Eveniment-Social

Sfaturile psihologului Andra Tănăsescu: Pandemia ne-a învăţat cum să nu ne mai agăţăm de planuri

Publicat: 18 mai 2020

Pentru mulţi dintre noi, anul 2020 a început ciudat şi a continuat cu frustrări, multe planuri au fost dejucate şi multe proiecte au picat. Pentru mulţi a fost, până acum, un „dezastru”, un carusel de emoţii şi de stări: de la revoltă, frustrare, teama, panica, furie, până la dureri fizice şi tensiune.

Cu toate acestea, psihologul Andra Tanasescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), afirma că fiecare dintre noi am învăţat câte ceva din aceste experimente nefaste – unii lucruri practice (cum ar fi să facă prăjituri), alţii au constatat că şcoala poate fi şi online, iar alţii şi-au regăsit sinele demult pierdut.

„Dincolo de toate, poate una dintre cele mai importante lecţii pe care aceasta pandemie ne-a oferit-o indirect se poate rezuma în câteva cuvinte: Încetaţi să staţi agăţaţi de planurile pe care le faceţi! Mulţi Ştim asta în teorie; aşteptările nu duc nicăieri, iar atatamentul faţă de planul iniţial poate fi dăunător. Şi totuşi, nevoia de control pune de multe ori stăpânire pe acţiunile noastre. Astfel, ne trezim că planificam, anticipam şi calculăm fiecare pas. Este important să realizăm ca viaţa ne pune pe drumul cel mai potrivit pentru noi. A sta într-o constantă frica de viitor doar adânceşte orice sentiment de anxietate. Avem nevoie de obiectivele clare şi sănătoase, de un scop şi de o direcţie în viaţă. Limita dintre a-şi stabili obiective cu un minim de paşi şi a-ţi planifica următorii ani este totuti subtilă. Da, exista şi obiective măreţe (Huge Unbelievable Great Goals). Obiective pentru viaţă. Lucruri care presupun investiţii mai mari de timp, resurse şi energie. Asta nu înseamnă că se va întâmpla exact cum l-am formulat iniţial. De pe o zi pe alta, pot să apară schimbări majore în viaţa noastră. Să ne ataşăm de planurile făcute este doar o cale de a ajunge la suferinţă şi durere. Tot ce nu se întâmpla cum ne-am propus poate să ne scadă motivaţia, încrederea în noi şi determinarea de a mai continua”, explica psihologul Andra Tanasescu.

Ce rămâne de făcut atunci?

În primul rând, stabileşte-ţi obiective, adică alege o direcţie în viaţa ta. După asta, fă ceea ce ţine de tine şi fii pregătit să te adaptezi mereu! Fii conştient că obiectivele noastre sunt vise şi idei şi aşa rămân până în clipa în care devin realitate. Unele nu se vor împlini niciodată. La altele vom renunţa noi. Altele, se vor împlini exact cum am sperat, iar altele se vor împlini sub o formă diferită. Oricum ar fi, importantă este atitudinea! Cu încordare, tensiune, stres, frustrare, durere şi sacrificii prea mari, îşi pierd sensul. Cu calm, concentrare, răbdare, o atitudinea flexibilă şi creativă, vei ajunge acolo cu zâmbetul pe buze! Cum? Nu se ştie încă.

Vei şti abia după ce le vei fi atins. Important este să ajungem cu bine la obiectivele noastre, indiferent care sunt ele”, conchide psihologul Andra Tanasescu, vicepre?edinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica INLPSI.

Andra Tanasescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP şi Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu şi familie. Fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoţii şi corp, a urmat o formare în terapia prin dans şi mit care şi îţi continua studile de psiho-somatica. După peste 5 ani de experienţă de training în mediul corporate şi în privat, oferă cursuri ce creează o experienţă completă de auto-cunoastere şi evoluţie personală. Îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul şi tehnici de psiho-somatica, permit oricărui om să aplice imediat cele învăţate, în orice domeniu al vieţii sale.

http://www.pluscommunication.eu Cu stima,
Dr. Tanase Tasente




Adauga un comentariu