, iar acum a ajuns la PSD, dupa ce luni la rand a batut la usa Partidului Miscarea Populara (PMP), fara ca cineva sa-l bage in seama. Pe langa Agrigoroaie, la PSD a ajuns si senatorul iesean Marin Burlea, acesta parasind barca UNPR la pachet cu ceilalti colegi parlamentari.





Comentarii
Adauga un comentariu