Sport

Serena Williams a cedat nervos cand a aflat ca va fi testata antidoping

Publicat: 25 iul. 2018
1

Serena Williams se simte discriminata. Numeroasele teste antidoping la care a fost supusa, dupa revenirea pe teren, au scos-o din minti pe fostul lider mondial, care a protestat printr-un mesaj postat pe contul sau de twitter.

"E momentul acela al zilei în care facem un test antidoping «random», iar singura testata este Serena. Dintre toate jucatoarele, s-a dovedit ca eu am fost cea mai testata. Discriminare? Cred ca da. Cel putin voi mentine sportul curat", a postat americanca.

Serena nu s-a oprit aici: a revenit cu un mesaj la scurt timp pe aceeasi retea de socializare: "Sunt gata sa fac tot ceea ce este necesar pentru a mentine acest sport curat".

Serena Williams a revenit în acest an în circuitul WTA, dupa ce a devenit mama, si a beneficiat din plin la Wimbledon de statutul de cap de serie numarul 25, oferit de organizatori americancei, în ciuda faptului ca aceasta nu se afla între primele 150 de jucatoare ale lumii. Williams a ajuns pâna în finala, unde a fost învinsa de germanca Angelique Kerber.

Americanca în vârsta de 36 de ani are nu mai putin de 23 de trofee de Grand Slam în cariera, dintre care sapte la Australian Open, trei la Roland Garros, sapte la Wimbledon si sase la US Open. Williams e la un singur Grand Slam distanta de recordul australiencei Margaret Court.





Adauga un comentariu