Economic Local

Servicii Publice Iași SA cumpără bulbi pentru parcuri! Două firme vor contractul de 50.000 euro

Publicat: 17 iul. 2020
Servicii Publice Iași SA cumpără bulbi pentru parcuri, contractul având o valoare de aproximativ 50.000 euro
Servicii Publice Iași SA cumpără bulbi pentru parcuri

Servicii Publice Iași SA cumpără bulbi pentru parcuri. Firma municipalității este dispusă să cheltuie 50.000 euro, fără TVA. La procedură s-au prezentat două societăți. Comisia de evaluare va alege oferta financiară cu prețul cel mai mic

Servicii Publice Iași SA cumpără bulbi pentru parcuri. Recent, firma din subordinea municipalității a organizat o licitație pentru achiziția produselor necesare. Valoarea estimată a contractului este de 246.190 lei, fără TVA, aproape 50.000 euro. La procedură s-au prezentat două societăți: Paul Flowers SRL și Ro-Verde Landscaping SRL. Prima societate are sediul în județul Alba și este deținută de Paul Mircea Cristian. Firma are o cifră de afaceri de 1,6 milioane lei, profit de 149.726 lei, datorii de 1,6 milioane lei, cu un număr de 4 angajați. A doua firmă are sediul social în județul Ilfov. Este deținută de doi asociați: Ion Olteanu și Cătălin Marius Vișan. Ultimele date financiare arată o cifră de afaceri de 25 milioane lei, profit de 625.538 lei, datorii de 24,1 milioane lei, cu un număr de 228 angajați.

Servicii Publice Iași SA cumpără bulbi pentru parcuri, ce trebuie livrați până la începutul lunii septembrie

Necesarul este de 306.850 bulbi. Produsele trebuie să fie din familiile Tulipa Fosteriana (lalele), Tulipa Fringed, Tulipa Single Early, Tulipa Mixt, Narcissus Double, Freesia etc. Firma care va câștiga licitația trebuie să livreze bulbii pe data de 05.10.2020. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic.

„Materialul bulbi de flori trebuie să fie sănătos, bine dezvoltat, circumferința bulbilor trebuie să fie uniformă pentru dimensiunile solicitate, să nu prezinte porțiuni lipsă, uscate sau deteriorate, să fie curat, fără o umiditate anormală a suprafeței și fără alte defecte. Soiurile trebuie să aibă tijele florale puternice cu dimensiunile solicitate și florile bine dezvoltate, iar culorile solicitate să fie bine definite. Bulbii și tuberobulbii trebuie să fie complet acoperiți de tunicile fibroase, iar rădăcinile îngroșate și rizomii (tulpină subterană) să aibă minimum un mugure viabil. Furnizorul trebuie să prezinte, după caz: autorizație pentru comercializare a semințelor și materialului săditor ornamental/autorizație pentru producerea semințelor și materialului săditor”, se arată în caietul de sarcini.

O firmă din comuna Rediu vrea să furnizeze picioare din fontă pentru băncile din parcuri

Servicii Publice Iași SA a lansat altă procedură pentru furnizarea unui lot de picioare din fontă. Componentele vor fi folosite pentru confecționarea băncilor ce urmează să fie montate în parcurile din Iași. La procedură a participat o singură societate care a mai avut relații contractuale cu autoritatea contractantă. Este vorba despre Turnomex Phoenix SRL, din comuna Rediu, deținută de Aurora Ghindăoanu. Anul trecut, cifra de afaceri a fost de 1,2 milioane lei, profit de 49.167 lei, datorii de 2,3 milioane lei, cu un număr de 3 angajați. Firma vinde bănci de grădină și parcuri, popici stradali, guri de scurgere, rame de canal, coșuri de gunoi, rigole sau elemente de trecere pentru pietoni. Valoarea contractului pus la dispoziție de Servicii Publice Iași SA este de 120.000 euro, fără TVA.





Adauga un comentariu