News Flash:

Si-a abandonat copiii pentru prostitutie

30 August 2007
3550 Vizualizari | 8 Comentarii
Cristina si Daniel Nagailov
• O tanara si-a parasit cei doi copii si a plecat in Cipru, unde a intrat intr-o retea de prostitutie • Cand a plecat din Iasi, Iustin avea doar 4 luni, iar Alexandra nu implinise varsta de 3 ani • Cristina Nagailov, in varsta de 22 ani, i-a transmis soacrei in grija careia au ramas copiii ca nu mai are de ce sa se intoarca in Romania • Copiii au fost parasiti si de tata • Daniel Nagailov, in varsta de 28 ani, a plecat la inceputul lunii august in strainatate si i-a spus mamei sale ca cel putin doi ani de zile nu se mai intoarce in tara si sa dea copiii sa-i creasca statul • Din cauza socului, bunica, Aurora Olteanu, a fost la un pas de a se arunca in fata trenului • Iustin si Alexandra sunt crescuti acum de un asistent maternal din comuna Barnova, din apropierea municipiului Iasi • Parintii celor doi micuti vor fi decazuti din drepturile parintesti


I-a abandonat inainte de a i se putea spune mama, fara sa mai astepte ca proprii ei copii sa faca primii pasi, sa aline acestora plansetul sau sa-i stranga la piept atunci cand simt sa fie alintati. Cristina Nagailov, in varsta de 22 ani, din Iasi, a ales prostitutia in locul celor doi copii carora le-a dat viata. Pe Iustin l-a parasit cand avea 4 luni, iar pe Alexandra cu cateva luni inainte de a implini 3 anisori. Soacra Cristinei, Aurora Olteanu, s-a trezit peste noapte ca are de ingrijit doi copii, desi este bolnava, diagnosticata de ani de zile cu zece boli si pensionata medical de 17 ani. Primul gand al femeii a fost acela de a se arunca inaintea trenului, dar nu s-a indurat de cele doua mogaldete care nu aveau nici o vina ca mama lor nu mai are nevoie de ele. In urma cu 6 ani, Cristina s-a casatorit cu Daniel Nagailov, acum in varsta de 28 ani. Avea atunci doar 16 ani. Initial, mama lui Daniel s-a impotrivit acestei relatii, dar cu trecerea timpului a ajuns sa o iubeasca ca pe propria fiica, mai ales ca baiatul este singurul ei copil. Aurora Olteanu, in varsta de 49 ani, a locuit intotdeauna cu nora si fiul si apoi i-a crescut si pe cei doi nepoti. Niciodata nu a banuit ca nora isi va abandona copiii si va distruge atatea suflete. In data de 2 iunie 2007, Cristina Nagailov si-a anuntat sotul si soacra ca pleaca sa lucreze in Cipru, unde se afla si una dintre surorile sale. Sotul a fost imediat de acord, si apoi si-a determinat mama sa accepte ca este foarte bine ca sotia sa sa lucreze in strainatate. Si astfel, fata a luat avionul spre Cipru si dusa a fost. Au urmat cateva convorbiri telefonice in care Cristina le-a spus ca lucreaza intr-un restaurant si apoi tacere. La inceputul lunii august, Daniel i-a spus mamei sale ca pleaca dupa Cristina in Cipru. Femeia a fost la un pas de a face un soc, pentru ca stia ca este bolnava si nu va avea putere sa ingrijeasca si sa creasca doi copii atat de mici. Un singur mesaj a primit de la fiul sau, care a informat-o ca nu se mai intoarce cel putin doi ani in Romania si i-a trimis suma de 3,6 milioane lei. Innebunita de soarta celor doi copii pe care nu avea cu cei sa-i hraneasca, Aurora Olteanu a cautat sa dea de urma nurorii sale. A vorbit cu sora acesteia care se afla de mai mult timp in Cipru si a informat-o ca nora sa, Cristina, practica prostitutia, nu mai are nevoie de copii si nu se va mai intoarce niciodata in Romania. "Am vrut sa ma arunc in fata trenului, dar m-am gandit la cei doi nepoti. Nu mai stiu nimic, nici de baiat, nici de nora. Sora ei din Cipru m-a sunat si mi-a spus ca a lasat serviciul de la restaurantul unde lucra si a intrat intr-o retea de prostitutie. O singura data am reusit sa vorbesc cu nora mea si mi-a spus ca nu se mai intoarce in Romania si nu mai are nevoie de copii si ca va divorta de Daniel. Am mintit-o atunci ca Alexandra si-a rupt picioarele numai ca sa o determin sa vina acasa, dar nu a interesat-o. Inainte de a pleca din tara, Daniel mi-a spus sa dau copiii sa-i creasca statul si eu sa-mi vad de bolile mele. Nu am crezut niciodata ca aceasta fata va fi in stare sa-si lase copiii si sa plece in strainatate, sa faca prostitutie. Sunt sigura ca nora mea nu va mai veni niciodata sa-si vada copiii. Nici nu mai sper ca ei se vor intoarce vreodata la proprii lor copii", a declarat Aurora Olteanu.

Singura in fata necazurilor

In data de 9 august, Alexandra a implinit varsta de 3 ani. Mama, Cristina Nagailov, nici macar nu a sunat pentru a-i auzi glasul fetitei sale. A uitat de ziua de nastere a celei pe care a parasit-o pentru un pumn de bani. Aurora Olteanu sustine ca parintii copiilor aveau, in tara, un venit lunar de peste 20 de milioane lei si nu ar fi avut motiv sa plece sa lucreze in strainatate. Disperata din cauza ca venitul lunar de 2,2 milioane lei, pensia de boala, nu-i permite sa hraneasca doi copii, Aurora Olteanu a sesizat Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Ieri, Iustin si Alexandra au fost luati spre crestere de un asistent maternal din comuna Barnova. Urmeaza ca in urmatoarele trei saptamani bunica sa fie chemata in instanta unde parintii copiilor vor fi decazuti din drepturile parintesti. "Am apelat la Protectia Copilului pentru un sprijin. Am pensie de boala de 2,2 milioane lei, din care platesc utilitati, medicamente, rata la casa. Nu am avut alta solutie, desi mi s-a rupt sufletul. Eu i-am crescut pentru ca au stat in casa mea. Am alungat-o pe mama mea bolnava de cancer din casa pentru a locui nora cu fiul meu si cei doi copii. Nu va pot descrie in cuvinte prin ce situatie trec. Peste 3 saptamani sunt chemata in instanta si vor fi decazuti din drepturile parintesti. Mie nu mi-au putut lasa copiii pentru ca sunt foarte bolnava", a povestit Aurora Olteanu.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (8)

un bucurestean  | #17678
Este una dintre consecintele propagandei care se face in toata mass-media pentru libertinism, pentru femei goale, pentru atitudini impotriva bunului simt, pentru castigarea de bani prin orice mijloace etc. Asa ca domnilor ziarist nu va mai mirati si nu mai plangeti dupa ce sunteti la originea acestor nenorociri.
nico  | #17679
pacat de acesti copii nevinovati,ca au avut parte de niste,, parinti,, denaturati,altfel eu nu-i pot numi pe ei.Si eu sunt mama,am 3 copii,dar niciodata nu imi voi lasa copii ,ai iubesc enorm,ei sunt viata mea.Multa putere bunicii,si toata stima ca ia crescut.Acum cand are nevoie de ajutor,a ramas si fara copii si fara nepoti.
maria  | #17680
Fara cuvinte......
parinti fara inima de fapt nu merita sa fie parinti.
pacat de micuti
CRIATINA Popescu  | #17681
Foarte trist ca avem asa "mame" in tara noastra; nu mi-am imaginat ca o femeie sa poata fi in stare sa-si lase copii si sa plece ca sa practice prostitutia desi avea o sursa de venit. Cred ca ceva nu este in ordine cu tinerele noastre. Ar trebui ca familia, biserica, scoala sa conlucreze pentru a gasi solutiile cele mai bune pentru educatia copiilor in spiritul dragostei si a devotamentului fata de familie si de aproapele.
Cate femei au ramas vaduve de razboaie, au fost perioade grele de foamete, au impatit putinul care l-au avut si nu si-au abandonat copii. Mirajul occidentului i-a orbit pe unii care doresc de la viata numai bani ,bani si numai bani
ee o vaca cum cum sa iti parasesti copii iar el un bou  | #17682
andreia
prieten de familie  | #17683
toata lumea crede ce scrie ziarul dar va-ti gandit ca nu este adevarat?
numai persoanele care au intrat in contact cu familia stiu adevarul , nu cine numai citeste si da cu parerea.
afrodita  | #17684
scuze de 2 lei ``prieten de familie`` dovedeste daca poti ca este mincina ce sa scris in ziar si....mai vedem cine minte???
teo  | #17685
am o intrebare pt redactie cat de siguri sunte ti pt ceea ce scrieti?cate persoane vau confrmat aceasta poveste?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1435 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018669 (s)

loading...