News Flash:

Serviciile stomatologice se vor scumpi semnificativ

5 Iunie 2000
581 Vizualizari | 0 Comentarii
•CASS a renuntat la coplata •Cabinetele stomatologice nu vor mai incheia contracte cu CASS

Anularea coplatii la serviciile stomatologice va duce la dublarea si chiar triplarea tarifelor care vor fi suportate de pacienti, a anuntat presedintele Colegiului Medicilor prof. Vasile Astarastoae. Aceeasi sursa a mai afirmat ca manopera nu va mai fi achitata partial de catre Casa de Asigurari, deoarece s-a decis sistarea coplatii, adica nu va fi suportata doar o parte din tariful practicat de cabinetele medicale private de catre pacienti, conform articolului 25, din proiectul cadru pe anul 2000. Ca urmare, majoritatea medicilor stomatologi nu vor mai incheia contracte cu Casa de Asigurari de Sanatate, iar restul vor prefera sa cumpere materiale ieftine, dar de proasta calitate.
"La unitatile private, investitiile sunt facute din resursele financiare ale medicilor, care au inteles sa sprijine sistemul sanitar. In conditiile in care aceste investitii au fost deja efectuate, iar tarifele suportate de catre Casa de Asigurari Sociale de Sanatate nu acopera decat salariile medicilor si a cadrelor sanitare medii din cabinet, nu numai ca nu vor putea fi recuperate, dar nici nu se vor mai putea face noi dotari si modernizari ale cabinetului medical", a mai spus doctorul Astarastoae. El a afirmat ca in perioada urmatoare "sectorul privat, conceput in spiritul reformei ca o alternativa viabila la cel de stat, va falimenta in scurt timp, iar evolutia acestuia va fi stopata pana la o eventuala reforma sanitara. Conducerea colegiului mai spune ca sumele care pleaca de la Casa de Asigurari Sociale de Sanatate nu sunt in totalitate ale medicilor, asa cum se sustine, ci, datorita sistemului de impozitare, a obligatiei de plata a asigurarilor sociale de stat, a cotei pentru sanatate, a cotizatiilor profesionale si a altor obligatii, acestea se injumatatesc. "Nu mai punem in discutie si faptul ca tot din aceste sume trebuie platite si alte categorii de personal care, in mod obligatoriu, functioneaza in cadrul cabinetelor medicale, pentru asigurarea calitatii actului medical", a mai declarat prof. Astarastoae.
Pe baza contractului-cadru vechi, medicii au facut investitii pe care nu le mai pot plati. Majoritatea medicilor au facut investitii, pe baza unor imprumuturi de la banci, pe care acum nu le mai pot rambursa din cauza noului contract-cadru.
"In opinia noastra, daca nu e acceptata modalitatea coplatii pentru a fi inlaturate astfel de neajunsuri si pentru a se asigura conditiile reale de autonomie economica a cabinetelor medicale private din ambulatoriu de specialitate, exista doua alternative la modalitatea de coplata, insa ambele mai putin favorabile pentru asigurati", a mai spus presedintele CM.
Prima solutie ar fi tarifarea integrala a serviciilor oferite, pe baza costurilor reale. "In acest context, casele de asigurari sociale de sanatate nu pot deconta decat un numar foarte limitat de servicii medicale, ceea ce implica in realitate lipsa accesului la aceste servicii din cauza listelor de asteptare". O alta solutie ar fi stabilirea unui pachet bazal de servicii medicale decontat integral. "In conditiile costurilor actuale, acest pachet este extrem de limitat pentru fiecare specialitate medicala in parte si nu poate realiza in mod corect diagnosticul si tratamentul corespunzator. Asiguratii ar trebui sa plateasca integral din tarifele neincluse in pachetul de baza, ceea ce ar conduce la costuri mai mari pentru asigurati, decat in sistemul de coplata propus".
Cristina HURDUBAI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1268 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017292 (s)