News Flash:

Separatismul - flagelul secolului XXI

9 Octombrie 2009
1011 Vizualizari | 1 Comentarii
Separatismul flagelul secolului XXI
Afisat la 08:30

Desi tendintele socio-economice mondiale duc cu gandul la o desfiintare graduala a granitelor dintre tari, un pericol iminent ameninta majoritatea statelor lumii - separatismul. Tonul a fost dat deja prin crearea Republicii Independente Kosovo, iar de aici si pana la aprinderea unor sentimente secesioniste in toate colturile lumii nu a mai fost decat un pas. Putem alege sa ignoram aceste aspecte sau putem sa ne informam cu privire la gravitatea lor. Alegerea ne apartine. Cert este, insa, ca astfel de tendinte vor continua sa existe, iar pericolul lor este cu atat mai mare cu cat grupurile care cer separarea devin din ce in ce mai violente si mai directe in lupta lor pentru "independenta". Expertii anunta si ei ingrijorati: in secolul XXI, numai in Europa, vor aparea cel putin 10 noi state.

Tara Bascilor este, cu siguranta, exemplul cel mai elocvent al separatismului European. In Spania traiesc circa 2 milioane de basci, in trei provincii cunoscute sub numele de Tara Bascilor. Nivelul de trai este unul peste media populatiei spaniole, cele trei regiuni se bucura de puteri administrative si politice sporite, iar limba basca este una recunoscuta oficial. Si cu toatea acestea, secesiunea ramane unul dintre dezideratele populatiei basce.

Unul dintre principalii vinovati pentru recrudescenta acestor sentimente separatiste este nimeni altul decat dictatorul Francisco Franco. In timpul regimului sau, bascii nu aveau voie sa publice carti sau ziare, nu aveau voie sa foloseasca limba basca, sa isi boteze copiii cu nume traditionale basce sau sa isi expuna drapelul national. Organizatia Euskadi Ta Askatasuna sau, mai simplu, ETA, s-a nascut in anul 1959 ca raspuns tocmai la restrictiile extreme ale guvernului Franco. Chiar daca Tara Bascilor a devenit intre timp o regiune cu o autonomie sporita, teroristii basci continua sa lupte pentru o independenta totala, sprijiniti fiind si de consangenii lor din sudul Frantei. De la inceputul ostilitatilor si pana in prezent, circa 900 de persoane si-au pierdut viata in sangeroasele lupte de strada.

Dar ETA nu este singura problema a guvernului spaniol. Catalunia, o alta provincie autonoma, din nord-estul Spaniei, lupta pentru independenta totala. Si a facut-o dintotdeauna. Chiar daca provincia a primit drepturi sporite fata de restul regiunilor Spaniei, catalanii continua sa sustina ca ei reprezinta o natiune distincta. De aceasta situatie profita si un numar de partide politice de stanga care cer imperativ o separare completa fata de guvernul de la Madrid. Obiectivul catalanilor este ca, pana in anul 2014, sa organizeze un referendum care sa decida independenta Cataluniei. Valencia, o alta provincie spaniola, si-a castigat un statut autonom incepand cu anul 2007.

Nici Franta nu sta mai bine la capitolul stabilitate. Mai mult, ea are o indelungata traditie legata de miscarile separatiste de pe teritoriul sau. S-a ajuns pana acolo incat gruparile nationaliste corsicane s-au infruntat cu armata statului francez chiar in secolul XX, mai precis la mijlocul anilor `70. Uniunea Nationalista Corsicana si Miscarea pentru autodeterminare sunt cele mai puternice organizatii de acest gen si ambele dispun de unitati de lupta extrem de bine inarmate si antrenate. In ultimii 30 de ani, statutul Corsicai a fost modificat de doua ori - in 1982 si in 1990 - autoritatile locale primind dreptul de a administra economia locala, agricultura, industria energetica, transportul, educatia si cultura. In urma cu doar cativa ani, guvernul Frantei a recunoscut existenta natiunii corsicane, decizie retrasa la scurt timp datorita contradictiilor cu Constitutia Republicii Franceze.

In acelasi timp, in nord-vestul Frantei, Armata Revolutionara Bretona (BRA) si-a inceput activitatea inca de la inceputul anilor `70. Obiectivul acesteia? "Eliberarea" bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub "opresiunea franceza". Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.

Italia este o alta tara membra a Uniunii Europene care infrunta flagelul separatismului. Liga Nordului, una dintre cele mai influente miscari secesioniste italiene, a renuntat recent la pretentiile sale cu privire la independenta nordului industrializat fata de sudul eminante agricol. Noul obiectiv al Ligii este, in prezent, federalizarea Italiei si dobandirea unei puernice autonomii a centrelor industriale din nordul Italiei fata de guvernul de la Roma. Nu trebuie uitata nici miscarea separatista care cere alipirea Tirolului de Sud la Austria, regiune pe care Italia a primit-o la finalul celui de al doilea razboi Mondial.

Marea Britanie are deja una dintre cele mai vechi si mai sangeroase traditii cu privire la miscarile saperatiste. Tendintele au inceput sa apara cu precadere in Irlanda de Nord, regiune creata la 2 mai 1921 ca o subdiviziune a Regatului Unit al Marii Britanii. Pentru 50 de ani, Irlanda de Nord a avut propriul parlament si propriul guvern, institutii suspendate in anul 1972, si abolite un an mai tarziu. De aici si pana la recrudescenta violentelor dintre Unionistii protestanti si Nationalistii romano-catolici nu a mai fost decat un pas. Este, in fapt, o istorie asemanatoare cu cea a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), institutie creata in anul 1913, care s-a scindat datorita vederilor opuse vis-a-vis de statutul Irlandei de Nord. IRA a participat activ la razboiul civil din anii 1922-1923, si a ramas tot timpul o amenintare pentru Unionisti. Obiectivul IRA? Separarea Irlandei de Nord fata de marea Britaniei si crearea unei Irlande Unite. Cu toate acestea, in anul 1998, IRA a decis sa desfiinteze majoritatea taberelor de antrenament militar si adoptarea unor strategii diplomatice in atingerea obiectivelor sale.

Nu doar Irlanda de Nord doreste, insa, sa se rupa de Marea Britanie.In Scotia, alegerile locale au fost castigate de Partidul National Scotian (SNP), formatiune al carei obiectiv declarat este independenta totala a Scotiei fata de Coroana Britanica. Liderul partidului, Alex Salmond, a declarat recent presei ca Scotia va deveni un stat de sine statator in maxim o decada. Cu toate acestea, doar 23% dintre scotieni sustin o atare idee (fata de cei 30% de anul trecut). Ca nu este doar un foc de paie, o dovedeste chiar premierul britanic, Gordon Brown, cel care a avertizat populatia de pericolul "balcanizarii" insulelor britanice, in situatia in care unirea Scotiei cu Anglia, veche de circa 3 secole, va continua sa se deterioreze.

Ca si cum nu era de ajuns, inca din anii `50, Miscarea Republicana Galeza si Frontul Patriotic, doua factiuni cu idei separatiste, cer independenta Tarii Galilor fata de restul Marii Britanii.

Belgia se confrunta, de asemenea, cu spinoasa problema a secesiunii. In prezent, cele doua comunitati lingvistice ale Belgiei (valonii si flamanzii) sustin ideea separarii in doua state distincte, asta si ca urmare a unei indelungate istorii in care cele doua regiuni au fost independente una fata de cealalta. De aproape doua secole, reprezentantii celor doua comunitati cer separarea, atata vreme cat motivul care a dus la unirea lor - amenintarea Olandei, nu mai este unul valabil. Flandra (zona in care populatia vorbeste un dialect apropiat de limba olandeza) si Valonia (cu o populatie vorbitoare de limba franceza) doresc separarea, un alt motiv fiind acela al sustinerii economice pe care Valonia o primeste din partea mai dezvoltatei Flandre. Ultimele sondaje realizate in randul populatiei denota o situatie ingrijoratoare: Peste 60% dintre flamanzi si mai bine de 40% dintre valoni sunt convinsi ca Belgia se va scinda cat de curand.

Pentru Danemarca, Insulele Feroe si Groenlanda reprezinta un adevarat ghimpe in coasta. In ciuda sumelor imense investite de guvernul danez in cele doua insule, fara pretentia ca acesti bani sa fie restituiti, autoritatile feroeze si groenlandeze cer tot mai mult independenta fata de Copenhaga. Astfel, pe 21 iunie, anul curent, Groenlanda a facut un pas important catre independenta. Insula, populata in mare parte de eschimosi, s-a aflat sub influenta Danemarcei inca de acum 300 de ani, dar actualul parlament danez a hotarat sa inainteze legea ce permite o larga autonomie Groenlandei. Legea vine ca un raspuns la referendumul organizat in Groenlanda anul trecut. Atunci, 75% dinte locuitori si-au manifestat dorinta de a se guverna singuri, doar 23% din populatie votand impotriva acestei idei. Noul statut va permite Groenlandei dreptul de a exploata propriile resurse naturale. Autoritatile vor putea sa isi rezolve singure problemele juridice si administrative si vor prelua o parte din responsabilitatile politicii internationale. Pana in prezent, autoritatile groenlandeze se ocupau doar de aspectele legate de educatie si protectie sociala. Acordul dintre Danemarca si Groenlanda prevede ca primii 14 milioane de dolari obtinuti din extractiile petroliere sa revina insulei, in vreme ce restul veniturilor urmeaza sa fie impartite in mod egal. In schimb, Danemarca se obliga sa investeasca anual circa 600 de milioane de dolari in economia locala si in dezvoltare, asta pana cand veniturile Groenlandei din industria petroliera vor atinge cifra de 1,5 miliarde de dolari.

In acelasi timp, Insulele Feroe, care se bucura de un statut semi-autonom, primesc anual de la Copenhaga subsidii de circa 170 de milioane de dolari. Un motiv suficient pentru a taia elanul separatistilor, chiar daca acestia au incercat sa initieze un referendum pentru independenta in urma cu doar 7 ani.

Elvetia isi are si ea separatistii sai. Frontul pentru Eliberarea Yurei, in prezent un caton elvetian, cere de mai bine de 30 de ani independenta acestuia. La un moment dat, guvernul elevetian a trecut Yura, cu o populatia majoritara formata din catolici vorbitori de limba franceza, in administratia cantonului Berna, acolo unde majoritatea populatie este protestanta vorbitoare de limba germana. Liderii organizatiei recunosc, insa, ca sansele lor de reusita sunt infime.

Chiar daca Iugoslavia s-a scindat deja in nu mai putin de 6 state noi: Slovenia, Croatia, Serbia, Bosnia-Hertzegovina, Muntenegru si Macedonia, asta alaturi de cele doua provincii autonome, Vojvodina si Kosovo, problemele nu par sa se fi incheiat pentru aceasta regiune atat de incercata de istorie. Vojvodina, situata la numai 22 de kilometri de Belgrad, se confrunta cu Alianta Maghiarilor, factiune politica ai carei reprezentanti controleaza peste 70% din teritoriul micii provincii. Chiar daca populatia maghiara nu depaseste 40% din totalul locuitorilor, Alianta Maghiarilor a cerut imperativ un referendum pentru secesiune si crearea unei confederatii cu Ungaria. In martie 2009, acelasi partid a cerut Uniunii Europene sa trimita experti care sa observe situatia de la fata locului.

Un scenariu similar si binecunoscut noua are loc si in Transilvania (regiune istorica ce a apartinut Romaniei intre 1919-1939, Ungariei intre 1940-1945 si, din nou, Romaniei odata cu incheierea ultimei Conflagratii Mondiale). Procentul maghiarilor din Ardeal atinge pe alocuri 45% din totalul populatiei, motiv pentru separatistii unguri sa ceara o separare totala a Transilvaniei fata de Bucuresti si o relatie "independenta" cu Budapesta. Atentia secesionistilor se indreapta cu precadere asupra judetelor Harghita si Covasna, acolo unde se doreste infiintarea unui "tinut autonomon secuiesc".

Curentul "anti-colonial", asa cum il numesc organizatiile separatiste, nu se opreste insa aici. Slovacia, chiar si dupa scindarea Cehoslovaciei, se confrunta cu miscarea secesionista maghiara, care revendica teritorii intinse. Austria, de asemenea, se vede nevoita sa infrunte tendintele separatiste ale populatiei de origine croata si slovena, care cer independenta provinciilor Stiria si Carinthia. Chiar si albanezii din Insulele Azore cer autonomia fata de guvernul portughez.

Kosovo, o regiune cu o populatie formata in proportie de 90% din etnici albanezi, a fost recunoscuta oficial, de peste 55 de state - inclusiv Statele Unite ale Americii si majoritatea tarilor membre UE, ca stat suveran si si-a declarat independenta fata de Serbia la 17 februarie 2008.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

DORU  | #83094
Ma indoiesc ca in Ardeal sunt 45 % unguri.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5750 (s) | 22 queries | Mysql time :0.355496 (s)