News Flash:

Serie de timbre cu domnitori ai Moldovei si monumente din Iasi

20 Martie 2008
1779 Vizualizari | 0 Comentarii
Cosmin Coman director strategii din cadrul Primariei municipiului Iasi
In cadrul programului Iasi 600, Primaria Iasi, in colaborare cu Romfilatelia intentioneaza sa emita o serie de timbre si plicuri personalizate care sa contina imagini edificatoare din istoria orasului. Municipalitatea a facut o serie de propuneri, urmand ca o comisie nationala de evaluare filatelica sa aprobe acest proiect. Printre personalitatile propuse se afla domnitorul Moldovei Alexandru Lapusneanu, deoarece acesta a mutat resedinta tarii la Iasi. O alta nominalizare se refera la domnitorul Alexandru cel Bun, deoarece din perioada domniei lui este atestata documentar existenta municipiului Iasi.

O alta figura ce a marcat istoria orasului Iasi este aceea a domnitorului Vasile Lupu, ctitor al bisericii Trei Ierarhi si intemeietor al primei scoli in limba romana. Ultima propunere se refera la domnitorul Al. I. Cuza, care a intemeiat prima universitate din tara ce-i poarta si numele. Astfel, s-a dorit folosirea imaginii unor personalitati ce au influentat traseul istoric al orasului. Si cladirile din Iasi pot ajunge pe timbre, cum ar fi Palatul Culturii, Catedrala Mitropolitana, Biserica Trei Ierarhi, Universitatea Al. I. Cuza, Palatul Roznovanu, Rapa Galbena, turnul Manastirii Golia. "O parte din aceste imagini vor ajunge pe timbre, urmand sa se emita o serie limitata pentru colectionarii interesati. Aceasta emisie de timbre va fi realizata pana pe 27 iunie pentru a participa la Expozitia Mondiala de Filatelie, ce va avea loc la Romexpo, Bucuresti", a declarat Cosmin Coman, director strategii din cadrul Primariei municipiului Iasi. Totodata, primaria doreste sa achizitioneze plicuri personalizate cu imaginea orasului Iasi, ce vor fi folosite la corespondenta zilnica. Costurile estimate pentru aceste achizitii sunt de 11 mii Euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

iasi 600 primaria iasi romfilatelia personalizate vasile lupu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013257 (s)