International

Și-a ucis cele două fetiţe gemene de frică să nu piardă custodia. Apoi şi-a pus capăt zilelor

Publicat: 02 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Și-a ucis cele două fetiţe gemene de frică să nu piardă custodia. Apoi şi-a pus capăt zilelor
O femeie și-a ucis fetele de teamă să nu piardă custodia

O femeie din America şi-a ucis cele două fetiţe gemene de frică să nu piardă custodia. Apoi, femeia, care avea un ordin de restricţie împotriva tatălui fetelor, şi-a pus capăt zilelor.

Michele Boudreau Deegan, în vârstă de 55 de ani, de profesie psiholog, a fost găsită moartă alături de cele două fetiţe ale sale, Mairy Anneleise Deegan și Katie Elizabeth Deegan în Sudden Valley, statul Washington.

O prietenă de-ale femeii a sugerat faptul că probabil decizia teribilă a fost luată pentru că se temea că fostul ei partener va primi custodia fetelor.

De frică să nu piardă custodia, și-a ucis fetele gemene

Tragedia s-a petrecut în Sudden Valley, statul Washington, aseară. Potrivit unor surse din anchetă, tatăl fetelor a fost exclus ca suspect.

„Dovezile la fața locului o implică în mod clar pe Michele Boudreau Deegan ca fiind singurul suspect în cazul morții celor două fiice ale sale.” a declarat unul dintre anchetatori.

Michele Boudreau Deegan a fost descrisă de prieteni ca fiind „profund tulburată” de ultimele evenimente din viaţa ei, mai ales după despărţire şi frica de a pierde custodia celor două fetiţe.

„Este o situație cu adevărat tragică pe care o investigăm încă, încercând să obținem mai multe informații despre ceea ce ar fi putut să o fi motivat să facă ceva atât de oribil”, a precizat şeriful Bill Elfo, din judeţul Whatcom.

Michelle, apreciată de prieteni

Într-o postare pe Facebook, potrivit Mirror, una dintre prietenele Michellei a scris că aceasta se temea că va pierde custodia celor două copile.

„Michelle a fost o femeie minunată …. A TREBUIT să încerce (într-un mod absolut bolnav, neînchipuit evident) să „protejeze” fetele de o viață cu tatăl lor, în care nu s-ar fi aflat şi ea. Se temea că nu va obţine custodia. Era o prietenă bună și blândă, o minte strălucitoare și o fire empatică, un psiholog cu o practică locală care a ajutat atât de mulți oameni, inclusiv pe mine și fiica mea”, a scris prietena femeii.

Trecea printr-o perioadă extrem de grea din cauza luptei pentru custodia celor două fete

Femeia trecea însă printr-o perioadă extrem de grea, mai ales că „ducea o luptă teribilă pentru custodie cu un bărbat împotriva căruia avea un ordin de restricţie din cauza violenteţi domestice.”

„De fiecare dată când credea că divorțul este aproape definitiv, era târâtă într-o nouă renegociere frivolă și costisitoare. Fusese falimentată de litigii, corect sau greșit, își făcea griji pentru fetele ei din cauza faptului că îşi imagina că ar putea ajunge în grija tatălui lor”, a mai scris cea care o cunoştea pe Michele Boudreau Deegan şi care-i fusese alături în momentele dificile.

Crimă înfiorătoare!

Altfel, o bătrână și-a găsit sfârșitul în propria locuință din București, iar criminalul este chiar soțul femeii. Tragedia a avut loc în sectorul 5 al Capitalei, sâmbătă dimineață. Soţul ei a lovit-o de mai multe ori, iar după ce a comis fapta odioasă, bărbatul a mers la metrou, unde intenționa să-și pună capăt zilelor.

Acesta a fost oprit de paznicii de la metrou cărora le-a spus ce intenții are și ce a făcut. Polițiștii au fost alertați, iar acum se fac cercetări într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de omor. Momentan, nu se știu motivele care l-au făcut pe bărbat să recurgă la un asemenea gest extrem.

 

Adauga un comentariu