Actualitate

Sfântul Cuvios Ioan de la Rila, cel care îndeplinește orice dorință. Este considerat ocrotitorul poporului bulgar

Publicat: 18 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sfântul Cuvios Ioan de la Rila cel care îndeplinește orice dorință. Este considerat ocrotitorul poporului bulgar
Sfântul Ioan de la Rila, ocrotitorul poporului bulgar, este cel care îndeplinește orice dorință

Ultima lună a anului bisericesc este plină de sărbători importante, iar la 18 august îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Ioan de la Rila. Acesta este un sfânt important, despre care se spune că îndeplinește orice dorință. Este considerat ocrotitorul poporului bulgar și unul dintre cei mai reprezentativi sfinti ai Bisericii Ortodoxe de la sud de Dunăre.

Sfântul Ioan de Rila a fost unul dintre primii sfinți canonizați după încreștinarea bulgarilor. Acesta este atât întemeietorul monahismului bulgar cât și al primului așezământ monahal din Bulgaria, și anume Mănăstirea Rila.

Sfântul Cuvios Ioan de la Rila

La data de 18 august, creștin-ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan de Rila, care este considerat ocrotitor al poporului bulgar. Acesta a fost primul sihastru bulgar, fiind venerat ca sfânt încă de pe vremea când era în viață. Oamenii aveau o admirație aparte pentru el și existau tot felul de legende cu privire la persoana lui. Se spune că putea vorbi cu animalele sălbatice și cu păsările și că acestea roiau în jurul lui.

Ucenicii săi și cei pe care i-a ajutat au fondat mai multe biserici în onoarea sa, inclusiv celebra Mănăstire Rila. Una dintre aceste biserici, „Sf. Ivan Rilski”, a fost descoperită abia în anul 2008, în orașul Veliko Tărnovo. Oamenii merg la aceste biserici și se roagă cu inima curată pentru a li se îndeplini anumite dorințe.

Astăzi, Sfântul Ioan de Rila este prăznuit în fiecare an pe 18 august, dar și pe 19 octombrie. Este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinismului bulgar. Este reprezentat pe reversul monedei bulgare de o leva începând cu anul 2002. Se spune că Sfântul Ioan îndeplinea numaidecât orice dorință. Orice om mergea sau merge acum la bisericile închinate lui va avea parte numai de bine, pentru că Sfântul nu lasă la greu pe nimeni dintre cei care îi cer ajutorul.

Rugăciune către Sfântul Ioan de la Rila

În urmă cu ani buni, o femeie din Bulgaria a scris întreaga sa experiență cu Sfântul Ioan de Rila, explicând că datorită lui a scăpat de boli grele și a reușit să aibă din nou o viață frumoasă. De aceea, cei care au probleme sau își doresc ceva anume, pot rosti rugăciuni în orice moment al zilei.

„O, preaminunate şi Preacuvioase Ioane, mare făcătorule de minuni, primeşte această rugăciune a noastră şi nu-ţi întoarce faţă ta de la noi, cei care alergăm la a ta mijlocire, aşa cum nu ţi-ai întors faţă de la cei care veneau la tine cu necazurile lor în zilele vieţuirii tale pe pământ, căci ştim mulţimea de semne ale milostivirii tale pe care o ai arătat credincioşilor ortodocşi, chiar şi după a ta adormire! Auzi-ne acum şi pe noi, cei care suntem cuprinşi de mari necazuri care ne asupresc în zilele acestea pline de încercări, când diavolul prin cursele sale viclene caută să piardă Sfânta Biserica, să ne lipsească de mântuirea veşnică şi de bunurile vieţii vremelnice.

Roagă pe Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, însă cu osebire iertare pentru păcatul neascultării de maică noastră – Biserica! Dăruieşte-ne zdrobirea inimii, ca să păşim cu umilinţă către Sfânta Taină a Pocăinţei şi să nu ne fie spre osânda împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ci spre sănătate şi mântuire! Izgoneşte de la noi duhul urii şi ne dăruieşte duhul dragostei şi păcii spre unirea frăţească a tuturor oamenilor. Uneşte-ne pe noi toţi cu dragostea pentru Hristos şi Biserica Sa Ortodoxă, ca, păzind voinţa Sa cea mântuitoare, să fim fii adevăraţi ai lui Dumnezeu! Călăuzeşte-ne pe noi în toate zilele vieţii noastre ca să păzim cu harul Sfântului Duh credinţa curată şi să săvârşim voia Domnului până la moarte! Iar în clipa morţii vino să ne înfăţişezi sufletele înaintea tronului Dumnezeiescului Judecător, în vecii vecilor! Amin!”

Adauga un comentariu