News Flash:

Sexul oral nu este o perversiune sexuala

4 Mai 2010
7511 Vizualizari | 1 Comentarii
Doctor Vlad Gheorghita
• Ideea ca sexul oral este o perversiune este raspandita pe scara larga si în prezent, mai ales în randul femeilor adulte din Romania, motivul fiind absenta totala a educatiei sexuale în vremurile comunismului • In primul rand, termenul de "perversiune sexuala" este complet iesit din limbajul sexologilor sau al psihiatrilor, datorita faptului ca se refera prea mult la un cod moral arbitrar si este prea putin caracteristic unei patologii anume • Atat timp cat ambii parteneri sunt de acord, sexul oral se poate constitui într-un uimitor si foarte eficient mijloc de apropiere între parteneri, pe toata durata actului sexual si dupa...

Prin sex oral se întelege stimularea cu ajutorul gurii a organelor genitale externe ale partenerului/partenerei. Ideea ca sexul oral este o perversiune este raspandita pe scara larga si în prezent, mai ales în randul femeilor adulte din Romania, motivul fiind absenta totala a educatiei sexuale în vremurile comunismului. In primul rand, termenul de "perversiune sexuala" este complet iesit din limbajul sexologilor sau al psihiatrilor, datorita faptului ca se refera prea mult la un cod moral arbitrar si este prea putin caracteristic unei patologii anume. In al doilea rand, nu trebuie uitat ca notiunea de sex oral are doua fatete: felatia si cunilingusul, aplicandu-se deci atat la barbat, cat si la femeie. In al treilea rand, aspectele igienice legate de desfasurarea sexului oral (între doua persoane cu un grad apropiat de igiena personala) sunt perfect comparabile cu cele din timpul unui contact sexual asa-zis "clasic".
Si, în ultimul rand, atat timp cat ambii parteneri sunt de acord, sexul oral se poate constitui într-un uimitor si foarte eficient mijloc de apropiere între parteneri, pe toata durata actului sexual si dupa...

Un contact sexual reusit este doar cel spontan?

Acesta este un mit întretinut, probabil involuntar, dar constant, de industria cinematografica si, într-o masura mai mica, de literatura. El circula mai ales în randul adolescentilor si al tinerilor adulti. Este aproape un cliseu imaginea unui cuplu care, în momentul în care devine constient de fiorul atractiei reciproce, uita unde se afla, îsi sfasie – literalmente - hainele de pe ei si se implica în actul erotic cu o fervoare si un sentiment al abandonului de sine impresionante. Ce ne ramane de facut noua, privitorilor neputinciosi la asemenea scene? Doar sa traim un sentiment de invidie pentru capacitatea altora de a atinge asa de usor sentimentul fericirii depline si sa dam vina pe conditiile materiale neprielnice de la noi. Realitatea este însa diferita si multe cupluri care au copii pot depune marturie în acest sens. Anticiparea momentului contactului sexual si pregatirea cu grija a conditiilor în care sa se desfasoare nu afecteaza cu nimic intensitatea trairii erotice. Fiorul asteptarii nu poate decat sa creasca dorinta resimtita de catre cei doi parteneri, conducand astfel catre o percepere la cote maxime a actului erotic. Spuneam ca parintii care au copii si care locuiesc împreuna într-un spatiu mai restrans stiu cat de pretioase sunt pentru ei orele sau zilele cand copiii se afla la bunici sau sunt plecati în vacante. Ei ar putea descrie ce semnificatie aparte are o privire aruncata pe furis, o atingere discreta, o vorba cu doua întelesuri, în momentele de dinaintea plecarii copiilor. De asemenea, ar putea sa confirme faptul ca nu este nimic prozaic în sexul programat si ca o viata sexuala desfasurata în aceste conditii poate fi extrem de satisfacatoare. Si nu sunt deloc putine aceste cupluri...

Femeia casatorita nu trebuie sa accepte actul sexual intotdeauna

Aceasta este, din pacate, o idee foarte larg raspandita, nu numai în Romania. Acceptarea neconditionata a actului sexual de catre sotie este considerata de multe femei ca un rau necesar mentinerii armoniei în cuplu. Atitudinea aceasta ar putea proveni atat din traditionala "supunere" a sotiei în fata sotului (subliniata si de reprezentantii bisericii crestine în momentul casatoriei), cat si din constiinta faptului ca un repros legat de calitatea actului sexual adresat partenerului poate avea efecte puternic inhibitorii asupra prestatiilor sexuale viitoare ale barbatului. Exista însa o alternativa mai buna? Bineînteles ca da! Pentru aceasta trebuiesc recunoscute si acceptate de catre partener situatiile cand un contact sexual poate fi neplacut pentru o femeie: Daca prezinta o inflamatie (acuta sau cronica) a vulvei, vaginului sau a organelor genitale interne, situatie în care este de indicat sa se amane orice contact sexual pana la vindecarea afectiunii respective. Daca tentativa de penetrare survine prea rapid si nu exista o lubrifiere fiziologica suficienta a cailor genitale ale femeii. Din acest motiv este bine ca partenerul sa acorde o atentie sporita preludiului, jocurilor erotice, care pot creste gradul de excitatie a partenerei si, implicit, gradul de lubrifiere a vaginului. Nici lubrifiantii sexuali – care au început sa se gaseasca si prin magazinele mari, nu numai prin farmacii – nu trebuie uitati. Daca locul sau momentul desfasurarii contactului sexual nu sunt convenabile pentru partenera (ceea ce este la fel de valabil si pentru barbat, care nu va putea obtine erectia într-un cadru sau moment pe care îl considera nepotrivit). In toate aceste situatii sau chiar în cazul în care miscarile partenerului din timpul actului sexual sau pozitia aleasa sunt incomode/neplacute pentru femeie, comunicarea deschisa, sincera, lipsita de acuze reciproce si pe un ton afectuos va rezolva problema, fara a rani orgoliul vreunuia.
Propria viata sexuala este o preocupare majora pentru aproape orice individ, fie el barbat sau femeie si ar fi pacat sa se sacrifice aceasta latura a existentei umane pe altarul ideilor preconcepute.

Masturbarea nu este un gest condamnabil si nesanatos

Intr-adevar, majoritatea femeilor din Romania considera masturbatia (definita ca autoexcitarea, manuala sau cu ajutorul unor dispozitive, a organelor genitale externe în scopul obtinerii orgasmului) un gest primitiv, rusinos si care altereaza capacitatea de atingere a orgasmului. De aceea, trebuie sa pornim de la o afirmatie clara: masturbatia nu este daunatoare individului, fie el barbat sau femeie, decat daca este singura modalitate prin care respectiva persoana ajunge la orgasm. Sau, cu alte cuvinte, tot ce e prea mult strica. De fapt, prin masturbatie, femeia are posibilitatea sa-si cunoasca mai bine propriul corp si modul în care raspunde la diversi stimuli. Va putea descoperi ce rol joaca fantasmele sexuale (sau imaginatia sexuala) pentru ea, de cat timp are nevoie pentru a ajunge la orgasm. Mai mult, femeia poate, pe parcursul masturbarii, sa exerseze unele practici menite sa sporeasca gradul de satisfactie sexuala, atat personala, cat si a partenerului. Prin toate acestea, femeia îsi va descoperi modul propriu de raspuns sexual si va sti sa-si îndrume partenerul pentru a-si trai împreuna într-un mod satisfacator viata sexuala.

Scoala, principalul responsabil de educatia sexuala

Multi parinti vor fi de acord cu aceasta afirmatie, pornind de la premiza ca în cadrul unui sistem educational organizat trebuie sa existe persoane specializate în domeniul sexualitatii, persoane care ar fi cele mai în masura sa-i pregateasca pe copii sau adolescenti pentru viata de cuplu. Bineînteles ca educatia sexuala în scoli îsi are rolul sau bine stabilit si nimeni nu-i poate contesta utilitatea. Dincolo de aceasta, însa, e bine sa fie luate în calcul si alte aspecte. Primul lucru de care trebuie sa tinem seama este faptul ca nu avem înca în Romania suficienti profesori pregatiti sa discute problemele vietii sexuale cu elevii. Profesorii de biologie, dincolo de cunoasterea termenilor stiintifici si a modului de desfasurare a proceselor fiziologice, raman complet descoperiti. Al doilea lucru demn de semnalat este constientizarea adevarului ca fiecare copil/adolescent îsi percepe într-un mod propriu sexualitatea, iar mediul scolar nu prea poate oferi cadrul adecvat unor discutii intime, discrete între un consilier sexual si elev. Iar daca tinem seama de punctul de vedere al elevilor, ei vor tine întotdeauna cont de cele spuse de persoana pe care o considera cea mai demna de încredere. Din categoria "persoanelor de încredere" fac parte prietenii lor (de aceeasi varsta sau mai mari), parintii – acestia doar daca reusesc, prin eforturi sustinute, sa-si castige acest titlu – si, uneori, modelele/idolii. Daca parintii nu doresc sa-si lase copiii prada unor informatii necontrolate, de multe ori incorecte sau chiar primejdioase pentru o viata de cuplu normala, ce le ramane de facut? Evident, sa se documenteze atent, sa-si antreneze limbajul pentru a putea purta o discutie lipsita de ridicol sau, daca este posibil, sa solicite sprijinul unei persoane competente în domeniu (de genul consilierilor sexuali, sexologilor, medicilor de planificare familiala).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

rodica  | #105444
D.UL DOCTOR, CE SIMPLU PARE. DAR CE FACEM CU INFIDELITATILE?NU AVEM EDUCATIE PTR. A FOLOSI PREZERVATIV, CA BARBATUL NU VREA SI ATUNCI ESTE PURTATOR DE BOLI CARE NU LE RECUNOASTE.AM VAZUT ATATEA FEMEI CARE AU CANDIDA SI F. GREU SCAPA DE ACEASTA BOALA.CUM POTI FACE SEX ORAL??SUNT MULTE PROBLEME DE REZOLVAT IN ACEST DOMENIU.
CU RESPECT
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013346 (s)