Razboi în Ucraina

Serghei Lavrov susţine că războiul din Ucraina nu se va sfârși! Acesta a adus în discuție şi România

Publicat: 10 mart. 2022
Sergey Lavrov intr-o discutie
Sergey Lavrov acuză Ucraina că nu respectă dreptul minorităților ruse din țară

În conferinţă de presă susţinută în Turcia, Serghei Lavrov, a declarat faptul că războiul din Ucraina nu se va opri. Ministrul de Externe din Rusia a explicat faptul că situația a fost declanșată de faptul că autoritățile de la Kiev ar fi vrut să interzică cetățenilor ruși dreptul la o viață normală.

Ministrul de Externe al Rusiei a vorbit în aceași conferinţa de presă despre maternitatea bombardată dar și despre problema armelor biologice din Ucraina. Acesta a amintit faptul că sunt și alte țări, printre care și România sau Ungaria s-au plâns de faptul că minoritățile lor nu au parte de respectarea dreptului la educație în limba maternă.

Serghei Lavrov declară că războiul din Ucraina nu se va opri

Războiul din Ucraina nu se va opri, este de părere Serghei Lavrov care acuză oficialitățile de la Kiev de mai multe încălcări ale drepturilor omului. Oficialul de la Moscova a menţionat faptul că Ucraina dorea să interzică cetățenilor ruşi dreptul la o viață normală și dreptul de a învăţa în limba rusă:

Am înțeles că nu e despre Ucraina, ci despre agresiune asupra a tot ce înseamnă popor rus, limbă, religie. Iar agresiunea Vestului la adresa noastră ne arată că e o luptă pe viață și pe moarte pentru Rusia, o luptă de a exista pe harta lumii, a spus Lavrov.

Ministrul de Externe rus a vorbit şi despre faptul că situaţia nu este una unică şi că în trecut chiar şi România a declarat faptul că în Ucraina există încălcări ale minorităților. De exemplu, Ungaria a fost cea mai vocală țară care a reclamat lipsa drepturilor minorităților maghiare din țara vecină.

Menționăm faptul că pe teritoriul Ucrainei se află numeroase minorități etnice. Așadar, sunt regiuni în care există minorități maghiare, polone, iar în estul țării sunt numeroase minorități ruse. Nu este de uitat faptul că în nordul României se află Bucovina de Nord, teritoriu pierdut de România și pe care se află sute de oameni care se declară de minoritate română.

Armele biologice din Ucraina pun în pericol Rusia

Un alt subiect pe care ministrul l-a abordat în declaraţia de presă a fost cel în care în Ucraina se află arme biologice. Potrivit lui Serghei Lavrov, Rusia este pusă în pericol de posibilă utilizare a armelor biologice din Ucraina:

”Ucrainenii creează arme biologice pe care le pot folosi împotriva Rusiei. Ei trebuie să informeze corect legat de asta. Cei care trimit trupe și arme în Ucraina trebuie să răspundă pentru acțiunile lor.”

Situaţia a fost dezbătută şi în Congresul SUA. Într-o poziţionare total opusă de Moscova, oficialii americani și-au exprimat ingrjitorarea asupra faptului că Rusia ar putea să obțină acces la armele biologice şi să le folosească. În replică, un senator american s-a arătat neîncrezător asupra faptului că, dacă va exista un război biologic, Rusia ar fi 100% de vină.

În încheiere, ministrul rus a vorbit și despre faptul că maternitatea bombardată era goală și că în spaţiul public au apărut numeroase manipulări. În altă ordine de idei, încetarea războiului din Ucraina este departe de a se termina mai ales că cele două părți au poziţionări total contrare.




Adauga un comentariu