Prima pagină » Titlurile zilei » Sergiu, tăticul călăreț de la Iași, s-a schimbat! Este anchetat penal de polițiști, după ce a comis o infracțiune de neînțeles. Nu a mai fost văzut de ceva timp în noua sa casă (Exclusiv)
Sergiu, tăticul călăreț de la Iași, s-a schimbat! Este anchetat penal de polițiști, după ce a comis o infracțiune de neînțeles. Nu a mai fost văzut de ceva timp în noua sa casă (Exclusiv)

Sergiu, tăticul călăreț de la Iași, s-a schimbat! Este anchetat penal de polițiști, după ce a comis o infracțiune de neînțeles. Nu a mai fost văzut de ceva timp în noua sa casă (Exclusiv)

03 aug. 2020, 02:00,
Dragos Savin în Titlurile zilei

Sergiu Ion Ciobotariu a impresionat o țară întreagă după ce în urmă cu ceva timp avea să meargă călare pe cal spre maternitate unde soția sa născuse. Cotidianul BZI a prezentat în exclusivitate povestea sa, iar toată țara s-a mobilizat să îl ajute. Viața tânărului s-a schimbat, însă nu neapărat doar în bine. Acum, tăticul călăreț de la Iași este anchetat penal de polițiști după ce a comis o infracțiune de neînțeles

Sergiu Ion Ciobotariu, tăticul călăreț de la Iași, a ajuns să fie anchetat penal. După ce cotidianul BZI a prezentat în exclusivitate povestea tânărului, sute sau poate chiar mii de oameni s-au mobilizat pentru a-i oferi o mână de ajutor. Într-un timp extrem de scurt, în conturile lui Sergiu s-au adunat sume frumușele, iar tânărul a reușit să-și cumpere o casă în zona Miroslava. În viața tânărului s-au schimbat multe, însă nu toate în bine. Acum a ajuns să fie anchetat penal după ce a comis o infracțiune de neînțeles.

Tăticul călăreț a fost prins în trafic la volanul unui autoturism deși nu are permis de conducere

Pe 13 mai, Sergiu Ion Ciobotariu avea să fie oprit în trafic de polițiști. El se afla la volanul unui autoturism marca VW Golf, deși nu avea permis de conducere.

„Polițiștii ieșeni au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Sergiu, tăticul călăreț, este de negăsit. Vecinii spun că nu l-au mai văzut de 3 săptămâni

Reporterii BZI au vrut să ia legătura cu Sergiu, tăticul călăreț, pentru a afla ce s-a întâmplat și ce l-a determinat să comită o infracțiune. Nu au reușit însă. Telefoanele sale erau închise, iar la casa pe care a cumpărat-o în urma campaniei umanitare nu mai locuiește nimeni. Vecinii tânărului spun că nu l-au mai văzut de aproximativ 3 săptămâni.

„De vreo 3 săptămâni nu l-am mai văzut aici. Nu știu ce s-a întâmplat cu el și unde a plecat. Am auzit în sat că l-a prins poliția la volan. Avea la un moment dat un Golf în curte, iar mai apoi am văzut un Range Rover. Nu mai este chiar același Sergiu”, a spus un vecin de-al tânărului.

Viața lui Sergiu s-a schimbat după ce toată țara i-a aflat povestea

Sergiu, tăticul călăreț, a primit ajutor și este liber să facă ce vrea. Este păcat însă că a ajuns să fie anchetat penal și își pune libertatea în joc pentru nimic. Vă reamintim că Sergiu a ajuns să fie cunoscut de toată țara după ce în timpul pandemiei a mers călare pe cal prin centrul Iașului pentru a ajunge la maternitatea unde soția sa născuse. Povestea tânărului a impresionat mulți oameni, iar în conturile sale au ajuns să se adune sume importante de bani. Sergiu a vrut o casă și a reușit să o cumpere. Avea dintr-o dată condiții la care nici nu spera vreodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 decembrie 2024
03 decembrie 2024